"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta psihoterapie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta psihoterapie. Afișați toate postările

joi, 11 aprilie 2019

Depresia.. zâmbitoare - o boală ascunsă

"Am fost un om zdrobit, întors spre moarte, nu înspre viață. La 30 de ani, mă imaginam trăind încă doar cîțiva ani, la fel de zbuciumat cum am trăit mereu. Apoi, murind devreme. Cu un ochi priveam spre moarte, iar cu celălalt spre copiii mei, opintindu-mă să mai trăiesc o vreme, cît să văd fetele suficient de mari ca să se descurce singure. Este un miracol că nu am murit, trăind atît de sinucigaș, fără măcar să-mi dau seama. Am trecut razant pe lîngă moarte, nu doar fiindcă am fost îngropată sub o avalanșă, ci fiindcă am trăit fiecare zi ca să mor." - "Privind înăuntru" - Petronela Rotar.

Când am citit primele rânduri ale acestei cărți lacrimile mi-au invadat ochii înainte să-mi dau seama ce mi se-ntâmplă.

Apoi, așa cum fac de obicei, mi-am pus întrebările potrivite. Iar răspunsul a venit. Am recunoscut starea instantaneu (inclusiv la nivel fizic) deoarece mi-e foarte cunoscută. Mi-e cunoscută nu doar pentru că am ascultat sute de povești de viață ci pentru că am trecut chiar eu acum mulți ani prin această experiență - trăind în acest mod.. sinucigaș. Suficient de mult timp încât să realizez că merg într-o direcție care mă duce spre moarte. Și mi-am propus să nu uit. Pentru că doar așa pot empatiza în mod profund cu persoanele cu care lucrez și care trec printr-o experiență de acest gen.

"Nu există agonie mai mare decât să porți o poveste nespusă înlăuntrul tău" - Maya Angelou

Mai mult de jumătate dintre oamenii care suferă de depresie nu-și dau seama de asta sau o neagă. Își pun un zâmbet pe față, atât de fals încât uneori seamănă a grimasă, și merg mai departe grăbiți. Ba mai mult de-atât, e o modă pe facebook ca oameni să se laude cu faptul că-și "poartă suferința pe picioare", probabil știți pozele acelea cu citate ce exprimă cu mândrie chestia asta. Pentru că asociază această atitudine în mod eronat cu a fi puternic.

Importanța subiectului m-a determinat să dau mai departe astăzi câteva materiale video legate de acesta. Primul material redă detalii importante despre mecanismele depresiei zâmbitoare, simptomele acesteia și soluțiile care pot duce la vindecare:


Urmează poveștile de viață a trei persoane publice - Ileana Badiu, Sorana Darclee și Andreea Raicu - care au trecut printr-o experiență de acest fel. Fac asta cu speranța că cei care cunosc astfel de persoane să le îndrume către un ajutor specializat sau, dacă se află chiar ei într-o astfel de situație, să facă același lucru...(*Poveștile Ioanei Badiu și a Soranei sunt sub formă de listă video: după ce se termină primul va începe automat al doilea, apoi al treilea)




* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare sau în regăsirea echilibrului interior - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***

Deși nu ne pot ajuta cât o poate face o persoană specializată, cărțile ne pot totuși aduce clarificări utile în anumite direcții. Iată o selecție pe care am mai recomandat-o:
- "Exerciții de meditație pentru depașirea depresiei" - M. Williams, J. Teasdale, Z. Segal, J. Kabat-Zinn - comandă online aici-link;
- "Ieșirea din depresie" -Dominique Barbier- comandă online aici-link;
- "Învinge depresia înainte ca ea să te învingă" -Robert L. Leahy- comandă online aici-link;
- "Demonul amiezii. O anatomie a depresiei" -Andrew Solomon- comandă online aici-link;
- "Când totul se prăbușește în jurul tău" -Pema Chodron- comandă online aici-link sau aici-link;
Romanele Petronelei Rotar - hrană pentru suflet - pot fi comandate online de aici--link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista "Articole recomandate" sau cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



marți, 27 februarie 2018

Trezirea între psihoză și normalitate (III)

