"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 30 septembrie 2012

Morală, vinovăție, rușine


Morală, vinovăție, rușine - trei cuvinte care ne produc disconfort chiar din momentul în care le citim/auzim. Trei cuvinte care ne duc cu gândul la clipe din viața noastră în care ne-a fost greu să ridicăm ochii din pământ și pe care tindem să le ștergem din “istoria” noastră.

Desigur, nu sunt subiecte tocmai comode pentru o discuție dar cred că vorbind despre ele putem elibera de pe umerii noștri măcar puțin din povara ce am purtat-o împreună cu acestea.

Din acest motiv, am dedicat acestor subiecte una dintre edițiile emisiunii “Viața privită prin ochii sufletului”. Împreună cu Maria Avrămasca am încercat câteva unghiuri mai altfel din care pot fi privite aceste lucruri, câteva puncte de vedere cât mai aproape de ochii sufletului.

Vizionare plăcută!


Later edit: Articol conectat cu subiectul: Între iubirea de sine și egoism.

Recomand cu căldură câteva cărți foarte faine de mare ajutor pe această temă (toate beneficiază de transport gratuit indiferent de valoarea comenzii):
- "Darul imperfecțiunii" -Brene Brown- comandă online aici-link;
- "Psihologia rușinii" -Robert G. Lee, Gordon Wheeler- comandă online aici-link;
- "Vindecarea rușinii. Armonizarea relațiilor" -M. A. Fossum, M. J. Mason- comandă online aici-link;
- "Mai bine mor decât sa spun! Rușinea" -Boris Cyrulnik- comandă online aici-link .


Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Sper să îți placă și să revii din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



3 comentarii:

kdr spunea...

Interesante si utile subiecte abordati, felicitari pentru emisiuni.
Stiu cat de greu e sa scapi de sentimentul de rusine, de inferioritate, de vinovatie. Traim intr-o societate in care oamenii sunt intr-o continua competitie si uita sa mai si colaboreze pentru o lume mai buna. Astfel ca cei care nu reusesc sa se mentina pe locuri fruntase pica de cele mai multe ori in capcana acestor iluzii, iar stima de sine incepe sa scada. De aici rusinea ca nu au reusit sa se ridice la nivelul asteptarilor celorlalti, sentimentul de vinovatie nascut din neincrederea in propriile decizii si reactii.
Ne este greu sa ne oferim lumii in mod natural, tocmai pentru ca suntem invatati sa purtam masti. Caci altfel devenim vulnerabili, nu? Iar lumea rade de stangaciile altora, isi extrage energia din greselile celor din jur. De aceea emisiuni de genul acelora de care ati amintit fac rating. Pentru ca suntem sadici si ne place sa savuram momentele jenante ale altora.
Nu mai stim sa zambim la soare, nu mai stim sa radem zglobiu precum copiii in timp ce ne jucam cu un animal, insa ranjim cu satisfactie atunci cand descoperim slabiciunea cuiva.
Intr-adevar, in noi regasim si iadul, si raiul...

nan spunea...

Minunate explicatiile despre morala societatii.Constientizarea face deosebirea dintre noi,iar haosul prezent la nivel planetar este purificator pentru constiinta individuala .Felicitari pentru asemenea emisiune,fiti binecuvantate!

Adina Amironesei spunea...

@ Kdr:
@ Nan:
Vă mulțumesc pentru aprecieri! ♥