"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta oameni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta oameni. Afișați toate postările

duminică, 19 august 2018

Oamenii care lasă sufletul să vorbească (+ recomandare filme)

Există unii oameni care, dacă ai ocazia să-i întâlnești, te fac să crezi că îngerii trăiesc alături de noi. Oameni care radiază pur și simplu Viață. Oameni-izvor care se dăruiesc pe sine până la ultima picătură pentru că așa sunt ei. Pentru că nu pot fi altfel.

Sunt oameni lângă care nu ai putea să minți (nici pe alții și nici pe tine însuți). Pentru că sunt transparenți și totu-i atât de limpede în preajma lor și nu te lasă inima să tulburi acel spațiu. Lângă care simți că prea multe cuvinte ar fi în plus. Pentru că ei radiază iubire și atunci când tac. Pentru că ei își lasă sufletul să vorbească. Și în plus: îi lasă pe ceilalți să fie.

Sunt oameni carora le e greu să vorbească despre realizările lor oricâte și de orice fel ar fi acestea. Pentru că au modestia înscrisă-n ADN alături de alte valori neprețuite spre care tindem cu toții. Sunt oameni pe care dacă i-am numi autentici sau plini de candoare, am simți că asta ar fi prea puțin, așa că nu prea sunt cuvinte potrivite pentru a-i descrie .

Sunt puțini oamenii care prin simpla lor prezență au capacitatea de a schimba viețile altor oameni. Fără să aibă intenția asta. Doar fiind. Un astfel de om este Sorin Șaguna. Deși nu mai este printre noi (din 9 iulie 2014), am spus că este (la prezent) deoarece el este și va rămâne un model pentru mine.

El reprezintă un exemplu viu al faptului că Omul are capacități nebănuite de a se dărui celolalți și de a-i iubi fără condiții. Este un om care a făcut pentru ceilalți în cei 25 de ani de viață cât alții au făcut într-o sută (nu obișnuiesc să fac comparații și nu e ok să facem asta, vreau doar să ofer o imagine a felului lui de a fi celor care nu au auzit de el).

Mi-amintesc exact momentul în care am găsit un mic fragment din interviul de mai jos pe Youtube. Pentru că, ascultându-l mai puțin de două minute, fără să știu absolut nimic despre el, primul gând care mi-a venit în minte a fost "păi, omul ăsta nu prea mai are ce căuta pe-aici" (aici = în viață), adică, gen: știe tot ce e nevoie să știe, e un OM care a învățat deja tot ce era de învățat aici: iubirea pentru TOT. Abia după aceea, căutând pe Google mai multe despre el, am aflat că nu mai e printre noi, confirmându-mi primul gând din momentul inițial.

Dau astăzi mai departe întregul interviu cu Sorin Șaguna (pe care l-am reconstituit din bucăți găsite pe net), ale cărui cuvinte și energie mi-au topit mintea și inima. Propun materialul cu speranța că vă va aduce măcar porția de inspirație și înțelepciune pe care mi-a adus-o mie.

Garantez că impactul va fi unul terapeutic în cazul care toată atenția și simțurile se vor concentra în aici-acum-ul vizionării. (***reamintesc celor ce primesc articolul prin newsletter-ul automat blogger că acesta nu preia automat vedeo-urile, e necesar să intre pe pagină cu un click pe titlul articolului). Vizionare plăcută prin ochii sufletului..


INVITAȚIE:
✅ Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu sau pur și simplu îți dorești să-ți faci ție viața mai frumoasă, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 1, 2, 3 septembrie. Pentru reducerea lunii septembrie, beneficii, program și alte detalii ➜ click AICI-LINK. Vei putea participa online pe Zoom din confortul casei tale. La final vei primi un certificat recunoscut în UE, un suport de curs consistent* gratuit și un pachet generos de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Te aștept cu drag și bucurie 💗.
***
Ambele filme pe care le recomand astăzi sunt pline de candoare și reflectă într-un mod minunat capacitatea omului de a iubi și de a se deschide spre a fi iubit. Am încercat să le recomand pe rând dar nu m-am putut decide pentru că sunt absolut minunate, așa că le dau pe-amândouă :))):
- "Midnight Sun" ("Sub soarele nopții") - poate fi vizionat online (!închideți reclamele) aici-link sau aici-link
- "I'll See You in My Dreams" ("Ne vedem in vise") - poate fi vizionat online aici-link sau aici-link. Vizionare plăcută..
***
Câteva cărți ce reflectă povești reale de viață care inspiră:
- "Steve Jobs. Biografia autorizată" -Walter Isaacson- comandă online aici-link;
- "Dragostea are 11 dimensiuni. Viața mea cu Stephen Hawking" -Jane Hawking- comandă online aici-link;
- "Cu ultima suflare" -Paul Kalanithi- comandă online aici-link;
- "Drumul către libertate" -Yeonmi Park- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Este un blog de dezvoltare personală dar și de informații din sfera descoperirilor științifice care ne pot ajuta să înțelegem mai bine realitatea. Poți căuta un subiect care să-ți placă folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

marți, 16 octombrie 2012

Despre tipurile de gândire...altfel


Deși există și unele lucruri pe care le „vedem”/percepem cu toții în același fel, nu există doi oameni care să facă aceleași conexiuni în creierul lor. Cum numărul neuronilor din creierul unui om este de aproximativ 70 de miliarde, practic am putea spune că numărul de  conexiuni neuronale posibile este infinit.

De aici și posibilitatea fiecărui om de a „vedea altfel lucrurile, din nenumărate perspective și de a imagina/crea lucruri noi.

După cum știm, autismul este tulburare a creierului care se manifestă în principal prin relaționare foate redusă cu cei din jur. Acest lucru ne-ar putea face să credem că cei cu astfel de tulburări nu se pot integra în societate și nu ar putea fi utili acesteia.

După ce am urmărit discursul lui Temple Grandin - care a fost diagnosticată în copilărie cu autism - mi-am dat seama că de fapt știm mult prea puține lucruri despre această tulburare..:

 
Cred că aceasta este încă o dovadă că nimic nu e ceea ce pare...
Cu drag >:D<

miercuri, 11 iulie 2012

Despre compasiune...

Deși obișnuiesc să comentez filmele sau clipurile pe care le postez aici, astăzi voi face o excepție. Consider că Joan Halifax a găsit deja cuvintele cele mai potrivite pentru a vă vorbi despre compasiune. Totul în doar 13 minute și jumătate. Suficient însă cât să arate diferența dintre compasiune și milă și să ajungă la inima tuturor...

* Din bara de jos a player-ului se setează subtitrarea în cazul când aceasta nu apare automat, apoi click în colțul din dreapta jos pe dreptunghi pentru a vizualiza filmul pe întreg ecranul.


Recomand cu căldură:
- "Iertarea si compasiunea" -Alice Wheaton- comandă online aici-link.
- "Transmiterea. Despre ce ne aducem unii altora" -Céline Alvarez, Christophe André- comandă online aici-link;
- "Arta de a cultiva relații durabile" - Gerard Apfeldorfer - comandă online aici-link;
- "Curajul de a fi tu însuți. Arta de a comunica conștient" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" -Jacques Salomé- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" -Jacques Salomé- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link.
Pentru părinții care doresc să-și îmbunătățească relațiile cu copiii recomand:
- "Empatia în parenting" -Shauna Shapiro, Chris White- comandă online aici-link;
- "Comunicarea relațională pe înțelesul celor mici" -Jacques Salomé- (pentru părinți) comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Este un blog ce oferă informații din sfera dezvoltării personale dar și descoperiri științifice care ne pot ajuta să înțelegem mai bine natura umană și realitatea. Poți căuta un subiect care să-ți placă folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

marți, 3 aprilie 2012

Despre Dumnezeu, despre „bine” și „rău”, despre atacuri energetice


Câteodată mi-e greu să vorbesc doar despre un subiect acum când știu că toate lucrurile sunt legate între ele, de aceea și titlul acestui text arată astfel. Mi-a luat ceva timp până să mă hotărăsc să scriu despre Dumnezeu așa cum îl văd eu, dar cred că a venit timpul.

