"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

vineri, 21 iulie 2017

De ce este dezvoltarea personală o prioritate

"A încerca să schimbăm lumea înainte de a ne schimba conceptul despre noi înșine înseamnă a lupta împotriva firii lucrurilor. Nu poate fi vreo schimbare exterioară până ce nu e o schimbare interioară. Precum înăuntru, așa și afară." - Neville Goddard

Chiar cred că schimbarea exterioară vine de la sine când fiecare dintre noi își va schimba perspectiva din care privește lumea și viața. Mai cred că celelalte încercări ale noastre de a schimba doar exteriorul sunt și vor fi sortite eșecului. Viața îmi confirmă asta în fiecare zi, ca să nu uit 😁, dar cei care nu s-au convins încă pot continua să încerce 😄.

Din acest motiv, deși am mai vorbit despre aceste lucruri, m-am gândit că merită să aduc câteva update-uri în cadrul unei emisiuni din seria "Universul Cunoașterii" realizată de Constantin Luca la CNS TV (căruia îi mulțumesc pentru invitație).

Am vorbit despre importanța și avantajele autocunoașterii și dezvoltării personale, despre importanța deciziilor conștiente (cu consecințe asumate) și de ce merită să investim timp și energie în parcurgerea conștientă a procesului de transformare interioară. Dar nu o să lungesc introducerea deoarece știu că cei interesați o vor urmări oricum, iar a-i convinge pe cei dezinteresați ar fi un demers inutil. Vizionare plăcută și.. cu folos.


Deși simpla lectură a unor cărți nu e suficientă, ea poate fi un punct de plecare, așa că, iată mai o selecție de suflet (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
- "Marele TU! Descoperiți comorile dinlăuntrul vostru" -Rene de Lassus- comandă online aici-link;
- "Dă sens vieții. Cum să alegi ceea ce contează" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Drumul către tine însuți" -M. Scott Peck- comandă online aici-link ;
- "Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Curajul de a fi tu însuți" -Jacques Salomé- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind listele "Articole recomandate", cuvintele cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗*>:D< îmbrăţişare



duminică, 16 iulie 2017

Consecințele traumelor din copilărie asupra sănătății (+ recomandare film)

În copilărie și în adolescența mea mă tot gândeam de ce tatăl meu are probleme cu inima având în vedere că a dus dintotdeauna o viață echilibrată, are greutatea ideală conform înălțimii, nu face excese alimentare, nu fumează și nu consumă alcool.

În momentele când au avut loc infarctele, apoi operația de bypass coronarian, deja știam că rădăcina problemei nu stă în regimul alimentar sau în cel de odihnă. Chiar dacă ar fi fost așa, el mănâncă de o viață la ore fixe, foarte echilibrat, fără prăjeli, cu două zile pe săptămână post, bea 2 litri de apă pe zi, ia o linguriță de miere dimineața pe stomacul gol, face exerciții fizice în fiecare dimineață, a avut și are o viață foarte activă fizic, se duce la somn întotdeauna la ora 22.00, etc.

Când a avut loc operația de bypass coronarian știam deja că rădăcina problemelor lui de sănătate stă în istoria traumelor sale din copilărie, fiind orfan de ambii părinți de la o vârsta foarte fragedă și fiind "pasat" de la o rudă la alta pe parcursul primilor 14 ani de viață, până a intrat la școala profesională unde statul i-a asigurat strictul necesar (material), dar fără susținerea sufletească de care are nevoie orice adolescent. Așa se face că, metaforic vorbind, inima lui s-a "închis" pentru a putea face față experiențelor prin care a trecut.
***
Mă bucur că trăiesc în aceste vremuri în care din ce în ce mai multe studii demonstrează importanța igienei psiho-emoționale și a vindecării traumelor din copilărie în vindecarea bolilor și păstrarea sănătății noastre fizice. Astăzi, doar cine dorește să rămână în ignoranță neglijează aria psiho-emoțională atunci când vorbește de sănătate.

Importanța acestui capitol al sănătății noastre mă face să dau mai departe un nou discurs pe această temă, cel aparținând medicului pediatru Nadin Burke Harris - care ne oferă o pledoarie ferventă bazată pe argumente științifice pentru ca medicina să acorde o atenție deosebită problemei prevenției și tratării traumelor din copilărie. Dacă ceea ce spune vi se pare la fel de important cum mi-a părut mie, vă invit să dați informația mai departe. Vizionare cu folos..


Filmul pe care îl recomand astăzi este un serial care cred că are puterea de a topi orice inimă. Are mare legătură cu temă acestui articol și are darul de a trece privitorul printr-un fitness emoțional terapeutic 100%. Se numește "Anne" și cred că ar trebui difuzat în școli sau măcar musai recomandat. Respect și recunoștință celor care l-au tradus, având în vedere că serialul nu e unul comercial și, prin urmare, e mai puțin celebru. Până acum are 7 episoade pe care le găsiți după cum urmează: episodul 1-link, episodul 2-link, episodul 3-link, episodul 4-link, episodul 5-link, episodul 6-link, episodul 7-link, sau toate episoadele aici-link (ambele variante au subtitrare care pornește automat). Vizionare plăcută..
***
Cărți recomandate (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă)
- "Părintele conștient" -Shefali Tsabary- comandă online aici-link (strict necesară oricărui părinte și profesor);
- "Părinți toxici. Vindecă rănile copilăriei și reia controlul asupra vieții tale" -Susan Forward- comandă online aici-link;
- "Parenting constient" -Susan Stiffelman- comandă online aici-link;
- "Parentaj sensibil și inteligent" -Daniel J. Siegel, Mary Hartzell- comandă online aici-link;
- "Eliberează-te din temnița emoțională" -Augusto Cury- comandă online aici-link;
- "Părinți străluciți, profesori fascinanți" -Augusto Cury- online aici-link;
- "Copii străluciți, elevi fascinanți" -Augusto Cury- comandă online aici-link.
Iar pentru detectarea cauzelor bolilor, reamintesc trei dintre cărțile care mă sprijină de câțiva ani:
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link;
- "Boala ca simbol" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum sa descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală așa cum am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", cuvintele cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 14 iulie 2017

22 de ani de mers pe jos, 17 ani de tăcere și darurile lor de înțelepciune

Există povești de viață care ne lasă fără grai și ne fac să reflectăm profund la lucrurile, credințele și situațiile de care suntem atașați. Povești care ne tulbură "apele" interioare și ne clarifică dacă suntem sau nu în stagnare.., în așa-numita zonă de confort.

O astfel de poveste este cea a lui John Francis (bio 2) - călător al planetei, străbătându-l pe jos sau cu barca cu pânze și ducând un mesaj de respect și responsabilitate față de mediu (fără a rosti un cuvânt de-a lungul a 17 ani din acea perioadă). A expus experiența acestor ani în cărțile sale: "Planetwalker: 22 Years of Walking. 17 Years of Silence." ("Călător pe planetă: 22 de ani de mers pe jos, 17 ani de tăcere") și "The Ragged Edge of Silence: Finding Peace in a Noisy World" ("Pe muchia ascuțită a tăcerii: găsind pacea într-o lume zgomotoasă") publicată sub egida National Geographic.

În ultima dintre acestea, John Francis ne conduce în povestea sa în profunzime, oferindu-ne o țesătură de întrebări și răspunsuri, interviuri și povești din experiența personală, inclusiv despre semnificația tăcerii în cultura nativilor americani, în cea hindusă și în tradiția budistă. Lectura acesteia oferă cititorului înțelegerea profundă a rolului tăcerii în autocunoaștere, clarificarea obiectivelor și realizarea visurilor. Păcat că nu a fost încă tradusă în limba română..

