"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

joi, 30 mai 2013

Necondiționarea - secretul miracolului relațional


Ce ar putea uni în rezonanță peste 200.000 de persoane? Ce i-ar putea determina să se comporte ca UN singur om? Câtă bucurie ar putea emana un loc unde s-ar petrece un astfel de fenomen?
Posibil că nu ați avut ocazia să vedeți un miracol de asemenea proporții și mărturisesc că nici eu, dar îmi doresc din toată inima și de aceea știu că se va întâmpla.
Există un loc în care peste 200.000 de oameni din toate țările lumii intră în rezonanță într-un fel anume în fiecare an. Evenimentul se numește Tomorrowland și are loc în orașul belgian Boom (la 16 km sud de Antwerpen și 30 km nord de Bruxelles). Este vorba despre cel mai mare festival de muzică electronică din lume care se organizează anual începând din 2005, iar cifra de 200.000 de participanți corespunde evenimentului de anul trecut. Deși la început durata acestuia era de doar două zile, începând din 2011 a fost extins la 3 zile. Precizez încă trei numere: 16 scene „împrăștiate” pe 75 de hectare și nu mai puțin de 400 de DJ care au mixat în cele 3 zile de anul trecut. 


Majoritatea oamenilor care au participat spun că starea pe care au trăit-o în cele trei zile este una aparte. Principalul lucru care îi unește (dincolo de pasiunea pentru muzica electronică) este necondiționarea, lipsa prejudecăților. Nimeni nu judecă felul cum este îmbrăcat „celălalt”, credințele „celuilalt”, nimeni nu judecă preferințele sau preocupările personale. Fiecare este liber să se manifeste cum vrea pentru că știe că noțiunea de „nebun” este lipsită de sens în acel spațiu și timp.

Dar, ce spun eu aici...mai bine propun un exercițiu, dacă sunteți de acord, bineînțeles. Să vizionați fără sonor cele 20 de minute de film de mai jos (sau măcar câteva minute din acesta) urmărind chipurile și manifestările celor ce au participat anul trecut și încercând să simțiți ce simt ei. Starea transmisă va fi cu siguranță una specială.
De fapt, probabil e mai greu să nu simțiți aceste lucruri când îi priviți :)) Vizionare plăcută!



Dacă esti pentru prima dată pe această pagină îți urez bun venit! Poți găsi celelelalte exerciții de imaginație aici (link) sau poți alege alte subiecte din tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta.
Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

Un comentariu:

Razvan Ianculescu spunea...

Neconditionarea...pana si rostirea acestui cuvant este greoaie...
Sensul sau este cu atat mai greu.