Ca orice om, încă din copilărie, mi-am pus întrebări legate de existența lui Dumnezeu și de ceea ce ar putea reprezenta acesta.

Într-o primă fază, copil fiind, mi-am spus că trebuie să existe dacă despre asta vorbesc atâția oameni. Cam pe principiul „dacă nu ar fi, nu s-ar povesti”. Așa am ajuns să preiau din religia ortodoxă imaginea lui Dumnezeu pentru că așa îl vedeau și îl înțelegeau cei din jurul meu.

Când au început experiențele mai grele și le-am privit și pe-ale celorlalți, mi-am dat seama că Dumnezeu nu poate fi răzbunător, mai bine zis nu poate fi atât de răzbunător și nedrept. Dacă este numit Tatăl Ceresc, atunci nu poate să-și răstignească toți fii, pentru că nici un tată nu ar face asta, și chiar dacă ar face-o nu ar putea să se spună apoi că o face din iubire.

Nu știu dacă tuturor li s-a întâmplat, dar știu că mulți oameni au avut cearta lor cu Dumnezeu și trebuie să recunosc că am avut-o și eu în urma unei experiențe traumatice.

Lucrurile însă au decurs în așa fel încât, la un moment dat am observat că s-a făcut dreptate, pe care am interpreat-o la acel moment ca fiind dreptate divină.

Am traversat un timp îndelungat din viața mea alături de noțiunile de „bine” și „rău”, iar după o analiză indelungată, temeinică, indârjită (să zic așa), am reușit să găsesc rostul acelor lecții de viată prin care a trebuit să trec ca să devin cea care sunt astăzi (nu c-aș fi mai specială decât ceilalți, dar sunt foarte “altfel” de cum eram).

Cu alte cuvinte, acel “rău” pe care l-am trăit a fost strict necesar (!!!) pentru ca eu să înțeleg profund ce e “RĂUL”, să îi accept utilitatea, iar apoi să aleg conștient “BINELE”.

Acum cred că Dumnezeu este TOT ceea ce ESTE. Este REALITATEA întreagă.

Dar știi cum...chiar TOT adică 100%, cu alte cuvinte: nu există nimic în afara lui.

Mai haios spus, e acel cineva/ceva căruia nu i-a scăpat și nu-i scapă nimic...😄

Dacă i-ar fi scăpat ceva (din vedere) nu cred ar fi fost numit omniscient, omnipotent și toate lucrurile care au fost scrise („scăpate” publicului larg) în cărțile de la începuturi.

În virtutea acestui fapt, foarte simplu după părerea mea, nimic nu e ceea ce pare pe moment, nici o experiență nu e doar „bună” sau doar „rea”.

Așa am ajuns la concluzia că nimic nu e cu adevărat „rău”, e vorba numai despre  înțelegerea noastră limitată care dă această denumire lucrurilor pe care mintea nu le ințelege/cunoaște, această limitare întinzându-se până în punctul în care reușim să avem o imagine de ansamblu a evenimentului/fenomenului respectiv.

Pentru că se vorbește mult despre atacurile energetice (link), m-am gândit să ofer aici o altă perspectivă despre acestea, una legată de ce am spus mai sus.

Mai întâi voi spune că numesc atac energetic orice mod în care agresăm o altă persoană, începând cu agresarea psihică, continuând cu cea emoțională și terminând cu cea fizică.

Luând în considerare ce am spus despre experiențe în general, și atacurile energetice „vin” în viața noastră ca să fie înțelese și acceptate. Vin să ne dezvolte, să ne antreneze, să ne facă să ne autodepășim. Suntem canale energetice și, dacă nu avem blocaje (!), suntem imuni atacurilor energetice, pentru că prin noi circulă energia universală care este infinită.

Cred că atacurile energetice ne semnalează de fapt punctele noastre slabe, punctele care trebuie echilibrate, aliniate cu ceea ce suntem în esența noastră.

Mi-a plăcut foarte mult un fel de exprimare metaforică a ceea ce spun aici, pe care am auzit-o mai demult și pe care o putem înțelege foarte ușor printr-un exercițiu imaginativ.