Vă invit să urmăriți povestea impresionantă a lui John Francis povestită pe scurt chiar de el, are un dar de povestitor care m-ar face să-l ascult o zi întreagă fără să-mi amintesc că exist 😁, sper să vă inspire și să vă aducă în suflet măcar câtă căldură mi-a dăruit mie...


"Și știu că de multe ori ne găsim în acest loc minunat în care am ajuns, dar de fapt în alt loc trebuie să ajungem. Și trebuie să lăsăm în urmă siguranța a ceea ce am devenit, și să mergem către locul a ceea ce devenim. Astfel, vreau să vă încurajez să mergeți în acest loc următor, să vă eliberați din orice închisoare v-ați găsi, oricât de confortabilă ar fi, pentru că avem ceva de făcut acum. Trebuie să ne schimbăm acum." - John Francis
***
Câteva cărți recomandate în terapia pentru suflet.. (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
- "Reziliența. Secretul puterii psihice" -Christina Berndt- comandă online aici-link;
- "Viața nu e mereu roz" -Mel Robbins- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Jurnal 2003-2009" -Oana Pellea- comandă online aici-link;
- "Prezența. Arta păcii și a fericirii" (vol.I+vol.II) -Rupert Spira- comandă online aici-link;
- "Cum m-am vindecat de nefericire" -Gigi Ghinea- comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt 595 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😁 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi listele "Articole recomandate", cuvintele cheie sau căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



vineri, 7 iulie 2017

Ce înseamnă experiențele pe care le trăim?..

Când trăim o experiență dificilă sau traumatizantă sau când observăm că o experiență se repetă (schimbându-se doar "personajele"), întrebările care ne vin imediat în minte sunt: "De ce mi se întâmplă asta?", "Care e sensul acestei experiențe?", "Ce-ar trebui să învăț din asta (ca să nu repet experiența)?" E drept, ultima întrebare apare doar în mintea celor care au trecut clasa de dezvoltare personală la obiectul numit "caută vinovații și scoate-le ochii" 😁

Am avut ocazia să ascult sute de povești de viață ale celor cu care am lucrat sau cu care m-am întâlnit ocazional și astfel am reușit să constat că există multă confuzie în căutarea semnificațiilor acestora. Și cel mai important lucru nu e faptul că oamenii nu reușesc să găsească sensul experiențelor pe care le trăiesc ci faptul că acceptă sensuri și explicații dubioase de la persoane pe care le consideră autorități în domeniu. Despre felul în care acești "maeștri" mențin aura de mister pentru a-i ține agățați pe "discipoli" am să vorbesc cu altă ocazie 😁.

Pentru a înlătura măcar o fărâmă de confuzie în privința semnificațiilor pe care le dăm experiențelor de viață m-am gândit să abordez subiectul într-o ediție a emisiunii "Cafeneaua Spirituală" realizată de Costel Luca - căruia îi mulțumesc încă o dată pentru invitație.

Am vorbit despre pericolul preluării explicațiilor de-a gata de la diverși "maeștri", despre importanța gândirii critice și discernământului, am dat și exemple din experiențe de viață concrete pentru a fi cât mai clare punctele de vedere, astfel încât sper ca emisiunea să fie utilă celor interesați. Vizionare plăcută..



Cărți recomandate (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
"Sensurile ascunse ale vieții" -Stephen Grosz- comandă online aici-link;
"Despre sensul vieții" (eseuri filosofice pe tema sensului vieții) - comandă online aici-link;
"Pune-ți gândirea sub semnul întrebării și schimba lumea" -Byron Katie- comandă online aici-link;
"Filosofia pentru copii" -David A. White- comandă online aici-link (excelentă și pentru adulți!! - foarte faină pentru cei care vor să învețe cum formulăm întrebările potrivite care pot scoate la iveală din noi înșine răspunsurile căutate) - ar trebui predată în școli;
"Irațional în mod previzibil" -Dan Ariely- comandă online aici-link;
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", cea a cuvintelor cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...