Cineva m-a întrebat la un moment dat dacă am observat vreo idee care poate ajuta oamenii ce trec printr-o criză existențială, un fel de cheie care ar putea fi aplicată ca prim ajutor într-o astfel de situație. Deși crizele prin care trec oamenii nu sunt la fel, există și trăsături comune, astfel încât am găsit nu o idee ci patru care pot ajuta în astfel de cazuri. Mă refer la faptul că pe toți oamenii îi ajută să știe că:
  • nu sunt singurii care trăiesc astfel de experiențe,
  • experiențele de transformare interioară sunt normale (fac parte din dezvoltarea umană firească chiar dacă unele sunt abrupte) și pot fi depășite,
  • există informații care îi pot ajuta să înțeleagă (pe cât posibil) aceste experiențe de transformare,
  • pentru a integra și depăși aceste experiențe este strict necesar să le acceptăm ca fiind parte integrantă din viață (să reducem rezistența la schimbare). 
Alison Crosthwait (The Good Therapists) spune că schimbările profunde implică chiar să acceptăm un proces pe care nu-l înțelegem, anumite aspecte venind din subconștient. Transformarea implică schimbarea de la o configurație fizică, emoțională și intelectuală la o altă configurație. Uneori se întâmplă treptat, tot timpul, fie că vrem, fie că nu, alteori se întâmplă brusc, criza fiind declanșată de diverse evenimente.

Cum se simte când suntem în schimbare, în cuvintele ei: "Uneori, mintea mea este confuză, alteori, dintr-o dată goală. Uneori, mă simt obosită. Și însetată. Ca și cum psihicului meu i s-ar fi făcut un masaj intens. Câteodată, mă simt maniacă. Alteori, simt fluturi în stomac. Uneori, rușinea mi se activează și apar regrete despre trecut, retrăiesc greșeli și vulnerabilitățile mă copleșesc cu o sete nemăsurată. Uneori, cineva spune ceva neașteptat și conștient îmi dau voie să integrez informația, să o las să-mi schimbe celulele. Câteodată, plâng legat de ceva, de un subiect, care nu m-a făcut niciodată să plâng. Uneori, am o fantezie despre ceva și înțelesul ei mă izbește și știu că asta e o nouă înțelegere. Uneori, iau un pahar de vin suplimentar, deși nu îl vreau și îmi dau seama după că aveam nevoie de el, paharul era doar un răspuns la emoții noi care păreau imposibil de manageriat, deși nu gândeam așa atunci. Unele schimbări sunt despre Eul meu, altele sunt despre procese inconștiente pe care nu le pot descrie. Și uneori nu e niciun semn de nimic".
inside

Dintre toate obstacolele care ne poate împiedica să depășim crizele transformării interioare (acum în era informației pe care o putem accesa aproape instantaneu), cele mai grave consider că sunt ignoranța și superficialitatea. Faptul că traversăm razant anumite informații considerând că nouă nu ni se poate întâmpla așa ceva sau că ceva sau cineva ne va scuti de experiențe abrupte și/sau traumatice.

Să știi ce să faci în caz de cutremur interior, atunci când totul se dărâmă înăuntru și-n afară, mi se pare chiar mai important decât pregătirea în caz de cutremur sau incendiu. De aceea filmul documentar pe care-l dau mai departe astăzi este extrem de important, acesta având proprietățile unui "ghid în caz de cutremur interior". Este vorba despre partea a III-a a documentarului pe care l-am re-intitulat "Trezirea între psihoză și normalitate" realizat de Sean Blackwell (diagnosticat cu Tulburare Afectiv Bipolară (TAB) în 1996).

Ca să știți ce pierdeți dacă nu-l vizionați, iată o scurtă descriere a secvențelor pe care le conține - în ordinea în care le-am dat mai departe aici pe blog, :

- secvența introductivă explică circumstanțele ce pot declanșa episoade din spectrul Tulburării Afectiv Bipolare (TAB) și coflictul care stă la baza declanșării acestui dezechilibru;
- în secvențele 2-3 sunt enumerate și explicate trăirile comune întâlnite atât în experiențele de trezire spirituală cât și în episoadele TAB, plus motivele ce stau la baza acestor manifestări în cadrul episodului maniacal bipolar;
- următoarea (4) este secvența ce conține modul în care se poate vindeca TAB fără medicație și/sau spitalizare;
- secvența 5 explică aspectele din viața noastră cotidiană ce conduc la declanșarea Tulburării Afectiv Bipolare.

- prima secvență a acestei părți cuprinde un inventar al comportamentelor posibile în timpul psihozelor (eliberarea traumelor, reprimărilor și a altor diverse energii) - considerate ca având potențial de purificare a sufletului;
- a doua conține mărturisiri legate de TAB și rolul eliberării de povara secretelor;
- secvența a treia din această parte aduce explicații utile în privința exploziilor de agresivitate și furie ce pot conduce uneori la sinucidere;
- a patra secvență cuprinde o descriere a nivelurilor de conștiință pe care se situează oamenii - un lucru pe care ar trebui să le știe oricine indiferent dacă este sau nu interesat de evoluția spirituală și sănătatea lui mentală;
- urmează secvența în care găsim explicații despre cât de mult contează nivelul de conștiință al persoanei în vindecarea psihozei prin care trece;
- ultima secvență a acestei părți descrie cum putem sprijini persoanele ce trec prin astfel de crize (= urgențe spirituale), care sunt manifestările dificile și cum e bine să reacționam în aceste momente.

Partea a III-a (cea de mai jos):
- în deschiderea acestei părți găsim o scurtă recapitulare a primelor două cu scopul de a conecta informațiile ca într-un puzzle în care să se observe mai ușor legtura dintre ele;
- a doua secvență ne descrie motivele pentru care este necesar și vital să ne deschidem iubirii din noi pentru a evolua spiritual și cum acestea pot conduce la vindecarea noastră spirituală profundă (individual și la nivelul societății);
- următoarea secvență explică modul în care putem trece de la un nivel de conștiință la următorul și cum o criză psihotică accelerează procesul de evoluție;
- a patra secvență descrie latura intunecată a nivelului de constiință tribal, modul de gândire la acest nivel si ce spune Ken Wilber despre această etapă de evoluție în cadrul teoriei sale numită Dinamica Spiralei;
- în încheierea acestei părți a documentarului găsiți explicații pentru cele opt iluzii cele mai întâlnite în cadrul trezirii, inclusiv pentru "De ce crezi că ești crezi Isus" 😃.

Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să reamintesc un lucru pe care l-am spus pe facebook: ignoranța ne afectează sănătatea și ne costă luni/ani din viața noastră prețioasă. Doar cei care nu-și prețuiesc viața sau nu cred că starea de pace interioară este posibilă își vor permite să ignore sau să frunzărească aceste informații. Vizionare plăcută și.. cu folos.


* Dacă treci printr-o astfel de experiență și ai nevoie de sprijin sau ghidare - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere.
***
Articole conectate: Aspecte ale căutarii spirituale (I), Aspecte ale căutarii spirituale (II), Renunțarea la căutarea spirituală NU e ceea ce pare și Călătoria mea către Cunoaștere și dincolo de aceasta. Documentare care nu ar trebui să lipsească din portofoliul niciunui căutător pot fi vizionate aici-link și aici-link.

Recomand cu căldură cărțile lui Eckhart Tolle (bestseller în întreaga lume), cărți pe înțelesul tuturor, aproape de sufletul omului:
- "Puterea prezentului" - comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului - ghid practic" - comandă online aici-link;
- "Liniștea vorbește" - comandă online aici-link;
- "Un Pământ nou" - comandă online aici-link;
dar și câteva volume scrise de David R. Hawkins ce aduc clarificări și înțelegeri profunde în privința procesului de transformare interioară:
- "Realitatea, spiritualitatea si omul modern" -comandă online aici-link;
- "Dizolvarea egoului. Realizarea sinelui" -comandă online aici-link;
- "Letting Go. Calea renunțării" -comandă online aici-link;
- "Sinele: realitate și subiectivitate" -comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista "Articole recomandate" sau cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



duminică, 20 septembrie 2015

Împăcarea cu sine - ultima frontieră (+ recomandare film)

Împăcarea cu sine este de departe cel mai greu pas în dezvoltarea personală, de aceea o numesc ultima frontieră. Aspectele noastre neplăcute, multe la număr, ascunse bine în subconștient sau chiar la vedere, care ies "în public" exact când ne așteptăm mai puțin, sunt greu de "procesat" și încă și mai greu de acceptat. Umbra noastră cea de toate zilele nu ne lasă să vedem lumina din noi.

Chiar dacă această muncă interioară cere foarte multă voință, timp, energie, perseverență și minuțiozitate, există oameni care reușesc să o ducă până la final. Reușesc să facă pace cu sine și să-și schimbe radical viața. Un astfel de Om este doamna psiholog Gigi Ghinea. Un Om care dăruiește în cărțile sale "imagini" din călătoria ei către autocunoaștere și împăcarea cu sine și multe din concluziile la care a ajuns pe parcursul acesteia.

Dau astăzi mai departe un fragment prețios din cartea sa "Respiră, iubește și taci", fragment care (asemeni întregii cărți) m-a lăsat fără cuvinte, fără acelea care ar fi trebuit să se adune într-o recenzie. E greu de spus ceva despre o carte care se așează perfect în suflet de parcă ar fi avut dintotdeauna un loc al ei acolo. E greu de spus ceva despre un text căruia nu i-ai schimba nici măcar un cuvânt sau o virgulă.

Dau mai departe acest fragment deoarece nu mă îndoiesc de valoarea lui terapeutică. Cartea din care am extras fragmentul -"Respiră, iubește și taci"- conține jurnalul din anul 2013 al autoarei și ne poartă într-o călătorie transformatoare pentru înțelegerea iubirii de sine, capitol atât de evitat, amânat și greu de împlinit al transformării interioare. De citit cu sufletul..
***
"Mă iert pentru nesupunere, vină şi ruşine. Îmi cer iertare pentru tot răul care ţi s-a făcut şi pe care l-ai suportat, fără să i te poţi opune. Pentru abuzurile pe care le-ai îndurat, datorate nepriceperii celor care s-au ocupat cu educarea, formarea şi modelarea ta până la falsificare, moment în care ai început să conştientizezi suferinţa nefericirii acestei existenţe. Acum suntem pe cont propriu, copil şi adult deopotrivă, într-un prezent re-creat perpetuu, în care putem re-scrie povestea noastră împreună, în iubire.

Iţi cer iertare pentru pedepsele suportate, în umilinţă şi ruşine, pe care nu le-ai meritat, dar mai ales mă iert pentru cele pe care le-am meritat. Pentru cele create de mine, fără să le pot conştientiza îndeajuns, sau pur şi simplu din nepriceperea mea de a mă iubi destul, atunci când încercam să mă cunosc prin ceilalţi oameni, care, şi ei, se căutau la fel, acolo unde nu erau.
Iţi cer iertare pentru injustiţia acestei lumi în care te-ai născut şi exişti şi astăzi, pentru minciuna care ţi s-a prezentat drept adevăr.

Îţi cer iertare pentru nefericirea ta trecută şi suferinţa existenţială prezentă, atunci când priveşti în afară şi vezi nedreptatea, care-ţi produce, încă, o durere surdă, care nu poate fi topită decât în iubirea nesfârşită pe care o respiri, tocmai în această clipă conştientă. Acum, când sufletul copilului comunică în iubire cu adultul conştient de sinele imens al nostru, al tuturor, celor care iubim, acum sunt iubirea şi graţia divină..

Te eliberez, copilule! Te las să fii aşa cum ai fost dintotdeauna, liber, dar de-abia azi conştientă de menirea ta în lume. De rostul suferinţei tale, ca şi de singurul sens al acestei existenţe, care nu poate fi găsit decât în iubire pentru ceea ce facem, conectaţi la iubirea Celui care ne-a creat pe toţi, ca fiinţe conştiente de rostul nostru în lume. Numai tu poţi fi liber în lume, plin de speranţă, de zâmbet, de lumină, de spirit şi înţelepciune. Aşa că, te rog, ţine-mă de mână şi atenţionează-mă când greşesc, luându-mă prea tare în serios.

Învaţă-mă tu pe mine, astăzi, cum e cu viaţa asta, luminează-mă când greșesc în lupta cu lumea din afara mea, care este ceea ce este şi, de cele mai multe ori, ceea ce nu trebuie să fie, dar mai ales nu mă lăsa să greșesc iremediabil.

Acum am nevoie doar să te cunosc, copilule, să aflu ce anume ţi-a deformat în timp gândirea, ce anume ţi-a falsificat iubirea, pentru ca puterea mea actuală să te poată salva când eşti rănit. Puterea mea de-acum se naşte din iubirea întreagă şi te poate iubi aşa cum nu a ştiut sau nu a putut să te iubească nimeni, niciodată.

Bine-ai venit în viaţa mea, copilule, care până mai ieri erai doar un bebeluş care plângea neputincios. Am să te recompun din fragmentele împrăştiate în memoria mea de adult, care-mi joacă feste, din bucăţelele sfărâmate ale iubirii condiţionate, care mi-a fost predată în viaţa trecută, şi-am să-ţi creez o alta, plină de iubirea pe care tu mi-o inspiri, cu fiecare respiraţie conştientă a vieţii care mai e de trăit, aici, în existenţa aceasta.

Ochişorii tăi mari, curaţi, blânzi, plini de speranţă, de încredere şi lumină, sunt acum vii în memoria mea de adult, iar această imagine mă inspiră să-mi amintesc cine sunt. Ține-mă de mână tot timpul, ca să nu mai resping imaginea sufletului tău și al meu niciodată de acum încolo.
***
În interviul de mai jos găsiți alte fragmente din călătoria către sine a doamnei psiholog Gigi Ghinea - un interviu pe care l-a acordat domnului Matei Georgescu (*pe care îl felicit din toată inima pentru emisiunile pe care le realizează) la televiziunea TVH. De vizionat prin ochii sufletului și de simțit cu toată ființa..


Filmul pe care îl recomand astăzi este unul care atinge și el resorturi interioare profund vindecătoare și cred că nu întâmplător are titlul "Leacul". Este un film necunoscut publicului larg (nefiind unul comercial) care ne vorbește într-un mod aparte despre depășirea prejudecăților, dăruire, prietenie și despre cum poate bucuria să vindece tot ce nu pot vindeca medicamentele. Filmul poate fi vizionat online aici-linkaici-link sau aici-link. Vizionare plăcută :)


Pentru cei aflați pe drumul autocunoasșterii recomand două documentare de mare valoare care merită (re)văzute - se găsesc aici-link și aici-link.
Recomand cu căldură toate cele trei cărți publicate de doamna Gigi Ghinea :
- "Respiră, iubește și taci" - comandă online aici-link;
- "Iubirea care vindecă" - comandă online aici-link;
- "Cum m-am vindecat de nefericire" - comandă online aici-link.
și următoarele volume ce nu ar trebui să lipsească din lectura oricărui căutător de...fericire:
- "Imperfecți, liberi și fericiți" -Christophe André- comandă online aici-link;
- "Prezența. Arta păcii și a fericirii" (vol.I + vol.II) -Rupert Spira- comandă online aici-link;
- "Și nu uita să fii fericit" -Christophe André- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Antidotul. Fericire pentru oamenii care nu suportă gândirea pozitivă" -O. Burkeman- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală pe care am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare


marți, 5 august 2014

Despre relații și igiena relațională

"Stabilim legături personale pentru a nu pluti în derivă într-o lume nesigură, la limita unui univers necunoscut. Legăturile noastre cu ceilalţi se formează pe un fond interior de dorinţe, goluri, temeri, nevoi și așteptari. Toate acestea dau senzaţia unui labirint în care este practic imposibil să înţelegi substraturile unei legături. Tot ce sesizăm este că legăturile, precum un organism viu, se nasc, se dezvoltă şi mor, fără a a-şi dezvălui misterul. O legătură poate fi nefericită, reuşită sau nereuşită, pe cale de destrămare. Şi totuşi o legătură aparent ruptă nu dispare definitiv. Adoarme, se sedimentează şi rămâne în memoria sau în inconștientul celor pe care i-a marcat. Tocmai acest mecanism al transpunerii în noi a ceea ce are mai bun celălalt va da naştere atâtor noi puncte de plecare şi de sprijin în aventură vieții." - Jacques Salomé

Citatul de mai sus este un fragment din cartea "Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege" scrisă de Jacques Salomé - cunoscutul psihosociolog de renume internațional. Este de asemenea formator, scriitor și poet. A scris până acum 62 de cărți și alte publicații care au fost traduse în 33 de limbi inclusiv în limba română. A inventat concepte și diverse metode de a îmbunătăți relațiile și starea de bine a oamenilor în general, dintre care cea mai cunoscută este metoda E.S.P.E.R.E.

Mai multe lucruri despre acesta veți afla vizionând interviul de mai jos pe care îl dau astăzi mai departe deoarece îl consider plin de informații utile și clarificări în privința autocunoașterii și relațiilor. Materialul inițial avea 5 părți dar l-am reunit într-un singur video pentru simplitatea vizionării. Distribui acest interviu nu doar datorită informațiilor de valoare pe care le conține ci și pentru că am văzut în Jacques Salomé un exemplu minunat de naturalețe, simplitate și firesc care merită urmat. Vizionare plăcută!
* Felicitări și mulțumiri doamnei Antonia Noël pentru realizarea interviului și publicarea lui.


"Pentru omul care sunt nu cred că există un stadiu de conștientizare final. Ceea ce contează cel mai mult nu este rezultatul. Cele mai importante sunt descoperirile de-a lungul drumului de căutări. Căutarea şi efortul de conștientizare nu reprezintă niciodată un scop prin ele însele, ci doar un drum care se deschide fără încetare către noi întrebări, către noi îndoieli. Şi tocmai prin înlănțuirea lor neobosită se deapănă povestea curajoasă a unei transformări, cea pe care noi o împlinim zilnic, nu pentru a supraviețui, ci pentru a trăi viața la cea mai mare intensitate." - fragment din cartea "Curajul de a fi tu însuți" (link).
***
Articole conectate se găsesc aici-linkaici-link și aici-link. Am spus câteva lucruri dintr-un alt punct de vedere aici-link, ceva aparte găsiți aici-link și ceva...muzical legat de relații - aici-link. Dacă nu ați văzut documentarul din articolul precedent, merită să-l vizionați. 
Recomand cu toată căldura cărțile lui Jacques Salomé deoarece, așa cum spunea și el în interviul de mai sus, reușește să explice mecanismele relaționale în termeni foarte simpli pe înțelesul tuturor și într-un mod cald, aproape de sufletul omului:
- "Dacă m-aș asculta m-aș înțelege" - comandă online aici-link;
- "Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun" - comandă online aici-link;
- "Ce-ar fi dacă ne-am inventa propria viață?" - comandă online aici-link;
- "Cum să ne mărturisim iubirea" - comandă online aici-link;
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" - comandă online aici-link;
- "Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" - comandă online aici-link;
- "Comunicarea relațională pe înțelesul celor mici" - foarte importantă pentru părinții care vor să aibă o relație armonioasă cu copii lor - comandă online aici-link.
***
În cazul când abia ai ajuns în acest spațiu virtual, îți spun bine ai venit! Te așteaptă 424 de articole să le răsfoiești. Poți căuta subiectul care îți place folosind listele "Articole recomandate", Resurse video și cea cu cuvinte cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   


vineri, 22 martie 2013

Informații care mi-au schimbat viața (7)

Există o mulțime de credințe adânc înrădăcinate în mintea noastră care ne împiedică să avem viața pe care ne-o dorim. Chiar și când suntem dispuși să facem însfârșit schimbări în credințele noastre descoperim în noi înșine alte credințe ascunse bine în subconștient care ne opresc să le schimbăm pe cele de care suntem conștienți.

Da. Mintea noastră este un instrument miraculos însă este în același timp unul foarte complex despre care știm prea puține lucruri chiar dacă este foarte atent și intens studiată de către psihologie.

Dacă acum o săptămână am postat conferința legată de biologia percepțiilor (link) susținută de prof.dr. Bruce Lipton, iată astăzi în cadrul seriei de informații insuficient popularizate partea a doua a conferinței respective - parte susținută de psihologul Robert M. Williams - filozof, absolvent al UCLA, doctor în Consiliere şi servicii personale la Universitatea din Colorado. Robert M. Williams este acum preşedinte al The Myrddin Corporation şi director al PSYCH-K Centre International.


Acesta vorbește pe parcursul conferinței despre felul în care credințele noastre ne afectează stima de sine, relațiile cu ceilalți, prosperitatea, performanța la locul de muncă, sănătatea și multe alte aspecte ale vieții noastre,

De asemenea, explică funcționarea subconștientului, comunicarea cu acesta, exercițiile pe care le putem face în acest sens, felul în care putem demonta miturile (credințele false) pe care le avem despre schimbări în general și multe, multe alte lucruri foarte interesante dar mai ales utile în cazul când vrem să începem schimbările și nu știm de unde. Vizionare plăcută!


Cartea lui Robert M. Williams - "Partea/ Pacea ce lipsește din viața ta" - a fost tradusă și în limba română și poate fi cumpărată online la doar 12 ron cu un click aici-link. Reamintesc și cărțile lui Bruce Lipton pe care le-am recomandat în articolul precedent al seriei (6): "Biologia credinței" - comandă online aici-link  și "Evoluția spontană" - comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Este o pagină cu materiale care ne ajută să devenim mai buni și mai conștienți în alegerile noastre. Poți alege mai ușor un subiect cu ajutorul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag  💗



sâmbătă, 2 februarie 2013

O poveste de viață despre.. iubire

Cred că toate poveștile de viață sunt fascinante pentru că nu există om să nu fi trecut prin experiențe complexe care l-au marcat într-un fel sau altul și din care a învățat ceva.

Cu toate că percepțiile noastre raportate la fiecare experiență în parte sunt unice, ar fi minunat să încercăm să învățăm unii de la ceilalți punându-ne în locul celui care a trăit o experiență și încercând cu sinceritate să ne dăm seama cum am fi reacționat în respectivele situații. Și asta nu pentru a ne compara între noi ci cu scopul fitness-lui emoțional despre care am mai vorbit aici(click!) și care ne poate îmbunătăți calitatea relațiilor și a vieții în general.

Dintre oamenii minunați care au avut curajul să își facă poveștile publice, aduc astăzi aici un interviu emoționant cu doamna psiholog Gigi Ghinea în care aceasta ne aduce în dar povestea ei. Ascultând-o, este o ocazie foarte potrivită pentru a ne antrena empatia în modul descris mai sus.

Ca să vă fac curioși o să vă dau doar un citat pe care îl consider foarte important: "Poți găsi ceea ce cauți abia când renunți la disperarea de a căuta."
Vizionare plăcută!


Cărțile publicate de doamna psiholog Gigi Ghinea sunt (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
"Iubirea care vindecă" - comandă online aici-link;
"Cum m-am vindecat de nefericire" - comandă online aici-link;
"Respiră, iubește și taci" - comandă online aici-link;
Recomand încă două cărți care consider că au valoare terapeutică:
"Iubește-te pe tine însuți și vindecă-ți viața" - Louise L. Hay - comandă online aici-link;
"Iubește-te pe tine însuți și lasă-i pe ceilalți să facă ce vrei tu" - Lawrence Crane - comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi listele "Articole recomandate", cuvintele cheie sau căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



vineri, 11 ianuarie 2013

1 an de la lansarea Portalului Universul Cunoașterii

Iată că s-a împlinit un an de la lansarea online a Portalului Universul Cunoșterii (11.01.2012). Încetul cu încetul s-au strâns pe pagina acestuia 1448 de pagini web (la numărătoarea de astăzi) acestea fiind grupate în următoarele secțiuni:
                                                      
* Spiritualitate/Evoluție/Cunoaștere
* Inspirație/Dezvoltare personală/Training/Coaching/Psihoterapie
* Sănătate/Remedii Naturiste/Nutriție
* Parinți/Copii/Sarcină/Alăptare
* Social/Umanitar
* Donații/Oferte/Gratuități
* Ecologie/Green/Energie Liberă
* Astrologie/Paranormal/Numerologie
* Pagini utile (română)
* Pagini utile (engleză)
* Cărți/Filme/Muzică/Artă
* Grupuri/Comunități/Asociații/Organizații
* Proiecte pentru Viitorul nostru global
* Platforme pentru învățare on-line
* Locuri/Locații deosebite

Despre motivul pentru care a fost înființat nu voi mai vorbi aici pentru că deja am povestit asta aici și aici (răspunsul la întrebarea 2). Depre experiențele pe care le-a generat existența lui am vorbit deja aici. Astăzi vreau doar să mă bucur că proiectul există și să-l sărbătoresc prin acest articol cu tort în poză :))

Dacă e prima dată când afli de acest proiect eu cred că merită să intri pe acest link:
și să-l păstrezi la favorite. Cum spuneam și în descrierea funcționării acestuia, la fiecare refresh (nouă afișare) îți va dărui noile articole ale paginilor web care au postat în timpul ce a trecut de la ultima afișare.

Dacă vrei să-i faci un cadou portalului, te rog să trimiți link-ul acestuia prin email sau share pe orice rețea de socializare pentru ca din ce în ce mai mulți oameni să se bucure de facilitățile lui.


"Nu există energie morală risipită în Univers" spunea Constantin Brâncuși, așa că, orice dăruiești îți va fi dăruit înapoi pe o altă cale.

*** Portalul nu este o afacere, nu produce nici un venit, nici una dintre cele 1448 de pagini web nu plătește nimic pentru indexarea pe portal - scopul lui unic fiind numai acela de informare rapidă și de a permite vizualizarea actualizărilor de pe aceste site-uri în cel mai scurt timp posibil.
*** Iată și un cadou din partea mea...sper să-ți aducă starea pe care mi-a creat-o mie *:x îndrăgostit lulea


Cu drag  >:D<