Să ne imaginăm vulnerabilitățile noastre, punctele noastre ce trebuie “prelucrate”/”alchimizate”, ca pe niște butoane. Cei care ne “atacă” energetic sau în orice alt mod (dar până la urmă totul e energie) ne "apasă" pe aceste butoane (!)

Noi vrem sa evoluăm, nu-i așa?

Ok, dacă nu ne-ar “arăta” nimeni care anume sunt “butoanele de prelucrat” (prin aceste agresiuni/atacuri), cum am afla altfel care ne sunt vulnerabilitățile? Trăind numai in “bine”? Cine ar mai “ridica un deget" dacă s-ar afla numai în zona de confort (fizic/psihic/emotional).?

Abia după mult timp am înțeles profund de ce - în timp ce învățam reiki, când în mod intuitiv nu simțeam nevoia folosirii unei protecții energetice și nu îi înțelegeam nici rostul, atâta vreme cât ne dorim adaptare și armonizare cu Tot ce există în Univers.


Totul, dar absolut TOTUL în jurul nostru e o imensa OGLINDĂ sau o „sală a oglinzilor” cum o numea cineva. De asemenea, am putea privi exteriorul ca pe un barometru sau ca pe orice alt instrument de măsură. Și asta pentru că, numai interacționând cu exteriorul ne putem da seama în ce punct al "analizei butoanelor” suntem și ce anume avem de facut în continuare.
***
Și dacă într-o zi, așa, fără motiv, ai sa începi sa vezi toți oamenii frumoși exact asa cum sunt (fără să vrei să-i schimbi) sau vei observa că nu mai vrei să ai neapărat tu dreptate într-o discuție, dacă într-o zi vei vedea că totul strălucește în jur deși e doar o zi obișnuită, dacă într-o zi vei vedea dincolo de ceea ce vezi cu ochii minții, atunci să știi că aceea e ziua în care vei începe să simți magia... a ce in ce mai mult, magia din tine însuți dar și din ceilalți în aceeași măsură, și din tot ceea ce te înconjoară.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Este un blog ce oferă informații din sfera dezvoltării personale și alte materiale ce ne ajută să înțelegem mai bine natura umană și realitatea. Poți căuta un subiect care să-ți placă folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 11 septembrie 2011

O zi de pace globală

Destul de mulți oameni au îndrăznit să viseze la o lume în PACE cu adevărat, dar puțini sunt cei care au făcut întradevar ceva concret pentru indeplinirea acestui vis.
Aduc astăzi în atenția voastră un om minunat care din 1998 a plecat pe un drum pe care unii l-au numit nebunesc, acela de a păstra Pământul in PACE măcar pentru o singură zi.
Numele lui este Jeremy Gilley și se pare că în sufletul lui încape întreaga planetă, altfel nu s-ar putea explica dedicarea lui totală acestui scop și curajul cu care a depășit obstacolele și pericolele reale ce au stat și stau în calea proiectului său numit "Pace pentru o zi" (Peace one day)...
Acest proiect nu se referă numai la un armistițiu global ci și la stingerea oricărui tip de violență (inclusiv a violenței în familie) măcar pentru o zi și anume ziua de 21 septembrie.
Felul în care vorbește Jeremy Gilley despre acest proiect cred ca spune totul despre el.
Am ales sa postez astăzi acest scurt film de prezentare a proiectului "Peace one day" cu speranța că și românii pot face ceva în acest sens, plecând de exemplu de la simpla postare a unui anunț pe blogul personal (sau pe site-urile de socializare), continuând cu popularizarea informației în cercul de prieteni și poate măcar în anul următor, un miting dedicat acestui proiect, pe 21 septembrie 2012.
Iată prezentarea făcută de Jeremy Gilley ..


 După 10 ani acesta a reușit sa producă și un film cu titlul "The Day After Peace" în care este prezentat drumul pe care l-a parcurs până la ceea ce a realizat în prezent. Iată si filmul (îmi pare rău că timpul nu mi-a permis să îl traduc) :


"I hope the film inspires you to become involved on 21 September and make your commitment, now and forever, no matter how big or small." - spune Jeremy Gilley.
Puteți afla totul despre proiectul PEACE ONE DAY și vă puteți înscrie ca susținător al acestuia  pe site-ul dedicat proiectului : www.peaceoneday.org .

