"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

marți, 27 februarie 2018

Trezirea între psihoză și normalitate (III)

Cineva m-a întrebat la un moment dat dacă am observat vreo idee care poate ajuta oamenii ce trec printr-o criză existențială, un fel de cheie care ar putea fi aplicată ca prim ajutor într-o astfel de situație. Deși crizele prin care trec oamenii nu sunt la fel, există și trăsături comune, astfel încât am găsit nu o idee ci patru care pot ajuta în astfel de cazuri. Mă refer la faptul că pe toți oamenii îi ajută să știe că:
  • nu sunt singurii care trăiesc astfel de experiențe,
  • experiențele de transformare interioară sunt normale (fac parte din dezvoltarea umană firească chiar dacă unele sunt abrupte) și pot fi depășite,
  • există informații care îi pot ajuta să înțeleagă (pe cât posibil) aceste experiențe de transformare,
  • pentru a integra și depăși aceste experiențe este strict necesar să le acceptăm ca fiind parte integrantă din viață (să reducem rezistența la schimbare). 
Alison Crosthwait (The Good Therapists) spune că schimbările profunde implică chiar să acceptăm un proces pe care nu-l înțelegem, anumite aspecte venind din subconștient. Transformarea implică schimbarea de la o configurație fizică, emoțională și intelectuală la o altă configurație. Uneori se întâmplă treptat, tot timpul, fie că vrem, fie că nu, alteori se întâmplă brusc, criza fiind declanșată de diverse evenimente.

Cum se simte când suntem în schimbare, în cuvintele ei: "Uneori, mintea mea este confuză, alteori, dintr-o dată goală. Uneori, mă simt obosită. Și însetată. Ca și cum psihicului meu i s-ar fi făcut un masaj intens. Câteodată, mă simt maniacă. Alteori, simt fluturi în stomac. Uneori, rușinea mi se activează și apar regrete despre trecut, retrăiesc greșeli și vulnerabilitățile mă copleșesc cu o sete nemăsurată. Uneori, cineva spune ceva neașteptat și conștient îmi dau voie să integrez informația, să o las să-mi schimbe celulele. Câteodată, plâng legat de ceva, de un subiect, care nu m-a făcut niciodată să plâng. Uneori, am o fantezie despre ceva și înțelesul ei mă izbește și știu că asta e o nouă înțelegere. Uneori, iau un pahar de vin suplimentar, deși nu îl vreau și îmi dau seama după că aveam nevoie de el, paharul era doar un răspuns la emoții noi care păreau imposibil de manageriat, deși nu gândeam așa atunci. Unele schimbări sunt despre Eul meu, altele sunt despre procese inconștiente pe care nu le pot descrie. Și uneori nu e niciun semn de nimic".
inside

Dintre toate obstacolele care ne poate împiedica să depășim crizele transformării interioare (acum în era informației pe care o putem accesa aproape instantaneu), cele mai grave consider că sunt ignoranța și superficialitatea. Faptul că traversăm razant anumite informații considerând că nouă nu ni se poate întâmpla așa ceva sau că ceva sau cineva ne va scuti de experiențe abrupte și/sau traumatice.

Să știi ce să faci în caz de cutremur interior, atunci când totul se dărâmă înăuntru și-n afară, mi se pare chiar mai important decât pregătirea în caz de cutremur sau incendiu. De aceea filmul documentar pe care-l dau mai departe astăzi este extrem de important, acesta având proprietățile unui "ghid în caz de cutremur interior". Este vorba despre partea a III-a a documentarului pe care l-am re-intitulat "Trezirea între psihoză și normalitate" realizat de Sean Blackwell (diagnosticat cu Tulburare Afectiv Bipolară (TAB) în 1996).

Ca să știți ce pierdeți dacă nu-l vizionați, iată o scurtă descriere a secvențelor pe care le conține - în ordinea în care le-am dat mai departe aici pe blog, :

- secvența introductivă explică circumstanțele ce pot declanșa episoade din spectrul Tulburării Afectiv Bipolare (TAB) și coflictul care stă la baza declanșării acestui dezechilibru;
- în secvențele 2-3 sunt enumerate și explicate trăirile comune întâlnite atât în experiențele de trezire spirituală cât și în episoadele TAB, plus motivele ce stau la baza acestor manifestări în cadrul episodului maniacal bipolar;
- următoarea (4) este secvența ce conține modul în care se poate vindeca TAB fără medicație și/sau spitalizare;
- secvența 5 explică aspectele din viața noastră cotidiană ce conduc la declanșarea Tulburării Afectiv Bipolare.

- prima secvență a acestei părți cuprinde un inventar al comportamentelor posibile în timpul psihozelor (eliberarea traumelor, reprimărilor și a altor diverse energii) - considerate ca având potențial de purificare a sufletului;
- a doua conține mărturisiri legate de TAB și rolul eliberării de povara secretelor;
- secvența a treia din această parte aduce explicații utile în privința exploziilor de agresivitate și furie ce pot conduce uneori la sinucidere;
- a patra secvență cuprinde o descriere a nivelurilor de conștiință pe care se situează oamenii - un lucru pe care ar trebui să le știe oricine indiferent dacă este sau nu interesat de evoluția spirituală și sănătatea lui mentală;
- urmează secvența în care găsim explicații despre cât de mult contează nivelul de conștiință al persoanei în vindecarea psihozei prin care trece;
- ultima secvență a acestei părți descrie cum putem sprijini persoanele ce trec prin astfel de crize (= urgențe spirituale), care sunt manifestările dificile și cum e bine să reacționam în aceste momente.

Partea a III-a (cea de mai jos):
- în deschiderea acestei părți găsim o scurtă recapitulare a primelor două cu scopul de a conecta informațiile ca într-un puzzle în care să se observe mai ușor legtura dintre ele;
- a doua secvență ne descrie motivele pentru care este necesar și vital să ne deschidem iubirii din noi pentru a evolua spiritual și cum acestea pot conduce la vindecarea noastră spirituală profundă (individual și la nivelul societății);
- următoarea secvență explică modul în care putem trece de la un nivel de conștiință la următorul și cum o criză psihotică accelerează procesul de evoluție;
- a patra secvență descrie latura intunecată a nivelului de constiință tribal, modul de gândire la acest nivel si ce spune Ken Wilber despre această etapă de evoluție în cadrul teoriei sale numită Dinamica Spiralei;
- în încheierea acestei părți a documentarului găsiți explicații pentru cele opt iluzii cele mai întâlnite în cadrul trezirii, inclusiv pentru "De ce crezi că ești crezi Isus" 😃.

Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să reamintesc un lucru pe care l-am spus pe facebook: ignoranța ne afectează sănătatea și ne costă luni/ani din viața noastră prețioasă. Doar cei care nu-și prețuiesc viața sau nu cred că starea de pace interioară este posibilă își vor permite să ignore sau să frunzărească aceste informații. Vizionare plăcută și.. cu folos.


* Dacă treci printr-o astfel de experiență și ai nevoie de sprijin sau ghidare - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere.
***
Articole conectate: Aspecte ale căutarii spirituale (I), Aspecte ale căutarii spirituale (II), Renunțarea la căutarea spirituală NU e ceea ce pare și Călătoria mea către Cunoaștere și dincolo de aceasta. Documentare care nu ar trebui să lipsească din portofoliul niciunui căutător pot fi vizionate aici-link și aici-link.

Recomand cu căldură cărțile lui Eckhart Tolle (bestseller în întreaga lume), cărți pe înțelesul tuturor, aproape de sufletul omului:
- "Puterea prezentului" - comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului - ghid practic" - comandă online aici-link;
- "Liniștea vorbește" - comandă online aici-link;
- "Un Pământ nou" - comandă online aici-link;
dar și câteva volume scrise de David R. Hawkins ce aduc clarificări și înțelegeri profunde în privința procesului de transformare interioară:
- "Realitatea, spiritualitatea si omul modern" -comandă online aici-link;
- "Dizolvarea egoului. Realizarea sinelui" -comandă online aici-link;
- "Letting Go. Calea renunțării" -comandă online aici-link;
- "Sinele: realitate și subiectivitate" -comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista "Articole recomandate" sau cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



Niciun comentariu: