"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta cosmologie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cosmologie. Afișați toate postările

vineri, 30 ianuarie 2015

De ce există Universul și de ce ar trebui să ne pese (+ recomandare film)

"La Începutul Începuturilor exista un vid – o formă neobișnuită de vacuum- o neființă care nu conținea nici spațiu, nici timp și nici materie, lumină sau sunet. Cu toate acestea, legile naturale funcționau iar acest vacuum neobișnuit avea potențial. Precum un bolovan imens așezat la marginea unei stânci falnice...
Stați puțin...
Înainte ca bolovanul să cadă, ar trebui să explic că n-am idee despre ce vorbesc. O poveste începe, logic, la început. Dar această poveste este despre Univers și, din păcate, nu există informații despre Începutul Începuturilor. Niciuna, zero. Nu cunoaștem nimic despre Univers dinainte de momentul când a ajuns la vârsta înaintată de un miliard dintr-un trilion dintr-o secundă – cu alte cuvinte, la un timp foarte scurt după Big Bang. Atunci când citești sau auzi ceva despre nașterea universului, cineva a inventat acea poveste. Ne aflăm pe tărâmul filosofiei. Numai Dumnezeu cunoaște ce s-a întâmplat la Începutul Începuturilor (și până acum, El nu ne-a dezvăluit nimic...)
Unde rămăsesem? Ah, da...
Precum un bolovan imens așezat la marginea unei stânci falnice, echilibrul vidului era atât de delicat încât cel mai mic impuls era suficient pentru producerea unei schimbări, o schimbare care a creat universul. Iar acest lucru chiar s-a întâmplat. Nimicul a explodat. În această incandescență inițială, au fost create spațiul și timpul.
Din miezul acestei energii s-a născut materia – o plasmă densă formată din particule care se dizolvă în radiație și apoi înapoi în materie. (Acum avem la îndemână câteva informații reale și puțină teorie speculativă). Particulele s-au ciocnit și au dat naștere altor particule. Spațiul și timpul au început să fiarbă și să spumege pe măsură ce găurile negre se formau și se dizolvau. Ce spectacol!"
*fragment tradus din cartea lui Leon Lederman (laureat al premiului Nobel în 1988) "Particula lui Dumnezeu. Dacă Universul este Răspunsul, care este Întrebarea?" - considerată drept cea mai amuzantă carte de fizică ce a fost scrisă vreodată (link).
***
Ca să simplificăm lucrurile și să le aducem într-un limbaj foarte...accesibil :)) am selectat o întrebare și un răspuns dintr-o discuție găsită pe forum Softpedia - care demonstrează că, până la urmă, toată lumea ajunge să-și pună măcar o dată în viață întrebarea din titlu (sunt copy-paste, ar fi fost păcat să modific ceva :)):
Întrebare: "Ok, cum e cu big bangu? Se extinde universu? Dacă ajungi unde nu-i extins cazi? Unde cazi?"
Răspuns: "Universul nu există şi nimic altceva în afară de Pământ. Sunt doar desene pe cer. N-ați văzut și în jocuri că dacă dai "no clip" ieși din grafică și numai e absolut nimic ? Așa și în realitate, de asta nu sunt în stare oamenii să zboare departe față de Pământ pentru că nu au găsit "cheat-ul" acestui joc complex numit "Viață pe Pământ"." - nu mă pricep deloc la jocuri pe calculator, așa că...no comment 😁
Și eu care spuneam mai demult aici (link) că subiectul nu ar fi de larg interes 😄. Tot în acel articol am scris de ce cred că ar trebui să ne pese. De aceea astăzi doar dau mai departe un discurs TED nu doar interesant ci și foarte simpatic care conține câteva posibile variante de răspuns la întrebarea din titlul articolului. Este vorba despre speech-ul lui Jim Holt - filozof și scriitor, autor al bestseller-ului "De ce există lumea" (link). Sigur o să vă placă, vizionare plăcută


Și dacă tot a adus vorba Jim Holt de Stephen Hawking, recomand și filmul "Teoria Totului" care pune în scenă o parte a vieții renumitului fizician - pentru vizionare online link-aici sau aici-link. Filmul a câștigat deja 18 premii și este nominalizat în acest an pentru încă 80 dintre care 5 nominalizări la premiile Oscar. Scenariul a fost realizat după cartea scrisă de soția sa Jane Hawking - "Dragostea are 11 dimensiuni" (tradusă și în limba română) - comandă online aici-link.
***
Articole conectate se găsesc aici-link, aici-link și aici-link și bineînțeles, seria de documentare de la NOVA - Textura Cosmosului - realizată cu participarea lui Brian Greene (amintit în discursul de mai sus): (link ep.1), (link ep.2), (link ep.3) și (link ep.4). Despre Univers/Multivers - un interviu extrem de interesant cu Max Tegmark - remarcabil profesor de cosmologie la Massachusetts Institute of Technology (MIT) - (amintit de Jim Holt în discursul de mai sus) se găsește aici-link.
Recomand astăzi câteva cărți minunate despre Univers (transportul cărților este gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
"Cosmos" -Ervin Laszlo, Jude Currivan- comandă online aici-link;
"Universul într-un singur atom" -Dalai Lama- comandă online aici-link;
"Peisajul cosmic" -Leonard Susskind- comandă online aici-link;
"Universul elegant" -Brian Greene- comandă online aici-link;
"Universul din nimic" -Lawrence M. Krauss- comandă online aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi să-ți aducă măcar un strop de informație și un gram de bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din acceași coloană (sus) te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   


vineri, 22 august 2014

Informații care mi-au schimbat viața (48)


Unul dintre lucrurile care ne împiedică să înțelegem realitatea individuală este faptul că nu ne dăruim timp să înțelegem cum funcționează "Marele Tablou" - Universul. Ca Întreg. Probabil asta se întâmplă în mare parte din cauză că oamenii nu cred că între universul mic care suntem fiecare și Universul Mare ar fi vreo legătură. Și asta se întâmplă în contextul în care nu doar știința ci și vechile tradiții spun deopotrivă că totul este interconectat.

Desigur, încă nu s-a pus la punct în mod definitiv acea teorie a Totului căutată de atâta vreme, însă sunt încercări demne de toată atenția. Una dintre aceste încercări este cea a fizicianului Nassim Haramein - numit în unele cercuri "noul Einstein". Acesta a descoperit încă de la vârsta de 9 ani dinamica universală a materiei și energiei - fapt care l-a determinat să înainteze pe drumul științei și să elaboreze mai apoi o nouă abordare a gravitației cuantice și a evoluției Universului. Un autodidact cu o sete de cunoaștere extraordinară, Nassim Haramein a studiat independent fizică, geometrie, chimie, biologie, neuroștiințe, arheologie și cele mai mari religii ale lumii. Dedicarea sa, talentul cu care face conexiunile și pasiunea - l-au condus în timp spre o privire de ansamblu asupra lucrurilor, o teorie pe care acum o expune lumii în conferințele sale.

În 2003, el a fondat The Resonance Project Foundation (link) unde în acest moment este director de cercetare și conduce echipe interdisciplinare de fizicieni, informaticieni, matematicieni, biologi și alți oameni de știință pentru a explora frontiera principiilor de unificare și implicațiile acestora. Prin acest proiect el dorește să aducă schimbări pozitive în lumea de astăzi căutând cât mai multe aplicații ale teoriei sale în tehnologii, noi surse de energie, permacultură, etc.

Filmul pe care îl dau mai departe astăzi are titlul "Întregul negru. Suntem toți conectați cu stelele" și cuprinde o frumoasă călătorie în lumea concluziilor la care a ajuns "noul Einstein". Despre acest documentar Dr. Bruce H. Lipton (prezentat aici-link) spune:

"Nassim Haramein ne oferă o evadare strălucită din cadrul limitativ al ştiinţei moderne şi o conexiune cu înţelepciunea antică, ce cutremură vechile mituri şi rescrie istoria ce a modelat soarta civilizaţiei. Modelul elegant al lui Nassim ne conduce, dintr-o lume a haosului, către un Univers al ordinii, tiparelor şi continuei renaşteri. Forţează gândirea... dar merită orice efort."

iar Gregg Braden (prezentat aici-link) a spus:

"Într-o călătorie vizuală printre tiparele şi tradiţiile antice, Nassim demonstrează cum totul, de la foarte mare la foarte mic - de la naşterea galaxiilor, la formarea celulelor şi atomilor - izvorăşte din simple tipare ale naturii. Ceva important lipseşte din teoria clasică a Universului şi numai o nouă gândire va revela legăturile lipsă ale unei fizici unificate. Fie că eşti un artist sau un inginer, acest film este despre tine, lumea ta şi orice relaţie pe care o vei experimenta vreodată în viaţă.".

Cu aceste referințe nu cred că mai e nevoie de alte argumente care să recomande această călătorie minunată unde știința și spiritualitatea se unesc într-un mod armonios și pe înțelesul tuturor...vizionare plăcută!


Articole conectate se găsesc aici-link, aici-link și aici-link. O serie de documentare care ar trebui să facă parte din "portofoliul" fiecărui pasionat de înțelegerea funcționării Întregului este seria Textura Cosmosului care se găsește aici (link 1), aici (link 2), aici (link 3) și aici (link 4). Seria "Informații care mi-au schimbat viața" poate fi accesată sub formă de listă aici-link
Cărțile pe care le recomand astăzi sunt conectate bineînțeles cu subiectul de mai sus și merită toată atenția:
"Universul elegant" - Brian Greene - comandă online aici-link;
"Cosmos" - Ervin Laszlo, Jude Currivan - comandă online aici-link;
"Peisajul cosmic" - Leonard Susskind - comandă online aici-link.
***
În cazul în care ai ajuns pentru prima dată aici, îți spun bun venit! 427 de articole așteaptă să-ți dăruiască informații minunate pentru suflet, minte și trup. Poți căuta mai ușor folosind listele "Articole recomandate", Resurse video și cea cu cuvinte cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


joi, 16 ianuarie 2014

Informații care mi-au schimbat viața (32)

Ce ai simți dacă nu ai ști nimic despre această lume și ai privi acum pentru prima dată un documentar despre Univers? Ce ai simți privind Pământul din spațiu, sistemul solar în ansamblu și apoi galaxia noastră? Ce ai simți dacă ai vedea pentru prima dată de sus, în ansamblu, minunatele peisaje ale planetei noastre?

Știm cu toții că lucrurile cu care ne-am obișnuit nu ne mai uimesc și prin urmare nu le mai prețuim sau, cel mult, le prețuim dar foarte puțin. De aceea, uneori e bine să ne reamintească cineva valoarea lor, e bine să ni le dezvăluie într-o nouă lumină. Astfel...

Nu pot să știu ce ați simți voi referitor la întrebările cu care am început, însă eu m-am traspus într-o astfel de stare anesteziindu-mi lucrurile pe care le știu. Le-am pus într-un colțișor al hard-ului (memoriei) și am privit cu uimirea unui copil documentarul de mai jos. E drept, sub influența realizatorului și povestitorului 😁.

Mi s-a părut fantastic! De aceea nu pot să-l țin doar pentru mine și îl dau mai departe aștăzi aici.

Documentarul de mai jos, numit "Minunile Universului", reprezintă două părți (din patru) ale unei serii realizate de BBC, Discovery Channel și Science Channel sub conducerea lui Brian Cox care este fizician, doctor în fizica particulelor de energii înalte. Este de asemenea membru al Societății Regale de Cercetare Universitară (Royal Society University Research), membru al Consiliului de Astronomie și Fizica Particulelor al Universității din Manchester și al grupului de cercetare numit Fizica Energiilor Înalte din cadrul aceleiași universități. Momentan acesta lucrează pentru experimentului ATLAS la Centrul European de Cercetări Nucleare (CERN) de la Geneva.

Brian Cox este cunoscut publicului și ca prezentator al multor programe de ştiinţă din cadrul BBC, stimulând prin darul său de prezentare popularizarea multor subiecte precum astronomia şi fizica particulelor elementare (de macrocosmos la microcosmos...ce frumos). Citeam undeva că a mărturisit cum ajuns să iubească aceste domenii datorită emisiunilor binecunoscute ale lui Carl Sagan din anii '80.

Ceea ce m-a uimit și ce consider minunat la Brian Cox este felul în care a îmbinat pasiunile sale, cele mai importante fiind aceea pentru fizica particulelor și astronomie și cea pentru muzică, acesta fiind membru al trupei rock DARE (la clape, cel din dreapta în foto). O altă fațetă minunată a lui Brian Cox este candoarea și felul în care se bucură contemplând minunile Universului, candoare care consider că a avut un rol foarte important în conservarea aspectului său fizic (și cu siguranță, implicit asupra sănătății sale), îl puteți vedea aici (link) la cei 44 de ani ai săi.

Faptul că părerile sale referitoare la apariția acestui Univers diferă un pic de ale mele, consider că nu este un lucru atât de important, deoarece documentarul conține prea multe informații utile pe lângă cele referitoare la acest subiect. Cu siguranță fiecare va alege din film doar lucrurile cu care rezonează, de aceea am considerat important să îl promovez.

Cele 4 episoade ale seriei "Minunile Universului" au titlurile: "Destinul", "Praf de stele", "Căderea" și "Mesagerii". Pe primele două le-am reunit în primul video, următoarele fiind mai jos. Sper ca această călătorie propusă de Brian Cox să vă aducă în suflet o stare minunată de uimire și prețuire pentru Universul în care ne-am întâlnit cu toții. Vizionare plăcută!

(* îmi pare rău pentru reclame, acestea aparțin site-ului ce găzduiește materialele video.)




"Ce lucru minunat este acela de a fi parte a acestui Univers." - Brian Cox

Articole conectate sunt multe pe această pagină, însă dacă ar fi să recomand aș alege pe cele de aici (link) și aici (link), dar și seria celor 4 documentare bulversante cu renumitul Brian Greene care pot fi vizionate 
aici (link 1)aici (link 2)aici (link 3) și aici (link).
Recomand astăzi câteva cărți pe care le consider valoroase tocmai pentru că ne oferă atât de multe puncte de vedere încât să putem construi propriile conexiuni și alege propriile rezonanțe (transportul cărților este gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
"Cosmos" -Ervin Laszlo, Jude Currivan- comandă online aici-link;
"Universul într-un singur atom" -Dalai Lama- comandă online aici-link;
"Peisajul cosmic" -Leonard Susskind- comandă online aici-link;
"Universul elegant" -Brian Greene- comandă online aici-link;
"Universul din nimic" -Lawrence M. Krauss- comandă online aici-link.


Dacă ai ajuns pentru prima dată pe această pagină, își urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   


joi, 12 decembrie 2013

Informații care mi-au schimbat viața (29)

"Mama îmi vorbea adesea despre cer. Îi plăcea să privească ziua norii iar noaptea, stelele...Mai ales stelele. Uneori jucăm un joc. Un joc numit "Ce e dincolo de cer?" Ne imaginam că e întuneric total sau o lumina orbitoare sau altceva pentru care nu aveam un nume. Desigur, era numai un joc. Dincolo de cer nu este nimic. Cerul doar există şi se întinde la nesfârşit iar jocurile noastre se desfăşoară sub el".

Sunt cuvintele lui Allie (din filmul Taken [2002] pe care l-am recomandat aici (link)), cuvinte care îmi amintesc într-un mod metaforic fascinația pe care oamenii au avut-o dintotdeauna pentru cosmos, pentru misterele pe care acesta le ascunde.

Dacă ați mai fost pe-"aici" probabil știți că am o pasiune pentru acest domeniu atât de vast și că am dăruit spațiu în numeroase articole unor descoperiri și studii care deschid cât de cât imaginarea posibilitaților de funcționare a Universului. Luând în considerare acest lucru, după vizionarea materialului de astăzi, probabil veți înțelege de ce am fost foarte bucuroasă când l-am găsit.
Este vorba despre o serie de trei emisiuni realizate de Cristian Mureșanu (și difuzate la TVR Cluj) dar prea puțin mediatizate online. Acesta l-a avut ca invitat pe Max Tegmark - remarcabil profesor de cosmologie la Massachusetts Institute of Technology (MIT). Este unul dintre cei cincizeci de oameni de știință intervievați de revista "New Scientist" despre previziunile lor pentru viitor. Predicția sa a fost una...simpatică: "În 50 de ani ați putea fi în măsură să cumpărați tricouri pe care vor sta scrise ecuațiile ce descriu legile unificate ale universurilor noastre."

Nu vreau să vă dezvălui prea multe din lucrurile pe care acesta le spune în seria celor trei emisiuni pe care le-am reunit mai jos, vă spun doar că printre subiecte se află nașterea Universului, universurile paralele, modurile în care este posibil să evolueze universul nostru, energia întunecată, materia întunecată și multe alte lucruri extrem de interesante. Vizionare plăcută!


*Felicitări domnului Cristian Mureșanu pentru informațiile valoroase pe care le aduce în interviurile pe care le realizează și în emisiunile domniei sale de la TVR.
Tot despre universuri paralele dar dintr-o altă perspectivă este și materialul prezentat AICI-LINK.

În în care încă nu ați văzut documentarele din seria NOVA pe care le-am mai recomandat, acestea merită toată atenția și pot completa într-un mod minunat informațiile din materialul de mai sus - le găsiți Ce este Spațiul (ep.1), Iluzia timpului (ep. 2) și Saltul Cuantic (ep. 3) și Univers sau Multivers? (ep. 4). Seria articolelor "Informații care mi-au schimbat viața" se găsește în întregime (sub formă de listă) aici (link) - *se afișează doar 5 pe pagină, pentru următoarele dați click în partea de jos pe "pagina următoare".
***
Pentru cei care vor să pătrundă mai adânc în tainele universului recomand cartea lui Max Tegmark:
- "Universul nostru matematic" - comandă online aici-link,
cărțile lui Brian Greene care au darul de a explica lucruri complicate pe înțelesul tuturor și au calitatea de a fi mai palpitante decât un film SF (😁) (transport gratuit oriunde țară indiferent de valoarea comenzii):
- "Universul elegant" - comandă online aici-link;
- "Realitatea ascunsă" - comandă online aici-link;
și încă trei cărți foarte dragi mie:
- "Cosmos" -Carl Sagan- comandă online aici-link;
- "Lumea și demonii ei" -Carl Sagan- comandă online aici-link;
- "Cosmos" -Ervin Laszlo, Jude Currivan- comandă online aici-link.
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi listele "Articole recomandate", cuvintele cheie sau căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare