"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

vineri, 11 septembrie 2015

Informaţia - de la câmpul akashic la inteligenţa artificială

Am revenit la finalul săptămânii trecute dintr-un spațiu-timp în care am participat cu toată inima și întreaga prezență, un loc pe care îl pot descrie drept o gură de rai de.. cunoaștere. Am participat la prima ediție a cursurilor Universității de Vară ORIGINI organizată de Fundația "Origini Carpatice"  sub genericul "Cultură și Civilizație".
Organizarea acestei universități a avut la bază ideea cursurilor de vacanță inițiate de Nicolae Iorga în iulie 1908, unde acesta a invitat elita intelectuală a țării pentru a discuta despre originea poporului român, prezentul, viitorul și direcțiile de dezvoltare ale țării (link). Pe aceleași principii de bază, membrii Fundației Origini Carpatice și-au propus prin înființarea universității să vină în întâmpinarea elevilor olimpici, studenților și tinerilor profesori de elită și să faciliteze transferul de cunoaștere de la personalitățile remarcabile ale țării noastre către aceștia.
Au răspuns invitației organizatorilor: prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan, prof. univ. dr. Leon Zăgrean, acad. Ovidiu Bojor, gen. rez. prof. dr. Mircea Chelaru, fizician dr. Andrei Dorobanțu, prof. dr. Alexandru Mironov, cerc. dr. Eugen Marius Constantinescu, prof. dr. Viorica Nebel, prof. Horia Blănaru, cerc. dr. Georgeta Cardos, prof. dr. Valeriu Șușnea, istoric cercetător Diana-Liana Gavrilă, cercetător Daniel Roxin.
Programul a fost structurat astfel: dimineața - cursuri, după amiaza - ateliere de lucru moderate de profesorii care au susținut cursurile, plus drumeții în împrejurimi, iar seara - socializare și foc de tabără.
Într-un cadru atât de divers de exprimare, lectorii au dăruit celor prezenți informații din numeroase domenii: spiritualitate, istorie, medicină, neuroștiințe, genetică, fizică, filozofie, filozofia științei, literatură, arte, viitorologie, etc. și mai mult de atât, foarte valoroase conexiuni de natură interdisciplinară. În plus față de acestea, la atelierele care au avut loc în fiecare după amiază, participații au avut ocazia să pună întrebări profesorilor, iar aceștia au răspuns cu generozitate. Important de precizat că participarea olimpicilor la lucrările Universității de vară a fost sprijinită financiar de Consiliul Județean Buzău și Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău.
Consider că ideea de a transfera cunoașterea către tânăra generație într-un cadru atât de...altfel decât școala, în mijlocul naturii (Centrul de agrement Poiana Pinului - link), este o idee extraordinară și o cale minunată de a pregăti viitoare modele pentru tineri care sperăm să contribuie la schimbările ce sunt necesare în România.
***Felicit din toată inima întreaga echipă care a organizat acest eveniment atât de amplu și le mulțumesc pentru căldura sufletească cu care m-au primit și m-au făcut să mă simt ca într-o adevărată familie. Am petrecut împreună o săptămână minunată plină de bucurie și caldă împărtășire, o înșiruire de Momente umane care mi-a confirmat încă o dată că raiul e pe Pământ..
Vouă, cititorilor, v-am adus drept cadou prelegerea domnului prof. univ. dr. Leon Zăgrean de la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" București pe care domnia sa a intitulat-o "Informația - de la câmpul akashic la inteligența artificială". Vizionare plăcută


Alte două materiale foarte interesante cu domnul prof.univ.dr. Leon Zăgrean:
- prelegerea "Conștiința la răspântia dintre filozofie și neuroștiințe" - aici-link și
- emisiunea "Creierul uman - provocarea științifică a secolului XXI" - aici-link.
Cărțile pe care le recomand astăzi sunt ating din diverse unghiuri tema conștiinței și merită să facă obiectul lecturii fiecărui căutător adevărat de cunoaștere (toate beneficiază de transport gratuit oriunde în țară):
"Informatia- o istorie, o teorie, o revărsare" -James Gleick- (recomandată de dl. L. Zăgrean) comandă online aici-link;
"Transcenderea nivelurilor conștiinței" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
"Stăpânul conștiinței" -Serge Kahili King- comandă online aici-link;
"Revoluția conștiinței" -Ervin Laszlo - comandă online aici-link;
"Punctul haosului" -Ervin Laszlo - comandă online aici-link;
"Societatea conștiinței" -Mihai Drăgănescu- accesibilă aici-link;
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să restabilim armonia în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate", "Resurse video" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta sau punând un cuvânt în căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Te poți conecta cu articolele blogului prin abonare cu adresa de mail în formularul din dreapta. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare

2 comentarii:

Anonim spunea...

Buna Adina!
Minunata initiativa, admiratia mea pentru initiatori, sponsori si realizatori. Multumiri si tie pentru eforturile depuse in general si, in particular, pentru popularizarea acestui gen de informatii.(E.A.)

Anonim spunea...

Buna Adina!
Indraznesc sa te rog sa ne oferi si alte materiale de la acest simpozion, in cazul in care le posezi si/sau vei fi de acord sa ni le impartasesti. Indiferent de optiuni, iti multumim!(E.A.)