"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

vineri, 7 iulie 2017

Ce înseamnă experiențele pe care le trăim?..

Când trăim o experiență dificilă sau traumatizantă sau când observăm că o experiență se repetă (schimbându-se doar "personajele"), întrebările care ne vin imediat în minte sunt: "De ce mi se întâmplă asta?", "Care e sensul acestei experiențe?", "Ce-ar trebui să învăț din asta (ca să nu repet experiența)?" E drept, ultima întrebare apare doar în mintea celor care au trecut clasa de dezvoltare personală la obiectul numit "caută vinovații și scoate-le ochii" 😁

Am avut ocazia să ascult sute de povești de viață ale celor cu care am lucrat sau cu care m-am întâlnit ocazional și astfel am reușit să constat că există multă confuzie în căutarea semnificațiilor acestora. Și cel mai important lucru nu e faptul că oamenii nu reușesc să găsească sensul experiențelor pe care le trăiesc ci faptul că acceptă sensuri și explicații dubioase de la persoane pe care le consideră autorități în domeniu. Despre felul în care acești "maeștri" mențin aura de mister pentru a-i ține agățați pe "discipoli" am să vorbesc cu altă ocazie 😁.

Pentru a înlătura măcar o fărâmă de confuzie în privința semnificațiilor pe care le dăm experiențelor de viață m-am gândit să abordez subiectul într-o ediție a emisiunii "Cafeneaua Spirituală" realizată de Costel Luca - căruia îi mulțumesc încă o dată pentru invitație.

Am vorbit despre pericolul preluării explicațiilor de-a gata de la diverși "maeștri", despre importanța gândirii critice și discernământului, am dat și exemple din experiențe de viață concrete pentru a fi cât mai clare punctele de vedere, astfel încât sper ca emisiunea să fie utilă celor interesați. Vizionare plăcută..



Cărți recomandate (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
"Sensurile ascunse ale vieții" -Stephen Grosz- comandă online aici-link;
"Despre sensul vieții" (eseuri filosofice pe tema sensului vieții) - comandă online aici-link;
"Pune-ți gândirea sub semnul întrebării și schimba lumea" -Byron Katie- comandă online aici-link;
"Filosofia pentru copii" -David A. White- comandă online aici-link (excelentă și pentru adulți!! - foarte faină pentru cei care vor să învețe cum formulăm întrebările potrivite care pot scoate la iveală din noi înșine răspunsurile căutate) - ar trebui predată în școli;
"Irațional în mod previzibil" -Dan Ariely- comandă online aici-link;
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", cea a cuvintelor cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


Niciun comentariu: