"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta Dumnezeu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dumnezeu. Afișați toate postările

vineri, 28 decembrie 2018

Credințele care ne limitează viața (+ recomandare filme)

La fiecare final de an, pe lângă emoțiile și bucuria întâlnirilor cu cei dragi de Crăciun, fiecare om responsabil găsește timp pentru a-și face un bilanț în privința propriei vieți. Cel puțin așa îmi place să cred 😄. Ce i-a reușit în anul ce se încheie, ce nu a mers cum se aștepta, ce-ar fi putut face mai bine, ce experiențe s-au repetat 😄 și alte chestii de genul ăsta.

Pentru cei nemulțumiți de rezultate dar mai ales acolo unde acestea încă se lasă așteptate, e bine să ne reamintim că le putem îmbunătăți în anul care urmează. Adică: să nu ne pierdem speranța. Se poate mai bine dacă înțelegem câteva lucruri despre... credințele noastre. Despre modul în care privim și înțelegem viața în toate aspectele ei și despre cum determină acesta experiențele pe care le trăim.

În urma câtorva mesaje ale unor oameni interesați, am considerat util să vorbesc acum la final de an despre creințele limitative într-o ediție a emisiunii "Orizontul Cunoașterii" realizată de Constanin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație).

Am discutat despre cum se formează credințele care ne limitează, atașamentul față de credințe și consecințele ce rezultă, dar și despre analiza și transformarea acestora - cu multe exemple concrete. Sper ca informațiile să fie de folos, vizionare plăcută..


* Dacă ai nevoie de sprijin în analiza și transformarea credințelor limitative sau dorești alte clarificări privind transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.


Dacă tot veni vorba despre credințe, dau astăzi mai departe și un scurt discurs amuzant pe aceeași temă susținut de Julia Sweeney (primele 15 minute din show-ul său din 2006) - *sper ca titlul să nu vă oprească să-l vizionați 😄, nu e ceea ce pare.. Ar fi păcat să nu-l vedeți, mai ales că amintește și de Moș Crăciun 😄.


Ca să "acopăr" cât mai multe gusturi, plus că doresc să fiu iertată că am întârziat cu cadoul de Crăciun 😄, m-am gândit să fac nu una ci două recomandări de filme:
- pentru cei care vor ceva serios: Spotlight - un film bazat pe o poveste adevărată ce a câștigat două premii Oscar și alte 120 și a fost nominalizat pentru încă 138. Poate fi vizionat online aici-link sau aici-link.
- pentru cei ce vor ceva emoționant și profund terapeutic: Please Stand By - un film care m-a mângâiat pe suflet pur și simplu.. Poate fi vizionat online aici-link sau aici-link.
***

Pentru cei care vor să-și transforme credințele recomand și:
- "Antreneaza-ți creierul! Strategii și tehnici de transformare mentală" -Joe Dispenza- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Distruge-ți obiceiurile nocive. Cum să-ți determini mintea să lucreze în favoarea ta" -Joe Dispenza- comandă online aici-link sau aici-link;
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și bucurie și inspirație pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



vineri, 5 februarie 2016

Știință vs. religie - credințele noastre și viitorul lor

Încă din vremuri străvechi, oamenii au încercat să-și explice fenomenele din natură, experiențele pe care le trăiau și rostul lucrurilor. Se spune că din această nevoie de înțelegere au apărut credințele în supranatural și în zeități de toate tipurile. Pe măsură ce omenirea a evoluat, explicațiile căutate de oameni s-au descoperit una câte una. Totuși, rămâneau destul de multe lucruri neexplicate, astfel încât, credințele au avut timp să se transforme în sisteme religioase.

Până la un punct, religiile au avut o funcție benefică în sensul că au ținut în frâu agresivitatea unei omeniri cu un grad de conștiență scăzut. Însă, așa cum spune Sam Harris: "Faptul că religia a jucat un rol necesar pentru noi în trecut nu exclude posibilitatea ca acum să fie cel mai mare impediment pentru a construi o civilizație globală."

Într-adevăr, fanatismul a generat și continuă să genereze cele mai mari și mai agresive conflicte de pe glob. La nivel micro, putem observa că atunci când vine vorba de religie nu doar în discuțiile din realitate ci și în acelea online apar cele mai acide judecăți și conflicte dintre oameni.

Pentru mine e evident că nu vom ajunge niciodată să gândim la fel sau să avem aceleași păreri. În aproape nici o privință. Cu atât mai puțin probabil în privința credinței în divinitate și în semnificația pe care o dăm cuvântului Dumnezeu. De aceea ocolesc acest cuvânt în majoritatea discuțiilor.

Am ascultat de-a lungul timpului foarte multe povești de viață. Una mai tulburătoare ca cealaltă. Ce a fost uimitor în primii ani în care am ascultat aceste povești, a fost faptul că la finalul fiecăreia, punându-mă în locul celui ce a trăit acele experiențe, mereu ajungeam la concluzia că credințele lui sunt absolut îndreptățite, oricare ar fi acestea. Așa am ajuns să înțeleg și să accept faptul că oamenii gândesc în feluri atât de diferite și, chiar dacă modul lor de a gândi nu are nici o logică în mintea mea, știu sigur că are o logică conformă cu experiențele lor de viață și cu impactul psiho-emoțional al acelor experiențe.


Dacă credințele noastre ar rămâne la nivel personal, dacă nu le-am impune nimănui, dacă am deveni conștienți că diferențele pot coexista, atunci am trăi într-o societate armonioasă. Dar după cum știți, conflictele ce au la bază credințele religioase și fanatismul conduc la din ce în ce mai multă separare și se transformă deseori în conflicte armate.

Într-o plimbare virtuală acum ceva timp am găsit o dezbatere care m-a impresionat nu doar prin bagajul informațional, prin argumentele aduse, ci și prin modelul echilibrat al dialogului (în sensul profund al cuvântului) pe o temă atât de sensibilă: știință vs. religie. Este vorba despre o dezbatere la care participă patru oameni remarcabili:

- Dr. Deepak Chopra - medic internist, endocrinolog, specialist în Ayurveda, speaker și autor a 80 de cărți (22 bestseller New York Times) traduse în 43 de limbi vândute în peste 20 de milioane de exemplare. Conduce programe educaționale în Chopra Center (S.U.A.);
- Dr. Jean Houston - savant, filosof și cercetător al capacităților umane, este considerată una dintre principalii fondatori ai Mișcării pentru Potențialul Uman, este consilier UNICEF și este cunoscută pentru perspectivele ei interdisciplinare și notele de umor cu care le expune;
- Dr. Michael Shermer - scriitor american și specialist în istoria științei și fondator al The Skeptics Society, este cunoscut pentru critica adusă psudoștiinței și credinței în fenomene supranaturale; de aemenea este autor a mai multe cărți recunoscute pe plan internațional;
- Dr. Sam Harris - este filozof, neurolog, co-fondatorul si directorul executiv al Project Reason - organizație non-profit care promovează știința și gândirea critică; de asemenea este gazda emisiunii "Trezirea cu Sam Harris" și autor a mai multe cărți remarcabile, trei dintre ele fiind traduse și în limba română.

Consider că această dezbatere poate lumina drumul către o perspectivă echilibrată în ceea ce privește consecințele credințelor noastre și amprentele acestora asupra civilizației din care facem parte. Vizionare plăcută



Recomand astăzi lecturi pentru cei care vor să exploreze mai adânc subiectul din dezbatere (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Trezirea. Ghid pentru o spiritualitate fără religie" -Sam Harris- comandă online aici-link;
- "O nouă abordare a celei mai vechi dezbateri din istorie" -Gerald Benedict- comandă online aici-link;
- "Cum poate determina știința valorile umane" -Sam Harris- comandă online aici-link;
- "Sfârșitul credinței: religie, teroare și viitorul rațiunii" -Sam Harris- comandă online aici-link;
- "Supercreierul" -Deepak Chopra, Rudolph E. Tanzi- comandă online aici-link.


Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și un strop de bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", cea a cuvintelor cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta  te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


luni, 5 ianuarie 2015

Cea mai scurtă istorie Universului (+ recomandare film)

Mai devreme sau mai târziu, fiecare om ajunge să-și pună întrebările fundamentale: Cine sunt? Care este sensul/scopul vieții? Ce se întâmplă după ce murim? Și, cum sunt și eu om, de multă vreme mă gândesc la aceste lucruri. 😁

Una dintre cele mai bulversante etape care urmează căutărilor și acumulărilor de informații este conexiunea celor care sunt compatibile și eliminarea celor care nu se (mai) potrivesc în Marele Tablou sau a celor care se contrazic unele pe altele cu argumente insuficiente. Alegerea informațiilor cu care rezonează nu doar mintea ci și inima noastră nu este un proces simplu ci unul chiar complicat, mai ales trăind în oceanul de informații în care trăim astăzi și în valurile de influențe care vin de peste tot. De fapt, procesul reînnoirii și reașezării "bazei de date" interioare nu este doar o etapă ci un proces ce continuă de-a lungul întregii vieți.

Mi-amintesc o vreme în care mi-era foarte greu să aleg între teoriile care încearcă să răspundă la întrebările de mai sus. Simțeam intuitiv că toate conțin o fărâmă de adevăr dar nu reușeam să găsesc acel punct comun care să indice "intersecția". Mi-amintesc că în acest sens m-am bucurat foarte mult când am găsit citatul următor, deoarece corespundea exact lucrurilor pe care mi le spunea "vocea" numită "interioară":

"Nu credeți în buna credință a tradițiilor, chiar dacă datează de generații și sunt larg răspândite. Nu credeți un lucru numai pentru că mulți alții vorbesc despre el. Nu credeți în bunele intenții ale înțelepților din vremurile trecute. Nu credeți în ceea ce v-ați imaginat, sugestionându-vă că un zeu a fost sursa voastră de inspirație. Nu credeți în autoritatea maeștrilor și a preoților. După ce examinați totul, credeți numai în ceea ce ați verificat și experimentat singuri și considerați a fi rezonabil după felul vostru de a fi" - Buddha

După aceea, lucrurile s-au simplificat semnificativ și au ajuns astăzi să fie foarte simple. Dar nu e locul aici pentru povestea întreagă, o păstrez pentru seminarii (link) 😁)

Am început astfel postarea deoarece dau mai departe astăzi o metaforă pe care o consider excepțională prin modul special în care a concentrat atât de multe răspunsuri într-o formă atât de simplă și de...ușor de înțeles. Este vorba despre o transpunere video a unui text cu titlul "Oul" ("The Egg") - ce aparține lui Andy Wier. Sper să vă placă și vouă


Desigur, aceasta este doar o "piesă" în Marele Tablou, esența adevărului se află dincolo de ea și dincolo de înțelegerea minții noastre de-"aici". Dar e o "piesă" care mi-a plăcut mult deoarece are legătură cu ceea ce spuneam la minutul 3.15 din clipul pe care l-am editat anul trecut cam pe vremea asta - care se găsește aici-link ..😁
Recomandarea de care spuneam în titlul postării este un film minunat apropiat ca temă: "Omul de pe Pământ" - e un film cu totul și cu totul special.. - îl găsiți subtitrat aici-link sau aici-link.

Dacă tot veni vorba în clipul de mai sus despre iluzia timpului și despre universuri (mai mult sau mai puțin paralele 😁 recomand spre vizionare miniseria de patru documentare de la NOVA care se găsesc aici-ep.1, aici-ep.2, aici-ep.3 și aici-ep.4 - sunt excepționale nu doar prin conținutul științific ci și prin limbajul foarte simplu și grafica video intuitivă.

Și pentru că avem nevoie de repere, pentru cei pasionați recomand și următoarele lucrări (transport gratuit pentru orice comandă):
- "Credință, îndoială și fanatism" - Osho - comandă online aici-link;
- "Trezirea. Ghid Pentru O spiritualitate fără religie" - Sam Harris - comandă online aici-link;
- "Trezirea din somnul conștiinței" - Steve Taylor - comandă online aici-link
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi să-ți aducă măcar un strop de informație și un gram de bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", cea a cuvintelor cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 11 iulie 2014

Informații care mi-au schimbat viața (46)

Conform teoriei relativității a lui Einstein, toate timpurile coexistă - se "petrec" simultan pentru că timpul există pur și simplu. Ce ne împiedică să și simțim ceea ce teoria ne spune sunt percepțiile noastre privind Timpul, faptul că nu putem simți continuumul spațiu-timp.
Dacă ar fi fost să rămânem la teoria lui Einstein am putea spune că viitorul deja s-a întâmplat...Implicațiile sunt majore deoarece am ajunge la concluzia că nu există liber arbitru și nu mai are rost să mai facem alegeri privind viața noastră "cea de toate zilele" dacă tot s-a întâmplat deja. "Noroc" cu apariția fizicii cuantice că a lămurit problema spunând că da, viitorul există deja, dar există în toate variantele sale - ca potențiale - fiecare dintre acestea fiind caracterizate de o probabilitate (așa cum spuneam mai demult aici-link). Acest fapt face posibilă existența liberului arbitru (link), ba chiar ne încurajează să facem alegeri (de preferat conștiente (link) :))) pentru că ele dau ca rezultantă viața pe care o trăim. Desigur, n-o să vă supărați că am pus o teorie atât de complicată în cuvinte atât de simple, am vrut doar să o "îndulcesc" și să expun importanța înțelegerii implicațiilor pe care le are conștientizarea naturii acestei iluzii - Timpul - în viața noastră. Am făcut această introducere și pentru a pregăti "terenul" pentru un documentar de excepție: "Curgerea Timpului. Dumnezeu, Einstein și Fizica Cunatică". Documentarul a fost realizat de David Malone la BBC, iar acesta a reușit să reunească în film părerile mai multor oameni remarcabili:
- Sir Roger Penrose - matematician și fizician englez, profesor emerit de matematică la Universitatea Oxford (link-ro, link-en);
- Jim Al-Khalili - fizician teoretician și autor, profesor de fizică teoretică la Universitatea din Surrey (link-en);
- Robert Iliffe - profesor de isorie și istoria științei la Universitatea Sussex - specialist în istoria religiilor (link-en);
- David Brown - teolog și profesor de teologie la Colegiul St Mary's și Universitatea St Andrews - (link-en);
- Louis Sass - profesor de psihologie clinică la Universitatea Rutgers;
- Faun Flynn - compozitor.
Documentarul conține evoluția conceptului de-a lungul istoriei umanității și numeroase explicații care ne pot aduce clarificări de valoare privind schimbarea perspectivei pe care o avem asupra timpului și implicit asupra naturii efemere a experiențelor prin care trecem. Aceste lucruri aduc la rândul lor detașarea față de aceste experiențe și de suferință și prin urmare - un pas important către pacea sufletească. Vizionare plăcută!


Bineînțeles, recomand din nou :)) seria de documentare pe care am recomandat-o și în articolul precedent, mai ales episodul 2 - Iluzia Timpului - link. Despre mintea noastră, lucruri interesante se găsesc și în documentarele de aici-link și aici-link. Câteva dintre cărțile lui Roger Penrose ("Incertitudinile raţiunii. Umbrele raţiunii", "Mintea noastră cea de toate zilele" şi "Mintea omenească între clasic şi cuantic") există în limba română dar stocurile au fost epuizate, așa că anticariatele sunt singurele locuri unde le mai puteți găsi. Cărți pe care le recomand astăzi sunt:
- "Cum văd eu lumea" - Albert Einstein - comandă online aici-link (transport gratuit);
- "Spațiu, timp, Univers" - Lee Smolin - comandă online aici-link (transport gratuit);
- "Timpul fractal" - Gregg Braden (art.) - comandă online aici-link (transport gratuit).
***
***Anunț: Vă aștept cu drag la următoarea ediție a workshop-ului "Regăsirea Potențialului Interior"- care vor avea loc la Iași - 12, 13 iulie- detalii despre acestea se găsesc aici (link)
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Listele "Articole recomandate", "Resurse video" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta) te pot ghida în alegerea unui subiect pe placul tău. Te poți conecta cu artiolele blogului oferindu-i un Like. Te mai aștept,
cu drag   *>:D< îmbrăţişare

joi, 27 martie 2014

Dezvăluiri importante care nu se găsesc în cărțile de religie

Mulți oameni au renunțat să mai creadă în ceva dincolo de realitatea materială în principal din cauza unor conexiuni care lipsesc în majoritatea curentelor de gândire și/sau a întrebărilor la care acestea nu au reușit să ofere un răspuns plauzibil. Cum textele vechi au fost interpretate și reinterpretate cu fiecare transcriere sau traducere, acestea s-au transmis de-a lungul istoriei fiind modificate după voia fiecărui traducător, astfel încât unele lucruri din respectivele scrieri au ajuns până la noi mai "încurcate" cu fiecare versiune.

Așa stând lucrurile m-am gândit că este cel puțin interesant să vedem ce răspusuri a găsit la Marile Întrebări un om care a lucrat cea mai mare parte a vieții sale în interiorul sistemului religios, chiar la vârful acestuia. Este vorba despre Miceal Ledwith - fost profesor de teologie și președinte de colegiu teologic pentru mai mult de 25 de ani (Irlanda), fost membru distins al Comisiei Teologice Internaţionale timp de 17 ani. Este cunoscut pentru apariția sa în documentarul "What the Bleep Do We Know" (pe care l-am recomandat aici-link), dar și pentru un alt documentar interesant pe care l-am adus pe blog aici (link).

Materialul video de mai jos este un interviu realizat de curând de domnul Cristian Mureșanu - pe care îl felicit din nou pe această cale pentru interviurile de mare valoare pe care le realizează pentru TVR Cluj. Interviul a fost structurat în 5 episoade (fiecare reprezentând câte o emisiune), video-ul de mai jos cuprinzând primele 4 din cele 5 emisiuni (*ultima parte va fi difuzată dumincă 30 martie la ora 18.30 și va putea fi vizionată pe acest-link). Structura interviului este următoarea:

Episodul 1 din 5:
Partea 1 - Vindecarea unei maladii incurabile - mielită transversă
Partea 2 - Vindecarea unei maladii incurabile (continuare) - neuropatie periferică
Partea 3 - Speculaţii şi teorii despre istoria limbii şi a poporului român
Episodul 2 din 5:
Partea 1 - O zi de muncă la Vatican
Partea 2 - O întâlnire cu Dalai Lama
Partea 3 - Un incident cu Padre Pio
Partea 4 - Vânătoarea de vrăjitoare în Evul Mediu
Partea 5 - Rolul femeii în conducerea bisericii
Partea 6 - Misterele scrierilor apocrife
Partea 7 - Enigma mormântului lui isus şi al Mariei Magdalena
Episodul 3 din 5:
Partea 1 - Moaştele sfinţilor şi superstiţia
Partea 2 - La cină cu Nelson Mandela
Partea 3 - Secretul de la Rennes-Le-Chateau, Iisus, Maria Magdalena și codul lui da Vinci
Partea 4 - Adevărata misiune a lui Isus
Partea 5 - "Salvatorii" omenirii de dinainte de Isus Cristos
Partea 6 - Mitul vârstei Universului de 6000 ani
Partea 7 - Vindecarea nu pică din cer
Partea 8 - Mitul păcatului originar
Episodul 4 din 5:
Partea 1 - Mituri despre facerea lumii şi cartea Genezei
Partea 2 - Biblioteca Vaticanului şi arhivele secrete
Partea 3 - Adevăruri tulburătoare despre Papa Ioan Paul al II-lea şi Cardinalul Joseph Ratzinger
Episodul 5: (ultima parte din cele 5) care va fi difuzat dumincă la ora 18.30 - și pe care îl veți putea vedea online aici-link - va curprinde următoarele subiecte:
Partea 1 - Mitul credinţei în Diavol
Partea 2 - Giulgiul din Torino şi teoria crucificării

Dar până duminică, pentru o cât mai bună înțelegere a ansamblului de idei, cred că merită toată atenția primele 4 părți ale interviului (*toate 4 fiind în video-ul de mai jos). Mai în glumă mai în serios, recunosc că m-am abținut de la un titlu de genul "Dezvăluiri incendiare de la fostul consilier al Papei..." :)) nu pentru că interviul n-ar fi meritat ci pentru a nu intra în rândul celor care își atrag cititorii prin titluri cât mai șocante. Vizionare plăcută!
(*Pentru a evita întreruperile în timpul vizionării: deschideți filmul, apoi dați click pe "pauză" pentru 2-3 minute până se încarcă suficient, apoi click pe "play" din nou.)


O carte foarte interesantă (în limba română) scrisă de Miceal Ledwith și Klaus Heinemann are titlul:
- "Proiectul Sfera" și poate fi comandată online aici (link) transportul fiind gratuit oriunde în țară.
Celelate articole unde există materiale cu Miceal Ledwith se găsesc aici (link), aici (link) și aici (link). Despre câmpul conștiinței se găsesc dovezi științifice aici (link) dar și multe informații importante aici (link).
***
În cazul când ai ajuns pentru prima dată pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca lucrurile pe care le vei găsi să-ți fie de folos pe drumul tău spre o viață mai bună. Listele "Articole recomandate", Resurse video" și cea a cuvintelor cheie - coloana din dreapta - te pot ajuta să găsești mai ușor subiectul care te interesează. Te poți conecta cu articolele blogului prin abonare cu adresa de mail în formularul din dreapta. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare

Post editare: Iată și episodul 5, vizionare plăcută!

duminică, 23 martie 2014

Recomandare film – Ceva creat de Dumnezeu

Fiecare om are un vis al său foarte drag. Atât de drag încât abia din când în când dacă are curajul să se gândească la el. Atât de drag încât îl păstrează într-un colțișor de suflet alături de celelalte lucruri sfinte.

Există însă oameni care îndrăznesc să viseze și să spere că visul lor se poate împlini oricât de înalt ar fi acesta. Dintre aceștia, doar câțiva aleg să facă totul pentru a-l împlini. Și muncesc neîncetat pentru asta în ciuda descurajărilor (link) și piedicilor de orice fel.

Filmul pe care îl recomand astăzi ne vorbește despre un astfel de om care s-a dedicat împlinirii visului său cel mai drag. Este povestea adevărată a lui Vivien Thomas – primul om de culoarea care, fără un doctorat în medicină, a devenit pionier în chirurgia cardiacă (cu susținerea și îndrumarea lui Alfred Blalock) şi a descoperit tehnici care apoi au fost utilizate de cei mai proeminenți chirurgi din S.U.A. Prima operaţie pe care a efectuat-o a avut loc 29 noiembrie 1944. Procedura sa a fost rapid recunoscută astfel încât în anul ce a urmat s-au efectuat peste 200 de operaţii similare.


Este o poveste de viață emoționantă care ne vorbește despre curajul de a depăși obstacolele sociale, despre miracolul pe care îl poate înfăptui o încurajare (link) - despre cum aceasta scoate la suprafață potențialul ce există în fiecare om. Un film plin de inspirație, speranță și încredere că totul este posibil.

Filmul este regizat de Joseph Sargent iar în rolurile îi veți întâlni pe Alan Rickman, Mos Def, Kyra Sedgwick și Gabrielle Union. Merită să aflați și faptul că a fost distins cu trei premii Emmy şi a fost nominalizat la două secțiuni la Globurile de Aur. Am preluat filmul de pe net dar bineînțeles, pentru o vizionare de calitate recomand cumpărarea dvd-ului. Vizionare plăcută!

(*Pentru a evita întreruperile în timpul vizionării: deschideți filmul, apoi dați click pe "pauză" pentru 2-3 minute până se încarcă suficient, apoi click pe "play" din nou.)


Dacă este prima dată când ai ajuns în căsuța mea virtuală, îți spun bun venit! Ideea principală a acestei pagini este dezvoltarea personală integrală așa cum am descris-o aici (link). Dacă vrei să cauți un subiect anume, poți folosi listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie - toate trei fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 5 ianuarie 2014

Recomandare film – Scrisori către Dumnezeu

În momente de cumpănă ale vieții noastre credințele de orice natură ne sunt puse la încercare. Abia în astfel de momente putem avea o imagine reală a măsurii în care credem sau nu în ceva. Pentru că, așa cum spuneam și mai demult, de la a crede până la a fi convins e o "distanță"... considerabilă.

Filmul pe care îl dau mai departe astăzi are la bază o poveste adevărată. Este un film care ne vorbește despre puterea credinței în momentele dificile ale vieții, despre bucurie, despre curajul de-a trăi viața așa cum este și despre felul în care bunătatea poate atinge sufletele oamenilor și poate deveni..."contagioasă".

Sper ca această poveste minunată să vă "molipsească" de curaj, bucurie și acceptare și să vă ofere inspirație pentru zilele ce urmează. Vizionare plăcută!


! Dacă ai nevoie de clarificări, susținere sau ghidare în transformarea interioară sau îți dorești să depășești o situație dificilă - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

În cazul când ai pășit pentru prima dată pragul căsuței mele virtuale, mă bucur să-ți urez bun venit! Este un site care are la bază conceptul de dezvoltare personală integrală - adică pe toate planurile: mental, emoțional și spiritual. Lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta te va ajuta să găsești mai ușor subiectele care îți plac. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 8 decembrie 2013

De ce a creat Dumnezeu un tsunami? (+ recomandare film)

Mi-amintesc că într-una din clasele primare doamna învățătoare ne-a spus că oamenii l-au creat pe Dumnezeu și credințele religioase pentru a-și putea explica lucrurile pe care nu le înțelegeau. La acel moment mi s-a părut o explicație logică și am lăsat deoparte orice întrebare la care nu găseam răspuns.

De atunci am trecut prin diverse etape și am adoptat diverse credințe uitând explicația învățătoarei. N-am să le povestesc acum deoarece sunt prea multe și oricum nu știu cine ar avea curiozitatea de a le citi 😃. Vreau doar să spun că în ultimii ani am observat cu uimire până la ce grad de fantezie pot ajunge invențiile minții umane în materie de explicații când vine vorba despre lucruri care par să nu aibă o explicație logică și/sau acceptabilă.


În cazul oamenilor care îl văd pe Dumnezeu ca pe o entitate separată de creația sa, cel mai mult mă uimesc explicațiile pe care le invetează atunci când se întâmplă într-un colț al lumii o calamitate naturală, un atac terorist sau alte tragedii urmate de pierderi de vieți omenești. În urma acestora apar diverși oameni care brodează explicații ce bat de la distanță basmele și sperie mii și mii de oameni vulnerabili la astfel de explicații.

Deși puțini, există chiar și în rândul bisericii oameni care și-au păstrat echilibrul și rațiunea și pot recunoaște cu sinceritate anumite lucruri pe care alții le evită cu talent sau le neagă atunci când sunt întrebați. Un astfel de om care și-a păstrat rațiunea și a cărui sinceritatea o admir este Tom Honey - vicar la biserica Sfântul David din Exeter (UK), preot de 20 de ani. Vă invit să-i urmăriți discursul în care acesta ne vorbește despre Dumnezeu, tsunami-ul apărut în urma cutremurului din Oceanul Indian (decembrie 2004) și despre cea mai profund religioasă afirmație din puctul său de vedere. Este un discurs plin de inspirație și căldură sufletească care sunt sigură că o să vă încarce sufletul de candoare...


În situațiile limită oamenii sunt capabili de lucruri pe care în viața de zi cu zi le-ar numi imposibile. Aceste situații au darul de a scoate la lumină din noi toată puterea ascunsă. Deși experiențele grele ne întorc lumea pe dos, ele au acest dar minunat de a ne face să renaștem și de a ne reașeza sistemul de valori în moduri pe care cu greu ni le-am imagina când suntem în zona de confort.

Filmul de astăzi - "The Impossible" ("Imposibilul") - este povestea adevărată a unei familii care pe 26 decembrie 2004 se afla în vacanță în Thailanda. Desigur, vă amintiți că în acea zi valurile tsunami ce au urmat cutremurului au afectat regiunile de coastă ale acestei țări astfel încât, din acel moment, viețile oamenilor care locuiau sau se aflau acolo s-au transformat pentru totdeauna.


Dincolo de imaginea de ansamblu a unei astfel de experiențe, filmul oferă o privire atentă asupra reacțiilor pe care oamenii le au în astfel de situații, a modului în care acestea îi transformă și a felului în care oamenii găsesc puterea de a se autodepăși și de a fi capabili de curaj, compasiune, empatie și iubire necondiționată.

În cazul când suntem dispuși să ne transpunem în locul personajelor pentru a ne antrena emoțiile, filmul este un exercițiu util de fitness emoțional apropiindu-se de valoarea unei experiențe reale  și ne poate aduce conștientizări profunde printre care, poate cea mai importantă este prețuirea acestui moment. Link-uri de vizionare aici-link (click pe "Watch video", așteptați să se încarce apoi click pe "play"), aici (link)aici (click) și aici (link).
***
Recomand astăzi trei cărți deosebite prin noile perspective pe care le oferă asupra valorilor umane (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Trezirea. Ghid pentru o spiritualitate fără religie" -Sam Harris- comandă online aici-link;
- "Cum poate determina știința valorile umane" -Sam Harris- comandă online aici-link;
- "Sfârșitul credinței: religie, teroare și viitorul rațiunii" -Sam Harris- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți urez bun venit! Sper să găsești ceva pe gustul tău și să-ți facă plăcere să revii. În loc de hartă poți folosi lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



vineri, 25 mai 2012

Despre Univers și Încredere

Trăim vremuri în care orice credință este zdruncinată din temelii.
E firesc până la urmă..., îndoiala este a doua noastră natură plus că are și partea ei pozitivă care ne determină să Căutăm mereu mai profund Adevărul.
În doar două minute, despre Univers și despre Încredere ne vorbește Mooji într-un fel aparte :


Despre Mooji și viața sa am mai scris aici (click!) .
Dacă ai ajuns pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Sper ca lucrurile pe care le vei găsi să-ți fie utile căutărilor tale. Te mai aștept din când în când,
Zile senine în gând și în inimă  *>:D< îmbrăţişare

marți, 3 aprilie 2012

Despre Dumnezeu, despre „bine” și „rău”, despre atacuri energetice


Câteodată mi-e greu să vorbesc doar despre un subiect acum când știu că toate lucrurile sunt legate între ele, de aceea și titlul acestui text arată astfel. Mi-a luat ceva timp până să mă hotărăsc să scriu despre Dumnezeu așa cum îl văd eu, dar cred că a venit timpul.

Ca orice om, încă din copilărie, mi-am pus întrebări legate de existența lui Dumnezeu și de ceea ce ar putea reprezenta acesta.

Într-o primă fază, copil fiind, mi-am spus că trebuie să existe dacă despre asta vorbesc atâția oameni. Cam pe principiul „dacă nu ar fi, nu s-ar povesti”. Așa am ajuns să preiau din religia ortodoxă imaginea lui Dumnezeu pentru că așa îl vedeau și îl înțelegeau cei din jurul meu.

Când au început experiențele mai grele și le-am privit și pe-ale celorlalți, mi-am dat seama că Dumnezeu nu poate fi răzbunător, mai bine zis nu poate fi atât de răzbunător și nedrept. Dacă este numit Tatăl Ceresc, atunci nu poate să-și răstignească toți fii, pentru că nici un tată nu ar face asta, și chiar dacă ar face-o nu ar putea să se spună apoi că o face din iubire.

Nu știu dacă tuturor li s-a întâmplat, dar știu că mulți oameni au avut cearta lor cu Dumnezeu și trebuie să recunosc că am avut-o și eu în urma unei experiențe traumatice.

Lucrurile însă au decurs în așa fel încât, la un moment dat am observat că s-a făcut dreptate, pe care am interpreat-o la acel moment ca fiind dreptate divină.

Am traversat un timp îndelungat din viața mea alături de noțiunile de „bine” și „rău”, iar după o analiză indelungată, temeinică, indârjită (să zic așa), am reușit să găsesc rostul acelor lecții de viată prin care a trebuit să trec ca să devin cea care sunt astăzi (nu c-aș fi mai specială decât ceilalți, dar sunt foarte “altfel” de cum eram).

Cu alte cuvinte, acel “rău” pe care l-am trăit a fost strict necesar (!!!) pentru ca eu să înțeleg profund ce e “RĂUL”, să îi accept utilitatea, iar apoi să aleg conștient “BINELE”.

Acum cred că Dumnezeu este TOT ceea ce ESTE. Este REALITATEA întreagă.

Dar știi cum...chiar TOT adică 100%, cu alte cuvinte: nu există nimic în afara lui.

Mai haios spus, e acel cineva/ceva căruia nu i-a scăpat și nu-i scapă nimic...😄

Dacă i-ar fi scăpat ceva (din vedere) nu cred ar fi fost numit omniscient, omnipotent și toate lucrurile care au fost scrise („scăpate” publicului larg) în cărțile de la începuturi.

În virtutea acestui fapt, foarte simplu după părerea mea, nimic nu e ceea ce pare pe moment, nici o experiență nu e doar „bună” sau doar „rea”.

Așa am ajuns la concluzia că nimic nu e cu adevărat „rău”, e vorba numai despre  înțelegerea noastră limitată care dă această denumire lucrurilor pe care mintea nu le ințelege/cunoaște, această limitare întinzându-se până în punctul în care reușim să avem o imagine de ansamblu a evenimentului/fenomenului respectiv.

Pentru că se vorbește mult despre atacurile energetice (link), m-am gândit să ofer aici o altă perspectivă despre acestea, una legată de ce am spus mai sus.

Mai întâi voi spune că numesc atac energetic orice mod în care agresăm o altă persoană, începând cu agresarea psihică, continuând cu cea emoțională și terminând cu cea fizică.

Luând în considerare ce am spus despre experiențe în general, și atacurile energetice „vin” în viața noastră ca să fie înțelese și acceptate. Vin să ne dezvolte, să ne antreneze, să ne facă să ne autodepășim. Suntem canale energetice și, dacă nu avem blocaje (!), suntem imuni atacurilor energetice, pentru că prin noi circulă energia universală care este infinită.

Cred că atacurile energetice ne semnalează de fapt punctele noastre slabe, punctele care trebuie echilibrate, aliniate cu ceea ce suntem în esența noastră.

Mi-a plăcut foarte mult un fel de exprimare metaforică a ceea ce spun aici, pe care am auzit-o mai demult și pe care o putem înțelege foarte ușor printr-un exercițiu imaginativ.

Să ne imaginăm vulnerabilitățile noastre, punctele noastre ce trebuie “prelucrate”/”alchimizate”, ca pe niște butoane. Cei care ne “atacă” energetic sau în orice alt mod (dar până la urmă totul e energie) ne "apasă" pe aceste butoane (!)

Noi vrem sa evoluăm, nu-i așa?

Ok, dacă nu ne-ar “arăta” nimeni care anume sunt “butoanele de prelucrat” (prin aceste agresiuni/atacuri), cum am afla altfel care ne sunt vulnerabilitățile? Trăind numai in “bine”? Cine ar mai “ridica un deget" dacă s-ar afla numai în zona de confort (fizic/psihic/emotional).?

Abia după mult timp am înțeles profund de ce - în timp ce învățam reiki, când în mod intuitiv nu simțeam nevoia folosirii unei protecții energetice și nu îi înțelegeam nici rostul, atâta vreme cât ne dorim adaptare și armonizare cu Tot ce există în Univers.


Totul, dar absolut TOTUL în jurul nostru e o imensa OGLINDĂ sau o „sală a oglinzilor” cum o numea cineva. De asemenea, am putea privi exteriorul ca pe un barometru sau ca pe orice alt instrument de măsură. Și asta pentru că, numai interacționând cu exteriorul ne putem da seama în ce punct al "analizei butoanelor” suntem și ce anume avem de facut în continuare.
***
Și dacă într-o zi, așa, fără motiv, ai sa începi sa vezi toți oamenii frumoși exact asa cum sunt (fără să vrei să-i schimbi) sau vei observa că nu mai vrei să ai neapărat tu dreptate într-o discuție, dacă într-o zi vei vedea că totul strălucește în jur deși e doar o zi obișnuită, dacă într-o zi vei vedea dincolo de ceea ce vezi cu ochii minții, atunci să știi că aceea e ziua în care vei începe să simți magia... a ce in ce mai mult, magia din tine însuți dar și din ceilalți în aceeași măsură, și din tot ceea ce te înconjoară.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Este un blog ce oferă informații din sfera dezvoltării personale și alte materiale ce ne ajută să înțelegem mai bine natura umană și realitatea. Poți căuta un subiect care să-ți placă folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