Să avem zile cu pace >:D<


sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Ceasul al 11-lea (documentar)

"Încălzirea globală nu este doar provocarea numărul 1 legată de mediu cu care ne confruntăm, ci una dintre cele mai importante probleme căreia umanitatea trebuie să-i facă față. Noi toți trebuie să ne aducem contribuția la creșterea gradului de conștientizare privind încălzirea globală și problemele cărora noi oamenii ne confruntăm în promovarea unui mediu sustenabil pe planeta noastră." - Leonardo DiCaprio.

Poate puțini oameni îl cunosc pe actorul Leonardo DiCaprio din altă parte decât din filmele artistice și puțin și-ar imagina că acesta este un activist ce promovează dezvoltarea durabilă pe planetă. Și totuși, documentarul pe care-l dau mai departe astăzi este unul creat, produs și narat de celebrul actor.

Este vorba despre un film documentar ce a fost lansat în 2007 care prezintă pericolul în care se află planeta noastră din cauza problemelor de mediu pe care le-a creat umanitatea. Filmul aduce în atenție problemele grave cu care se confruntă ecosistemele Terrei: despăduririle, încălzirea globală, dispariția unor specii sau distrugerea habitatelor naturale din oceane ajungând la concluzia că acestea sunt cauzele pentru care omenirea este în pericol să dispară. De asemenea, documentarul propune soluții potențiale la aceste probleme făcând apel la acțiunea de refacere prin remodelarea și regândirea activității umane la nivel mondial prin intermediul tehnologiei, responsabilizare socială și conservare a ecosistemelor.


Încă două citate din film:

"(...) Și când am început să mă uit înapoi și să mă întreb : "Care e linia fundamentală pentru noi ca ființe sociale ? "..nu mi-a venit să cred fiindcă ideea părea atât de hippie..dar răspunsul a fost simplu: IUBIREA...IUBIREA e forța care ne face pe noi în întregime umani.."

"Deteriorarea mediului planetei noastre este o oglindire a unei boli interioare (n.: a societății)..Cum e înăuntru, așa și afară..."

Peste 50 de politicieni, oameni de știință și activiști ecologiști și-au adus contribuția pentru realizarea acestui documentar, inclusiv fostul președinte sovietic Mihail Gorbaciov, fizicianul Stephen Hawking sau laureata premiului Nobel Wangari Maathai. Este încă un motiv pentru care consider că merită să-l vizionați.. Vizionare plăcută și.. cu folos.


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să restabilim armonia în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


luni, 22 iunie 2009

"Rezultate" FREE HUGS - Roman (20 mai 2009)

M-am gandit sa va impartasesc imagini de la evenimentul FREE HUGS din orasul meu Roman de pe 20 mai 2009...







Si daca imaginile nu v-au transmis nimic...e inutil sa mai adaug cuvinte...
cu drag... >:D<

miercuri, 16 iulie 2008

Eckhart Tolle - Toate problemele sunt iluzii ale minţii


"Chiar dacă v-aţi trezi în paradis, nu ar trece mult şi mintea dvs. ar spune „da, dar..." în ultimă instanţă, nu este vorba de rezolvarea problemelor, ci de înţelegerea faptului că nu există probleme.

Există numai situaţii — pe care le rezolvăm în prezent sau le acceptăm ca atare, ca parte din însuşirile prezentului, până când ele se schimbă sau pot fi rezolvate. Problemele sunt construcţii ale minţii şi au nevoie de timp pentru a supravieţui. Ele nu pot supravieţui în realitatea Clipei de acum. Concentraţi-vă asupra clipei de acum şi spuneţi-mi ce problemă aveţi în acest moment.

Nu îmi daţi niciun răspuns, pentru că este imposibil să aveţi probleme atâta vreme cât atenţia dvs. este absorbită de Clipa de acum. Este posibil să fie vorba de o situaţie care trebuie să fie ori rezolvată, ori acceptată. De ce să o transformăm într-o problemă? De ce am transforma ceva într-o problemă? Nu este viaţa suficient de provocatoare şi aşa? Pentru ce mai aveţi nevoie şi de probleme? Mintea adoră în mod inconştient problemele pentru că ele vă oferă un fel de identitate.

Este normal — şi nebunesc. „Problemă" înseamnă să vă menţineţi mental într-o situaţie, fără a avea intenţia autentică M posibilitatea de a întreprinde vreo acţiune în momentul prezent, transformând-o astfel inconştient într-o componentă a sentimentului dvs. de identitate. Deveniţi atât de copleşit de situaţia de viaţă, încât vă pierdeţi sentimentul de a trăi, sentimentul Fiinţei. Purtaţi în minte povara nesănătoasă a sute de lucruri pe care trebuie sau va trebui poate să le faceţi în viitor, în loc să vă concentraţi pe singurul lucru pe care îl puteţi face acum.

Când creaţi o problemă, creaţi durere. Nu este nevoie decât de o simplă alegere, o simplă decizie: indiferent de ceea ce se întâmplă, nu-mi voi mai provoca durere. Nu voi mai crea probleme.

Deşi este o alegere simplă, ea este foarte radicală. Nu veţi face această alegere decât dacă sunteţi într-adevăr sătul de suferinţă, decât dacă simţiţi că nu o mai doriţi. Şi nu veţi fi în stare să vă ţineţi de cuvânt până la sfârşit decât dacă accesaţi puterea Clipei de acum. în condiţiile în care nu vă veţi mai crea dureri dvs. înşivă, atunci nu le-o veţi mai aduce nici celorlalţi. De asemenea, nu veţi mai contamina nici frumosul Pământ, nici spaţiul dvs. interior şi nici psihicul uman colectiv cu negativismul creării de probleme.

Dacă v-aţi aflat vreodată într-o situaţie periculoasă, de viaţă şi de moarte, ştiţi că aceasta nu a constituit de fapt o problemă. Mintea nu a avut timp să „lucreze" şi să o transforme într-o problemă. într-o situaţie de urgenţă, mintea se opreşte; deveniţi total prezent în Clipa de acum şi conducerea este preluată de un lucru infinit mai puternic.

Acesta este motivul pentru care există atât de multe povestiri despre oameni obişnuiţi care au devenit brusc capabili de fapte de un curaj incredibil. într-o situaţie periculoasă, fie supravieţuiţi, fie nu supravieţuiţi. Oricum, nu este o problemă.

Unii oameni se înfurie când mă aud spunându-le că problemele sunt iluzii. Se simt ameninţaţi de faptul că vor fi deposedaţi de sentimentul a ceea ce sunt, de identitatea lor. Au investit mult timp şi efort într-un fals sentiment de sine. Multă vreme, şi-au definit în mod inconştient întreaga lor identitate în termenii problemelor sau suferinţelor lor. Cine ar mai fi ei fără acestea?

Mare parte din lucrurile pe care oamenii le spun, le gândesc sau le fac sunt motivate de frică, aceasta fiind legată întotdeauna, desigur, de concentrarea asupra viitorului şi de pierderea contactului cu Clipa de Acum. Deoarece în momentul prezent nu există probleme, nu există nici frică.

Dacă ar apărea o situație în care să fie nevoie să reacționați imediat, acțiunile dvs. ar fi clare şi incisive, în cazul în care pornesc de la conștiința momentului prezent. Va exista şi o mai mare probabilitate de reușită. Nu va fi o simplă reacţie bazată pe condiționările trecute ale minții, ci un răspuns intuitiv la situația dată. în alte momente, când reacționează mintea stăpânită de timp, descoperiți că este mai eficient să nu faceţi nimic — să rămâneți pur şi simplu centrați în clipa prezentă." - fragment din cartea "Puterea prezentului" de Eckhart Tolle.
***
Cărțile lui Eckhart Tolle pot fi cumpărate online după cum urmează (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
"Puterea prezentului" - comandă online aici-link;
"Puterea prezentului - ghid practic" - comandă online aici-link;
"Liniștea vorbește" - comandă online aici-link;
"Un Pământ nou" - comandă online aici-link.



***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sper să-ți placă ce vei găsi și să te întorci din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare