"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

marți, 18 noiembrie 2014

Secretele concentrării

În multe mesaje pe care le-am primit apar întrebări de tipul: "Cum aș putea să-mi păstrez concentrarea asupra lucrurilor pe care doresc să le fac?", "Cum fac să nu mai fiu distras/ă de "zgomotul" gândurilor și/sau de vâltoarea evenimentelor din viața mea și din jurul meu?".

Deși aceste distrageri par că ne încurcă, eu cred că lucrurile sunt mai profunde de atât iar distragerile ascund mai degrabă o tergiversare a luării unor decizii, a unor alegeri personale, a stabilirii unor priorități, o lipsă de voință, și dincolo de toate acestea: niște frici pe care fie nu le-am identificat fie nu ne place să le privim în față.

Spun asta deoarece nu am văzut încă pe nimeni care să vrea cu adevărat să facă ceva și să fie distras de vreun "zgomot" mental sau de altă natură. Așa s-a născut "Dacă vrei, poți". Avem atâtea exemple de oameni care și-au depășit limitele în atât de multe moduri și în toate domeniile. Și, de multe ori, le-au depășit în condiții greu de imaginat pentru mulți dintre noi.

Există trei componente care asigură concentrarea pentru a realiza o anumită acțiune:
▶ voința,
▶ acea acțiune să fi atins stadiul de prioritate,
▶ sinceritatea față de noi înșine.

Am ajuns la aceste concluzii observând că ne pierdem concentrarea doar atunci:
⇨ când spunem că ne dorim ceva, dar, de fapt, într-un mod profund ne dorim altceva (autocunoaștere insuficientă),
⇨ când ceea ce ne dorim nu este încă o prioritate pentru noi (caz în care amânăm acțiunea și/sau găsim diverse scuze spunând, de exemplu, că ceva ne distrage 😁),
⇨ când nu suntem sinceri (nici față de noi înșine) și folosim motivul distragerilor doar pentru a juca rol de victimă spre a atrage atenția și compasiunea (=energia) celor din jur (devenind astfel niște vampiri energetici (*link)).


Există totuși un Moment anume când nimic nu ne mai poate opri sau distrage. E un moment asemeni unui miracol din punctul meu de vedere. Nu că celelalte nu ar fi așa, dar miracolul vieții este pentru mulți oameni greu de observat. Momentul de care zic nu poate fi confundat cu nici un altul deoarece se simte foarte...altfel, este asemeni unui salt cuantic (unii chiar îl numesc așa).

Dacă ar fi să spun ceva despre un astfel de Moment, aș spune că el urmează sigur după un altul foarte important: cel în care ne săturăm de tot de jocurile cu noi înșine și cu ceilalți, de tergiversări și autosabotaj, de amânări și lălăială, de frici și măști și de toate lucrurile pe care le-am creat de-a lungul vremii pentru a "locui" în zone de confort psihic/emoțional/material.

Când această saturare s-a produs, urmează Momentul în care nimic nu ne mai poate distrage și rămânem concentrați "la drum" oriunde ne-am afla, oricât "zgomot" ar fi în jurul nostru (deoarece în astfel de Momente "zgomotul" gândurilor dispare).

Cine a experimentat vreodată un astfel de Moment a înțeles cu siguranță că: nu există cu adevărat distrageri, nimeni și nimic nu ne poate opri să fim ceea ce vrem să fim și că ne putem concentra foarte ușor atunci când stăm în "treaba noastră" și nu în a celorlalți (*link).

Închei cu o povestioară amuzantă spusă de minunatul Mooji cu simplitatea și căldura lui sufletească inconfundabilă. Vizionare plăcută prin ochii sufletului..


REMINDER: Te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, într-o tabără cu un format unic, să regăsim Bucuria de A FI. Va fi o EXPERIENȚĂ care îți va schimba perspectiva și-ți va reda echilibrul. Într-un mod relaxat, "de vară", vom discuta despre experiențe concrete de viață și transformarea interioară autentică. Vom face o mulțime de exerciții și chestii faine despre care am amintit în descriere, dar am pregătit și multe surprize. Se va desfășura în perioada 29 august – 2 septembrie, celelalte detaliile organizatorice găsindu-se pe pagina evenimentului AICI-link. Te aștept cu drag 💗
***
În plus față de cele două link-uri strecurate mai sus, recomand în continuarea subiectului articolele Adevărații tăi dușmani și Funcționarea minții, programele mentale și gândirea distructivă

Recomand astăzi câteva cărți care ne pot servi ca instrumente minunate pe drumul autocunoașterii și concentrării asupra acestuia:
- "Bucură-te de succes prin cultivarea stării de pace interioară" - Russell Simmons, Chris Morrow - comandă online aici-link;
- "Mintea liniștită și senină" - Dalai Lama - comandă online aici-link;
- "Despre fericire, viață și multe altele" - Dalai Lama - comandă online aici-link;
- "Mindfulness zi de zi" - Jon Kabat-Zinn - comandă online aici-link;
- "Călătoria devenirii umane" - Osho - comandă online aici-link;
- "Viața eliberată" - Jiddu Krishnamurti - comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima oară aici, îți spun bine venit! Listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta) te vor ajuta să răsfoiești mai ușor sutele de articole existente. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Creierul...îndrăgostit (+ recomandare film)

Iubirea romantică rămâne cea mai surprinzătoare și cea mai puternică trăire de pe Pământ. Începutul său numit "îndrăgostire" ne face să exeperimentăm senzații care le depășesc în intensitate pe acelea ce le simțim în cazul unui zbor cu parapanta sau unei sărituri cu coarda elastică. Poate din această cauză, oamenii de știință au fost și sunt fascinați de studiul reacțiilor chimice și fenomenelor fizice care au loc în corp în timpul acestui "fenomen".

Unul dintre acești cercetători este Helen Fisher care a căpătat pe plan internațional titlul de "cercetătoare a iubirii" datorită minuțiozității studiilor pe care le-a făcut în acest domeniu. Este doctor în antropologie, profesor cercetător la departamentul de antropologie de la Rutgers University și este expert în studiul...naturii iubirii și a atracției. Studiile sale au fost efectuate pe platforma online Chemistry.com (una dintre diviziunile Match.com). Este autoarea a cinci cărți, două dintre acestea - "The Anatomy of Love" ("Anatomia iubirii") și "The First Sex" ("Prima dată") - fiind incluse pe lista cărţilor remarcabile de către New York Times.

Sunt convinsă că sunteți curioși să înțelegeți ce se întâmplă (din punct de vedere biochimic) în noi când ne îndrăgostim, când iubim sau când suntem trădați, așa că nu mai lungesc prezentarea...😁, vizionare plăcută


Și dacă tot a fost vorba despre îndrăgostire, iată un bonus minunat - un film care mie mi-a mers direct la suflet: "Viața secretă a lui Walter Mitty". Veți fi surprinși câtă căldură poate ascunde un film cu un scenariu aparent simplu și cât de multe aspecte ale noastre sunt scoase la iveală într-un mod aparte prin intermediul personajului principal... Link pentru vizionare aici-link, aici-link sau aici-link.
Cei care își doresc cu adevărat relații armonioase merită să parcurgă și articolele care se găsesc aici-link, aici-link, aici-link și aici-link.
Recomand bineînțeles singura carte a lui Helen Fisher care a fost tradusă în limba română:
- "De ce el? De ce ea?" (comandă online aici-link - deoarece cuprinde informații foarte utile în autocunoaștere, un chestionar pentru identificarea personalității (Explorator, Conducător, Constructor și Negociator) și o schemă a alegerilor partenerului de cuplu în cazul diverselor tipuri de personalități. Recomand de asemenea:
"Creier roz, creier bleu" - Lise Eliot - comandă online aici-link;
"Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;
"Iubire fără condiții" - Paul Ferrini - comandă online aici-link;
"Iubirea care vindecă" - Gigi Ghinea - comandă online aici-link;
"24 de teste despre iubire și sexualitate" - Louis Janda - comandă online aici-link;
"Iubire, libertate, solitudine " - Osho - comandă online aici-link.
***
UPDATE REMINDER:
Dacă dorești să îți înțelegi procesul de transformare și să-l parcurgi cu ușurință și în cunoștință de cauză, te aștept cu drag la seminarul Evoluție Conștientă pas cu pas unde ofer o HARTĂ completă a evoluției umane. Următoarele ediții ale acestuia se vor desfășura IAȘI - 17-18 iunie și CLUJ-NAPOCA 24-25 iunie. Informațiile pe care le oferă seminarul, detaliile organizatorice, programul și formularul de înscriere se găsesc pe pagina evenimentului AICI-link
Un alt mod de a discuta despre procesul transformării interioare este TABĂRA Bucuria de A FI care are *seminarul 'Evoluția Conștientă pas cu pas' inclus (!) dar vom face în plus și exerciții de conectare cu interiorul ființei, cu natura, respirație conștientă, etc. Serile vor fi de inspirație și povești - la lumina sufletului și a focului de tabără.. Perioade de desfășurare: 12-16 iulie și 24-28 august, detalii AICI-LINK, te aștept cu drag și bucurie 💗
***
În cazul în care ai pășit pentru prima dată pragul acestui spațiu virtual, îți urez bun venit! Sper să găsești aici multe lucruri care să răspundă căutărilor tale. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate", "Resurse video" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗


marți, 11 noiembrie 2014

Informații care mi-au schimbat viața (51)

Schimbările care au loc în viața fiecăruia împreună cu transformările ce au loc pe plan social, economic și chiar climatic sau în câmpul electromagnetic al Pământului afectează zi de zi fragilul echilibru psiho-emoțional dar și fizic. Nu este de mirare că statisticile privind numărul bolnavilor de cancer arată creșteri semnificative în ultimii anii. Oamenii s-au obișnuit să pună îmbolnăvirile numai pe seama factorilor externi și, se pare că oricâte date statistice ar apărea, nu pot accepta că adevăratul factor declanșator al dezechilibrelor (un fel de "șef" care dă verdictul manifestării) este întotdeauna un conflict interior (link).

Nu voi aduce în atenție astăzi factorul determinant: credințele noastre - care ne conduc fie către boală fie către sănătate (în funcție de natura lor) deoarece am vorbit deja despre asta de multe ori. Postarea de astăzi este despre câteva remedii care nu reușesc să pătrundă la "lumină", deși sunt demult cunoscute.

S-au împlinit anul acesta 40 de ani de când G. Edward Griffin a publicat cartea sa "O lume fără cancer" în care acesta a publicat multe dovezi ale existenței unor medicamente împotriva cancerului, cel mai important dintre acestea fiind vitamina B17. Dezvăluirile sale și cazurile prezentate sunt impresionante și ne oferă o imagine clară a situației de fapt: nimeni nu este interesat să facă cercetări serioase asupra acestor substanțe și apoi să le ofere publicului deoarece mafia industriei farmaceutice nu are ca scop final vindecarea (link).

Acest lucru poate părea supărător, dar nu ar trebui să ne supere deoarece, după părerea mea, are un rost mai "adânc" decât ceea ce vedem la suprafață. Cursul evenimentelor pe plan global și conexiunile dintre acestea m-au condus spre concluzia că toate acestea ne "împing" spre căutarea resurselor interioare de autovindecare (link), de reechilibrare nu doar psihică ci și fizică.

Dar până la acceptarea și înțelegerea profundă a semnalelor transmise de corpul nostru (link) prin simptome și boli, propun spre vizionare documentarul realizat de G. Edward Griffin, documentar ce poartă numele cărții și merită să fie dat mai departe în seria cu titlul de mai sus. Vizionare utilă și plăcută 💗


Sunt foarte multe articole pe care le-aș recomanda în completarea subiectului, dar dacă ar fi să fac o selecție aș zice:
- Rolul esențial al gândirii în (auto)vindecarea bolilor și afecțiunilor,
- Despre autovindecare și cauzele profunde ale bolilor,
- Vindecarea prin gândire între mit și realitate,
- Dovezi științifice importante privind capacitatea de autovindecare a organismului uman și
- un documentar din "musai list" poate fi vizionat aici-link.

Cărți recomandate:
- "Tu ești Placebo" -Joe Dispenza- comandă online aici-link;
- "Tu ești Placebo" (audiobook, include 2 meditații ghidate) -Joe Dispenza- comandă online aici-link;
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum să descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Boala ca simbol. Manual de psihosomatică" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Când corpul spune NU. Costul stresului ascuns" -Gabor Maté- comandă online aici-link;
- "Corpul nu uită. Vindecarea traumelor profunde din inconștient" -Myriam Brousse, Valerie Peronnet- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link;
- "Biologia credinței" -Bruce Lipton- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Principiul placebo. Cum ne vindecă așteptările pozitive" -Antje Maly - Samiralow- comandă online aici-link;
- "Corpul tău știe răspunsul" -David I. Rome- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să evoluăm și să devenim din ce în ce mai conștienți de natura realității și potențialul uman. Poți căuta un subiect anume folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

marți, 4 noiembrie 2014

Despre traume ca identitate

Toate poveștile de viață sunt emoționante. Pentru că Viața este un continuu proces de învățare și nimeni nu e scutit de provocări, de traume și durere, iar când un om reușește să le depășească, acest fapt impresionează profund.

Există o capcană pe drumul fiecărui om - momentul în care observăm că povestind traumele prin care am trecut reușim să atragem atenția celor din jur. Am spus că aceasta este o capcană deoarece tentația de a repeta acest tipar (poveste-reacție-atenție) cu diverse ocazii este mare.

Cu ce ocazii? Acelea în care dorim să atragem din nou atenția celor din jur :)) Așa ajungem să ne punem povestea noastră tristă ca pe o insignă în piept și să o purtăm cu mândrie (ascunsă). 

Așa funcționează și una dintre ramurile dezvoltării personale :)) - cea care oferă inspirație: clipuri, discursuri, articole și/sau cărți motivaționale.

Acum să nu fiu înțeleasă greșit. Nu e puțin lucru să supraviețuim traumelor și vicisitudinilor vieții - de orice fel. Dar e important să înțelegem că, dacă am cunoaște povestea oamenilor pe care-i întâlnim, am conștientiza că fiecare om trece prin dramele sale, chiar dacă n-o arată și, până la urmă, toți suntem supraviețuitori.

În plus, comportamentul cu insigna, despre care vorbeam mai sus, ține omul blocat în starea de victimă, iar asta nu face bine nici psihic, nici emoțional și nici fizic.

În acest context, am fost impresionată de un punct de vedere altfel decât cel clasic și, deoarece pune multe puncte pe mulți de "i", l-am tradus spre a-l da mai departe aici. Este vorba despre povestea lui Debra Jarvis - capelan de sprijin pentru pacienții din cadrul Cancer Care Alliance (clinică ce aparține de Institutul de Cercetare al Cancerului Fred Hutchinson din Seattle).

După ce a supraviețuit unui cancer la sân, ea a descris această experiență complexă în cartea sa - "Nu este vorba despre păr. Și alte certitudini despre viață și cancer" (engleză-link). Consider că discursul ei merită toată atenția nu doar pentru observațiile și concluziile importante pe care le conține ci și pentru umorul său molipsitor care funcționează ca un balsam pentru suflet. Vizionare plăcută 💗


Și, dacă a venit vorba despre sănătate, boli și vindecare, iată câteva articole conectate cu subiectul:
- Rolul esențial al gândirii în (auto)vindecarea bolilor și afecțiunilor,
- Aspecte vitale ale vindecării,
- Despre autovindecare și cauzele profunde ale bolilor,
- Vindecarea prin gândire între mit și realitate,
- Adevărul șocant despre sănătatea ta
- Dovezi științifice importante privind capacitatea de autovindecare a organismului uman și
- un documentar din "musai list" poate fi vizionat aici-link.

Cărți recomandate:
- "Când corpul spune NU. Costul stresului ascuns" -Gabor Maté- comandă online aici-link;
- "Corpul nu uită. Vindecarea traumelor profunde din inconștient" -Myriam Brousse, Valerie Peronnet- comandă online aici-link;
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum să descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Boala ca simbol. Manual de psihosomatică" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link;
- "Tu ești Placebo" -Joe Dispenza- comandă online aici-link;
- "Tu ești Placebo" (audiobook, include 2 meditații ghidate) -Joe Dispenza- comandă online aici-link;
- "Biologia credinței" -Bruce Lipton- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Principiul placebo. Cum ne vindecă așteptările pozitive" -Antje Maly - Samiralow- comandă online aici-link;
- "Corpul tău știe răspunsul" -David I. Rome- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să evoluăm și să devenim din ce în ce mai conștienți de natura realității și potențialul uman. Poți căuta un subiect anume folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

luni, 27 octombrie 2014

Despre curaj și încrederea în sine

"De câte ori n-aţi simţit că vă micşoraţi? De câte ori nu v-aţi micşorat suficient, pentru a juca un rol cu care nu voiaţi să aveţi nimic de-a face?
De câte ori n-aţi tăcut, când de fapt voiaţi să ţipaţi cât mai tare, sau nu i-aţi cedat puterea cuiva care nu vă dorea numai binele?
De câte ori nu aţi cedat unui comportament impulsiv sau de dependenţă, în loc să faceţi o alegere raţională?
De câte ori nu v-aţi spus: „Nu pot. Nu sunt suficient de puternică. Nu sunt suficient de curajoasă sau încrezătoare, pentru a fi tot ceea ce doresc să fiu?"

În fiecare zi, ne confruntăm cu sute de alegeri, care fie ne fac să fim încrezătoare, puternice şi valoroase, fie ne privează de lucrurile pe care le dorim cel mai mult. Temerile parali­zante, încrederea în sine reprimată şi curajul nefolosit repre­zintă obstacolele care ne împiedică să facem alegeri impor­tante - aflate în concordanță cu binele nostru şi cu cele mai profunde dorinţe pe care le avem. In cazul multora dintre noi, sentimentul lipsei de valoare ne influenţează majo­ritatea hotărârilor legate de bani, familie, corp, greutate sau imaginea noastră de sine.

Atunci când ne lipsește încrederea de sine, nu ne simțim vrednice să avem ce ne dorim, să rostim propriul adevăr sau să facem schimbări radicale, care să ne transforme viitorul."


Citatul de mai sus este un extras din cartea "Curaj" scrisă de un suflet foarte drag mie - Debbie Ford - care a trecut în lumea nevăzută în 12 februarie 2013. Existența acestei ființe minunate a schimbat viețile a milioane de oameni și sunt sigură că munca ei va continua să transforme multe alte vieți de aici înainte. Faptul că filozofia ei de viață a însemnat foarte mult pentru mine m-a determinat o readuc în atenție prin traducerea unuia dintre ultimele sale interviuri în care ne vorbește despre curaj în sensul său cel mai profund. Deschideți inima și simțiți minunata energie pe care o emite...


Artiole care aduc în prim plan curajul sub diversele sale forme se găsesc și aici-link, aici-link, aici-link și aici-link. Cel mai important documentar pe care l-a realizat Debbie Ford (împreună cu Deepak Chopra și Marianne Williamson) se numește "Efectul umbrei" și îl puteți (re)viziona aici-link. Un alt documentar la realizarea căruia a participat poate fi vizionat aici-link. Alte două documentare pe care le numesc "de bază" se găsesc aici-link și aici-link.

Cărțile lui Debbie Ford reprezintă nu ar trebui să lipsească din zestrea nici unui om care dorește să înțeleagă esența naturii umane și "culoarea" armoniei interioare (*cărți pe care și le poate permite oricine, transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
"Curaj" - comandă online aici-link;
"Partea întunecată a căutătorilor de lumină" - comandă online aici-link;
"De ce oamenii buni fac lucruri rele" - comandă online aici-link;
"Secretul umbrei" - comandă online aici-link;
"Efectul umbrei" - Debbie Ford, Deepak Chopra și Marianne Williamson - comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală așa cum am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", Resurse video, cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare