"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

miercuri, 31 mai 2017

Despre apocalipsele personale sau cum e când nu mai crezi în nimic

Ai avut vreo perioadă în viață în care să nu mai crezi în nimic? Să afli cumva, printr-o întâmplare oarecare, că tot ce-ai știut/crezut până atunci a fost eronat? Sau poate n-a fost vorba despre credințe, ci despre o relație în care ai crezut foarte mult timp, iar dizolvarea ei te-a lăsat golit(ă) total de tot ce-ai crezut că este viața.. Sau...

Sunt experiențe de viață care se simt aproape la fel: parcă ne fuge pământul de sub picioare și ajungem să rămânem suspendați în aer fără să ne putem "sprijini" pe nimic. Simțim deconectarea de tot și de toate la cel mai profund nivel, un fel de vid de jur împrejur, și se poate întâmpla să ne îndoim chiar și de propria existență.

Dacă nu e vorba doar de o stare de moment ci de o perioadă mai lungă, aceasta este numită în textele ezoterice drept "noaptea neagră a sufletului" - expresia vrând să sugereze absența luminii divine. E o perioadă mai mult decât dificilă sau confuză, e mult mai mult de-atât. Deși are multe în comun cu depresia, aș îndrăzni să spun că e mai mult de atât. Și e foarte posibil să nu fie doar una. Eu și câteva persoane dintre cele pe care le cunosc am trăit mai multe. Prefer să le numesc apocalipse personale pentru a evita zona ezoterică.

S-au "brodat" multe povești pentru a explica/vindeca aceste stări prin care trec oamenii. Atât de multe și atât de fanteziste. Povești care au determinat pe unii oameni să stea să aștepte "portaluri de lumină" salvatoare, să practice cine știe ce terapii sau ritualuri proaspăt "inventate" sau să se inițieze în diverse "raze" pentru a-și reveni. Sincer vă spun că nu am cunoscut pe nimeni care să iasă din vreo apocalipsă personală prin acest gen de metode.

Sunt stări de profundă confuzie despre care oamenii evită să vorbească mai ales dacă sunt de mulți ani pe calea evoluției spirituale (sau vorbesc, dar doar despre stările altora 😁). Este motivul pentru care am ales să exprim câteva opinii despre acest subiect într-o ediție a emisiunii Cafeneaua Spirituală realizată de Costel Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație). Am vorbit despre natura și cauza acestor stări dar și despre cum le putem depăși, astfel încât sper ca emisiunea să fie de folos, vizionare plăcută..


* Dacă treci printr-o astfel de stare și ai nevoie de sprijin sau ghidare - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere.
***
Cărți recomandate (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
- "Învinge depresia înainte ca ea să te învingă" -Robert L. Leahy- comandă online aici-link;
- "Letting Go. Calea renunțării" -David R. Hawkins- comandă aici-link;
- "Ochiul sinelui" -David R. Hawkins- comandă aici-link;
- "Transcenderea nivelurilor conștiinței" -David R. Hawkins- comandă aici-link;
- "Dizolvarea ego-ului. Realizarea Sinelui" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Pune-ți gândirea sub semnul întrebării și schimbă lumea" -Byron Katie- comandă online aici-link;
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt 590 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😁 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi listele "Articole recomandate", cuvintele cheie sau căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



vineri, 26 mai 2017

Informații care mi-au schimbat viața (59)

Pentru fiecare om vine un moment în care mentalitatea sa se întoarce cu susul în jos. Pentru fiecare om există un moment al trezirii, fie că îl recunoaște sau nu. Acesta poate fi determinat de vestea unei boli grave, de un accident, de moartea cuiva drag, de un divorț, de pierderea locului de muncă sau de orice alt eveniment care-i arată că nimic nu e veșnic în lumea noastră.

Așa i s-a întâmplat și lui Tom Shadyac. E posibil să nu fi auzit de el, dar este destul de cunoscut în lumea filmului deoarece a regizat câteva filme foarte apreciate care probabil vor rămâne în istorie: Ace Ventura, Profesorul trăsnitMincinosul mincinoșilorPatch Adams, un doctor trăsnit, Dumnezeu pentru o zi și multe altele (link).

În 2007, în urma unui accident de bicicletă, Tom Shadyac a fost afectat de "sindromul de stres posttraumatic" (PTSD) și luni de zile după aceea a suferit de dureri de cap și hipersensibilitate la lumină și zgomot. Un moment foarte bun de trezire 😁, de reflectat asupra esenței vieții, efemerității ființei umane și dependenței acesteia de acumulările materiale.

Și, cum se întâmplă în multe cazuri, după trezire omul simte să dea mai departe din experiența lui și să ajute la trezirea cât mai multor oameni. Astfel, după ce sindromul post traumatic s-a ameliorat, Tom a pornit realizarea unui documentar în care a dorit să aducă la un loc răspunsurile unor oameni remarcabili la următoarele două întrebări: Ce e în neregulă cu lumea noastră? Ce putem face pentru a o schimba? (pentru a reveni la valorile fundamentale).

Lideri spirituali, filozofi, oameni de știință și alte personalități de mare valoare au răspuns invitației lui Tom și și-au spus opiniile referitoare la cele două întrebări:
- Noam Chomsky - activist politic american, profesor emerit în lingvistică la Massachusetts Institute of Technology (MIT);
- Desmond Tutu - arhiepiscop anglican emerit de Cape Town, activist împotriva apartheid-ului din Africa de Sud, distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 1984;
- Howard Zinn - istoric, activist politic, profesor de științe politice la Universitatea din Boston, autor a peste 20 de cărți;
- Thom Hartmann - psihoterapeut, autor, comentator politic, om de afaceri și gazdă a unor emisiuni de radio și TV, implicat în multe proiecte destinate creșterii gradului de conștientizare la nivel global (apare și în documentarul "Ceasul al 11-lea");
Marc Ian Barasch - producător de film și televziune, autor, activist ecologist, editor la Psychology Today, fondator și director executiv al Green World Campaign;
- Dean Radin - cercetător la Institutul de Științe Noetice, editor la Explore: The Journal of Science and Healing, autor a mai multe cărți (Universul conștient, Minți interconectate, etc) (apare în documentarele What the Bleep!?, Matricea vie, Ceva necunoscut face ceva ce noi nu înțelegem, Oamenii care se hrănesc cu lumină, etc.)
- Marilyn Schlitz - Ph.D. antropolog, CEO la Institutul de Științe Noetice, cercetător, speaker internațional și autoare (a apărut și în Matricea vie);
- Lynne McTaggart - lector, jurnalist, editor și autor a mai multe cărți (a apărut și în Matricea vie)
și alții.

Filmul se numește "I am" ("Eu sunt") și ne oferă un puzzle de păreri despre conectivitate, fericire, spiritul uman, explorând teme precum Darwinismul, moravurile vestice, economia și calea războiului. Deoarece opiniile personalităților din film sunt de mare valoare am considerat că filmul își merită locul în seria "Informații care mi-au schimbat viața". Sper să vă inspire, vizionare plăcută..


Documentare importante conectate cu subiectul se găsesc aici-link, aici-link, aici-link și aici-link
Două cărți care trag un semnal de alarmă în privința pericolelor cu care se confruntă lumea noastră tot mai săracă în resurse:
- "Cald, plat și aglomerat" -Thomas L. Friedman- (82% reducere) comandă online aici-link;
- "Ultimul avertisment" -Rebecca D. Costa- (79% reducere) comandă online aici-link.
***
REMINDER:
Dacă dorești să-ți clarifici etapele procesului de transformare interioară iar apoi să-l parcurgi cu ușurință, te aștept cu drag la seminarul Evoluție Conștientă pas cu pas pe care l-am construit special în acest sens. Următoarele ediții ale acestuia se vor desfășura în Cluj-Napoca - 3-4 iunie, București 10-11 iunie și Iași - 17-18 iunie. Informațiile pe care le oferă seminarul, detaliile organizatorice, programul și formularul de înscriere se găsesc pe pagina evenimentului AICI-link
Un alt mod de a discuta despre procesul transformării interioare este TABĂRA Bucuria de A FI care are *seminarul 'Evoluția Conștientă pas cu pas' inclus (!) dar vom face în plus și exerciții de conectare cu interiorul ființei, cu natura, respirație conștientă, etc. Serile vor fi de inspirație și povești - la lumina sufletului și a focului de tabără.. Perioade de desfășurare: 12-16 iulie și 24-28 august, detalii AICI-LINK, te aștept cu drag și bucurie 💗
Pe romașcani îi aștept în fiecare joi ca de obicei la serile de inspirație și povești..
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus) te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 16 mai 2017

3 pași importanți în evoluția spirituală

Se spune că fiecare om a trăit măcar o dată-n viață o stare de uniune cu Cosmosul, o stare de extaz mistic/divin în care s-a simțit una cu TOT ceea ce există, cu Dumnezeu. Poate că nu toți oamenii au numit-o așa, poate că nu a recunoscut-o neapărat ca fiind astfel, dar sigur au trăit-o.

După o astfel de stare de conștiință extinsă viața oricărui om se schimbă căpătând alte dimensiuni și perspective asupra vieții. Pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă se poate ca cei din jur să remarce că omul respectiv parcă radiază, e fericit și profund schimbat. În marea majoritate a cazurilor, odată cu trecerea timpului starea respectivă se diluează din ce în ce mai mult până când dispare total. În urma ei rămâne amintirea dar și aceasta pălește în timp. Iar omul se întoarce la vechile obiceiuri, la vechile sale tipare psiho-emoționale și comportamentale ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Chiar și pentru oamenii care citesc și vor să înțeleagă ce au trăit, încercarea de a păstra starea respectivă înainte ca mintea să fi trecut în non-dualitate este întotdeauna sortită eșecului. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să repet acest parcurs așa cum l-am descris mai sus chiar dacă schimbam de fiecare dată câte ceva ce credeam (la acea vreme) că ar putea împiedica "căderea" în vechile tipare. Mi-amintesc că la un moment dat, când am observat caracterul ciclic al acestor trăiri, am decis că trebuie neapărat să aflu ce anume mă trage înapoi asemeni unui elastic și să mă eliberez de acel ceva.

Au trecut ani până să înțeleg și să accept că nu putem sări peste etape decât... temporar. Că ceea ce ne trage înapoi de fiecare dată când facem un pas înainte sunt lucrurile care au rămas nerezolvate/nerafinate în etapele anterioare de transformare și că, până nu le rezolvăm, nu putem obține rezultate semnificative și de durată în ceea ce numim evoluție spirituală.

Din acest motiv cred că harta dezvoltării personale și evoluției spirituale pe care o ofer în cadrul seminarului pe care îl susțin este foarte utilă și poate lămuri orice om: ce anume îl împiedică să se mențină "sus" atunci când a reușit să se "ridice" și cum poate să se elibereze din acest proces ciclic "progres/regres". Și tot din acest motiv cred că această hartă eliberează omul de povară multor alte întrebări adiacente care-l împiedică să-și găsească pacea, echilibrul și stabilitatea.

Iată de ce am considerat util să răspund câtorva întrebări de la cititori privind acest subiect într-o ediție a emisiunii "Cafeneaua spirituală" realizată de domnul Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație). Vă doresc vizionare plăcută și cu folos.. 


* Drag suflet cititor și căutător, mi-ar face mare plăcere să-mi împărtășești într-un comentariu (poate fi și anonim) ce dificultăți ai întâmpinat sau întâmpini sau ce ți se pare cel mai important de clarificat pe drumul evoluției spirituale. 💗

Câteva cărți pe care le recomand cu căldură:
- "Cine-ai fi tu fără povestea ta?" -Byron Katie- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Pune-ți gândirea sub semnul întrebării și schimbă lumea" -Byron Katie- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Letting Go. Calea renunțării" -David R. Hawkins- comandă online aici-link (super carte!);
- "Realitatea, spiritualitatea și omul modern" -David R. Hawkins- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Transcenderea nivelurilor conștiinței. Scara spre iluminare" -David R. Hawkins- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Dizolvarea ego-ului. Realizarea Sinelui" -David R. Hawkins- comandă online aici-link sau aici-link;
- "A AVEA sau A FI" -Erich Fromm- comandă online aici-link.

***
REMINDER:
Dacă dorești să-ți clarifici etapele procesului de transformare interioară iar apoi să-l parcurgi cu ușurință, te aștept cu drag la seminarul Evoluție Conștientă pas cu pas pe care l-am construit special în acest sens. Următoarele ediții ale acestuia se vor desfășura în Cluj-Napoca - 3-4 iunie, București 10-11 iunie și Iași - 17-18 iunie. Informațiile pe care le oferă seminarul, detaliile organizatorice, programul și formularul de înscriere se găsesc pe pagina evenimentului AICI-link
Un alt mod de a discuta despre procesul transformării interioare este TABĂRA Bucuria de A FI care are *seminarul 'Evoluția Conștientă pas cu pas' inclus (!) dar vom face în plus și exerciții de conectare cu interiorul ființei, cu natura, respirație conștientă, etc. Serile vor fi de inspirație și povești - la lumina sufletului și a focului de tabără.. Perioade de desfășurare: 12-16 iulie și 24-28 august, detalii AICI-LINK, te aștept cu drag și bucurie 💗
Pe romașcani îi aștept în fiecare joi ca de obicei la serile de inspirație și povești..
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta sau punând un cuvânt în căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



luni, 8 mai 2017

Exercițiul care conduce instantaneu la Esență și Claritate (+ recomandare film)

Foarte rar am reușit să fiu blândă cu mine. Nu sunt tocmai o campioană la iubirea de sine :)), deși îmi iese foarte bine treaba asta când vine vorba despre ceilalți. Pentru ei găsesc răbdare. Cea care era pentru mine s-a cam epuizat 😁. Și asta deoarece am văzut că imediat cum las garda jos față de mine însămi observ cum mă las în voia tiparelor, reacțiilor sau vechilor obiceiuri (pe care vreau să le schimb), observ cum cad în visare plecând din momentul prezent și altele de genul.

Din acest motiv, în ultimii ani am fost destul de radicală în ceea ce privește "lucrarea" interioară. Sunt mereu cu ochii pe mine observând diversele moduri în care o parte din mine încearcă să se sustragă, să amâne lucruri, găsind diverse scuze asemeni unui copil răzgâiat care amână să-și facă temele 😁. 

Dacă ar fi să privesc ce spun acum prin prisma "teoriei" atât de vehiculate a iubirii de sine, știu că nu sună deloc bine. Dar știu că nu aș fi reușit să am rezultatele de acum dacă nu aș fi aplicat metode radicale. Și când spun radicale mă refer mai ales la ancorele pe care le folosesc - acele cuvinte, propoziții sau lucruri pe care le investim cu rolul de a ne reaminti rapid acel ceva ce am stabilit că dorim să-l schimbăm la noi înșine (și astfel să schimbăm pe loc). (Un exemplu simplu de ancoră: un inel pe care mi l-am cumpărat anume ca să-mi reamintească permanent să accept realitatea în totalitate așa cum e.)

Așa cum am mai spus, viața mi se părea încă destul de complicată când aplicam diverse ancore pentru lucruri diferite. Așa că m-am hotărât să simplific lucrurile la maxim. Ca să nu mai amân lucruri, ca să nu mai găsesc scuze, ca să-mi depășesc diversele limite, să rămân în prezent, să mențin simplitatea în viața mea și să.... multe alte lucruri 😁, am ales o singură ancoră care sună așa: Dacă astăzi ar fi ultima zi din viața mea, ce aș alege să fac cu acest timp? Cum aș alege să mă simt, să (re)acționez, să interacționez cu ceilalți și cu realitatea în general? Desigur, asta nu înseamnă că "recit" toate aceste cuvinte, aici am vrut doar să detaliez.

Mi-a spus cineva (de fapt nu doar o persoană) că lucrurile astea sunt doar blabla-uri motivaționale și că nu au văzut să funcționeze. Ce să zic.., poate nu au imaginația destul de vie 😁 și/sau nu pot face acest exercițiu la modul serios. La mine a funcționat și funcționează în 99,99% dintre cazuri. De aici mi-am luat tone de claritate, perseverență și mai tot ce am avut nevoie ca să-mi fixez diverse conștientizări, să găsesc și să mențin simplitatea, să mă rezum la esențe, etc.

Deoarece am mai vorbit despre aceste lucruri, închei aici spusele de astăzi cu un scurt material video chiar despre acest exercițiu, așa.., pentru a inspira imaginația și pentru a ajunge cât mai aproape de esența lui...


Filmul "de dat mai departe" este ecranizarea unei povești reale de viață - povestea unui om care a intrat în istorie după ce a reușit să schimbe viața a mii de oameni din mai multe țări. Dar nu, nu este un film istoric ci unul la granița dintre comedie și dramă, emoționant și profund terapeutic. Este vorba despre "Music Within" ("Muzica interioară") - "filmul care te face să crezi că oricine poate schimba lumea" (scrie pe afiș). Poate fi vizionat online aici-link sau aici-link.
***
REMINDER:
Dacă dorești să îți înțelegi procesul de transformare interioară iar apoi să-l parcurgi cu ușurință, te aștept cu drag la seminarul Evoluție Conștientă pas cu pas pe care l-am construit special în acest sens. Următoarele ediții ale acestuia se vor desfășura în Cluj-Napoca - 3-4 iunie, București 10-11 iunie și Iași - 17-18 iunie. Informațiile pe care le oferă seminarul, detaliile organizatorice, programul și formularul de înscriere se găsesc pe pagina evenimentului AICI-link
Un alt mod de a discuta despre procesul transformării interioare este TABĂRA Bucuria de A FI care are *seminarul 'Evoluția Conștientă pas cu pas' inclus (!) dar vom face în plus și exerciții de conectare cu interiorul ființei, cu natura, respirație conștientă, etc. Serile vor fi de inspirație și povești - la lumina sufletului și a focului de tabără.. Perioade de desfășurare: 12-16 iulie și 24-28 august, detalii AICI-LINK, te aștept cu drag și bucurie 💗
***
Cărți recomandate:
- "Mindfulness pentru începători" -Jon Kabat-Zinn- comandă online aici-link;
- "Mindfulness zi de zi" -Jon Kabat-Zinn- comandă online aici-link;
- "Jurnal de mindfulness" -Corinne Sweet- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind listele "Articole recomandate", cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



luni, 1 mai 2017

Sindromul oboselii cronice sau cum e când te minți că "totul e bine"

Până acum 10 ani credeam că e normal să-ți fie rău și să spui că "totul e bine". Auzeam mereu în jurul meu invariabil "totul e bine" ca răspuns la întrebarea "cum o mai duci?"/"ce mai faci?". Am preluat chestia asta ca pe ceva normal, fără să mă întreb măcar dacă toți cei care răspund așa sunt cu adevărat ok în interiorul lor.

Naivitatea mea și tiparul de a băga sub preș tot ce "nu e ok" s-au spulberat în ianuarie 2007 când ultimul lucru de care mă agățasem să cred că e ok (locul de muncă) a dispărut și el, pe lângă altele care s-au dus rând pe rând. Atunci am fost nevoită să recunosc că nimic nu era bine în viața mea. Numai că era un pic cam târziu. Eram deja pe calea ferată cu niște gânduri despre care am amintit deja cu alte ocazii. Ar fi putut să fie târziu de tot.

E un exemplu care reflectă foarte bine cultura în care trăim. Când vine vorba de sănătatea noastră, cu toții o punem pe primul plan, rostim vorbe precum "sănătate s-avem că în rest le-om face noi pe toate", însă când spunem "sănătate", în minte avem doar sănătatea fizică și următorul gând e spre alimentație și cel mult spre mișcare/gimnastică/fitness. De parcă sănătatea s-ar referi doar la corpul nostru. De parcă acest corp ar umbla de unul singur, fără creier, minte și emoții.

Într-adevăr, am fost educați să gândim astfel. Am fost educați să credem că sănătatea corpului se poate obține/păstra dacă ne alimentăm "corect" și dacă dormim și facem mișcare "suficient". Am pus ghilimele deoarece părerile cercetătorilor sunt atât de... contradictorii în această privință încât nu mai știu exact ce sens să dau cuvintelor respective.

Numai că rezultatul acestei educații, pe lângă faptul că a creat o obsesie în privința alimentației "sănătoase" (cum spuneam, cercetătorii au păreri contradictorii în această privință), a creat și mentalitatea conform căreia oamenii pur și simplu nu dau aproape nici o importanță ariei psiho-emoționale a sănătății lor. Sunt capabili să cheltuie sume impresionante pe medicamentele destinate corpului, pe alimente "bio", dar nu sunt dispuși să cheltuie nici 10% pentru sănătatea lor psiho-emoțională. Iar asta se întâmplă deoarece nu știu sau nu vor să accepte că există o legătură extrem de importantă între echilibrul psiho-emoțional și echilibrul fizic.

Citeam pe facebook zilele trecute niște discuții în care câteva persoane se străduiau să discrediteze ideile de bază ale psihosomaticii. Asta deși există studii ale unor cercetători remarcabili în reviste științifice special dedicate acestui domeniu cum ar fi Journal of Psychosomatic Research. Până acum se credea că doar o mică parte dintre boli au cauze psiho-emoționale însă acum câteva zile am auzit la radio că ultimele cercetări arată că 80% dintre cauze sunt de acest tip, astfel încât aș putea considera că în viitor toți oamenii vor înțelege importanța acestei arii a sănătății noastre. Eu deja aplic principiile psihosomaticii de 10 ani cu succes, am renunțat total la medicamente, dar, desigur, nu aș sfătui pe nimăni să o facă fără recomandările unui medic specialist.

O boală a cărei existență a fost recunoscută abia în ultimii ani este encefalomielita mialgică - boală cunoscută drept "sindromul oboselii cronice". A fost trivializată mulți ani din cauza lipsei de dovezi științifice care să susțină un diagnostic clar. Ca o opinie personală, aș spune că asta se datorează și culturii în care trăim în care suntem educați să ne ducem durerile (fizice și psihice) pe picioare după principiul stupid "dacă te doare înseamnă că ești viu". Simptomele acestei boli se încadrează în acelea pe care le considerăm suportabile și de aceea nu prea le luăm în seamă (le-am enumerat mai jos, dar *nu se manifestă neapărat toate în același timp):
- dureri de gât, dureri musculare, dureri articulare fără roșeață sau tumefiere locală,
- uitare, pierderea memoriei, stare de confuzie și/sau dificultate de concentrare,
- ganglioni limfatici ușor măriți la nivelul gâtului sau axilei,
- somn neodihnitor (la trezire persoana se simte obosită), mâini și picioare reci, transpirație rece,
- cefalee (durere de cap) cu caracteristici diferite de cele din trecut,
- amețeală cu scăderea tensiunii arteriale, palpitații, etc.

Documentându-mă pentru acest articol am constatat că încă se consideră că nu are o cauză anume, dar cum spuneam, cred că se va recunoaște în curând că sursa este una ascunsă în aria psiho-emoțională. Am spus de multe ori că mă "tratez" cu "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel, dacă sunteți curioși veți găsi detalii despre sindromul oboselii cronice la paginile 339-340.

Și dacă tot am vorbit despre aceste lucruri, consider potrivit să dau mai departe și povestea impresionantă a lui Jennifer Brea. Ea s-a îmbolnăvit progresiv de sindromul oboselii cronice și ne povestește obstacolele pe care le-a întâmpinat în a găsi tratament pentru boala ei. Jennifer Brea că nu acceptă că boala sa ar avea cauze psiho-emoționale deși un medic i-a spus acest lucru, veți vedea pe măsură ce veți viziona discursul acesteia...


Cred că echilibrul nostru - fizic, psihic și emoțional - are o profundă legătură cu transformarea interioară prin care trecem fiecare, iar dacă suntem conștienți de acest fapt și devenim mai flexibili în gândire/acceptare/transformare nu avem decât de câștigat.
Dacă dorești să îți înțelegi procesul de transformare și să-l parcurgi în cunoștință de cauză într-un mod relaxat, te aștept cu drag la seminarul Evoluție Conștientă pas cu pas pe care l-am construit special în acest sens. Următoarele ediții ale acestuia se vor desfășura în Cluj-Napoca - 3-4 iunie, București 10-11 iunie și Iași - 17-18 iunie. Informațiile pe care le oferă seminarul, detaliile organizatorice, programul și formularul de înscriere se găsesc pe pagina evenimentului AICI-link
Un alt mod de a discuta despre procesul transformării interioare este TABĂRA Bucuria de A FI care are *seminarul 'Evoluția Conștientă pas cu pas' inclus (!) dar vom face în plus și exerciții de conectare cu interiorul ființei, cu natura, respirație conștientă, etc. Serile vor fi de inspirație și povești - la lumina sufletului și a focului de tabără.. Perioade de desfășurare: 12-16 iulie și 24-28 august, detalii AICI-LINK, te aștept cu drag și bucurie 💗
***
Câteva cărți care ajută la descifrarea cauzelor profunde ale bolilor (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Boala ca simbol" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum sa descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Cele 4 fețe ale monedei" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală așa cum am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...