"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta stare_de_constiinta_extinsa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta stare_de_constiinta_extinsa. Afișați toate postările

vineri, 11 august 2017

Iluminarea - transcenderea limitelor umane

"Iluminarea reprezintă o privire către Lumină, un salt dincolo de lumea dualităților înspre universul unitar, pulsând armonic în ritmurile conștiinței pure. Iluminarea este momentul înțelegerii, al transcenderii limitărilor individuale și colective și constituie începutul cosmizării, al trăirii în Lumină.

Iluminarea este doar un moment de transcendere, o clipă de trăire a lui Dumnezeu. A pătrunde dincolo de nori nu însemnă că deja cunoști tot universul, ci doar că știi fără îndoială că dincolo de nori se află ceva mult mai măreț și armonios, imposibil de descris în cuvinte sau de explicat pe de-a întregul cuiva care nu are nici cea mai vagă idee despre faptul că dincolo de nori se poate afla ceva.

Iluminarea nu este decât un salt temporar "Dincolo" și nicidecum finalul transformării conștiinței. Odată ce cunoști Unitatea urmează un drum lung de armonizare cu ritmurile universului, pentru a putea vibra permanent în perfectă rezonantă cu Armonia Universală. Nici o ființă umană nu poate rămâne permanent în planul conștiinței cosmice după primul contact cu noul plan; organismul, structura psihică și spirituală nu sunt încă pregătite să suporte permanent intensitatea noii trăiri.

Primul contact cu conștiința cosmică este în general însoțit de întreruperea contactului cu celelalte lumi, fizice, mentale sau cauzale. La început trăirea extatică a conștiinței cosmice scurtcircuitează și blochează toate simțurile corpului; după ce ființa umană se transformă și armonizează, energiile din noul plan de conștiință nu mai dezorganizează structurile perceptive, mentale și cauzale ale persoanei, care poate astfel trăi permanent conștiința cosmică, fără a fi nevoit să-și întrerupă contactul cu Armonia Universală din dorința de a putea acționa în planul fizic. Dar primul contact cu noul plan de conștiință înseamnă mult mai mult: este începutul cosmizării și al eliberării spirituale, când nu mai există starea de veghe, ci doar starea de trezie.

Iluminarea este cea mai intensă trăire mistică, este primul răspuns fără echivoc la căutările și întrebările tuturor acelora care și-au dedicat viața căutării Adevărului, izolându-se în mănăstiri sau sihăstrii, de-a lungul întregului Pământ. Fiind ultima experiență a mentalului obișnuit, iluminarea trece direct prin simbolul cel mai reprezentativ pentru individ: un creștin va avea revelația lui Iisus, un musulman îl va vedea pe Mahomed, un jnana yoghin va cunoaște vidul transcendent - Sat Chit Ananda - Pura Existență, Pura Conștiință, Pura Beatitudine.

După ce și ultimul simbol arhetipal a fost depășit, mintea încetează să mai existe și înmânează spiritului toate instrumentele cunoașterii. Iluminarea este liniște și pace, împăcare, iubire și iertare, pocăință dar și încredere, credință și certitudine, limpezire prin transcendere și curățire prin adăpostirea Luminii. Iluminarea naște înțelegere și acceptare, odihnă și revigorare sufletească. Iluminarea înseamnă nașterea frumuseții și armoniei în ființa umană. Dacă toate cuvintele spuse vreodată pe Pământ s-ar mai reinventa încă o dată, nu ar fi îndeajuns pentru a exprima bucuria întâlnirii dintre Lumină și lumină, dintre Omenire și om." - fragment din cartea "Experiența conștientizării" scrisă de Ovidiu Brazdău (comandă online aici-link)


Da, fiind o trăire, Iluminarea nu poate fi descrisă în cuvinte dar pentru a vorbi despre ea cuvintele și încercarea de a o descrie sunt necesare. Așa cum spunea Gangaji în materialul de aici-link, majoritatea oamenilor cred că iluminarea este o trăire destinată doar călugărilor sau celor care duc o viață asemănătoare acestora. Când de fapt, în istorie, au existat oameni care au ajuns la acest grad de conștiență fără a fi călugări și fără a duce o viață conform principiilor lor.

Deoarece există multă confuzie în privința acestui subiect, m-am gândit să-l abordez într-o ediție din seria de emisiuni Cafeneaua Spirituală realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație). Am intitulat emisiunea "Ce ne desparte de iluminare" pentru că am considerat important să fac precizări în această direcție - doar câte au încăput în 28 de minute 😁. Cu speranța că aceste precizări vor fi utile, vă doresc vizionare plăcută..


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare interioară sau în procesul de evoluție conștientă - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Cărți recomandate (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
- "Letting Go. Calea renunțării" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Transcenderea nivelurilor conștiinței" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Iluminarea, singura revoluție" -Osho- comandă online aici-link;
- "Invățăturile lui Ramana Maharshi" - Arthur Osborne - comandă online aici-link;
- "Dizolvarea egoului. Realizarea sinelui" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Eliberarea de cunoscut" -Jiddu Krishnamurti- comandă online aici-link;
- "Experiența conștientizării" -Ovidiu Brazdău- comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😁 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi listele "Articole recomandate", cuvintele cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



duminică, 23 august 2015

Despre Momente de Viață (+ recomandare film)

Rândurile ce urmează au fost scrise după o minunată noapte albă petrecută împreună cu doi oameni dragi, o noapte specială între prieteni, din aceea care rămâne pentru totdeauna în sufletul celui care o trăiește. Nu am pretenția că textul ar avea cine știe ce valoare literară, dar este o bucățică din sufletul meu, una care s-a scris singură așa cum o vedeți. Iar asta pentru mine e mult mai important. Pentru a ajunge acolo unde trebuie, recomand să fie citită tot cu sufletul...💗
*** ©
Experiențele care sunt...Altfel
Ar merita cuvinte noi care să le descrie
Pe fiecare în parte.

Pentru că nici una nu seamănă cu alta,
Cum nu există două picături de apă la fel în întregime,
Deși există o vorbă ce contrariul susține.

Acele Momente despre care vorbesc multe tradiții
Și despre care-ncearcă să vorbească cei noi în teorii,
Sunt mult, mult prea departe de a fi descrise,
Cuvintele-s prea strâmte și prea puține, știi..

În astfel de Momente te-amuză zeci de definiții
Pe care s-au străduit atâția să le întindă peste stări
În încercarea de-a le cuprinde în clasificări,
Te-amuză tehnici surde la omenești dorințe de-nălțări..

Dar cum noi suntem oameni și vrem să-mpărtășim,
E foarte greu șă ținem doar înlăuntru bucuria,
Și folosim cuvinte așa cum le găsim
Chiar dacă știm că ele nu vor reda trăirea..

Dar ce-ar fi dacă am uita de tot și toate,
De orice încercare de-a defini ceva din ce trăim?
Ne este teamă c-ar dispărea și Viața?
Eu văd că dimpotrivă, abia atunci ajungem s-o Simțim.

Oricâte definiții din oricâte cuvinte
Nici una nu rezistă să stea drept în picioare
Când Viața însăși întreagă e în Tine,
Și-ți radiază pe chip a sa Splendoare..

Toate cuvintele se-nclină-n fața Vieții
Recunoscându-și limite și veșnice răstălmăciri,
Știind că oamenii în astfel de Momente
Comunică direct prin ale lor Trăiri.

Până și Timpu-și caută de treabă
Prin alte părți decât aceste,
Văzând că nimeni nu îl ia în seamă
Și nimeni nu mai știe unde este..

Pentru că acestea sunt Momente în care
Și gândurile pleacă fără ca noi să cerem
Fără dorință sau vreo programare
Fără nimic din cele-n care credem ..

Sunt Momente în care până și "eu" și "tu" dispar
Pentru a face loc acelui Ceva total Nedefinibil
Care nu are nevoie de identitate sau glosar
Pentru că-n EL Totul deja există și-i posibil. ©
***
Filmul pe care îl recomand astăzi a fost unul dintre acele "ceva"-uri care au făcut ca timpul petrecut împreună în noaptea respectivă să fie atât de...altfel. Este un film care ne-a purtat într-o călătorie emoționantă, călătoria unui extraterestru pe tărâmul atât de ciudat și contradictoriu al oamenilor. Privind lumea prin ochii acestuia, am revăzut (și retrăit) multe dintre întrebările pe care ni le-am pus și noi de-a lungul călătoriei personale, dar parcă toate adunate la un loc, într-o înlănțuire atât de logică, ne-au impresionat și mai mult. Am râs, am plâns, iar la sfârșit am simțit că mă nasc din nou... Nu e un film pe care să-l vedeți doar o dată, deoarece este atât de complex încât multe detalii scapă la prima vedere. Ne scapă și din motivul că filmul este prezentat drept comedie (și chiar e pe alocuri) situație în care poate fi tratat superficial. Al doilea motiv pentru care detaliile importante ar putea trece pe lângă noi este faptul că în timpul vizionării trebuie depășite niște prejudecăți: anume cele legate de filmele indiene. Recunosc, și eu am avut câteva, noroc că am ales să le depășesc. Sper să le depășiți și voi, măcar de dragul acestei promisiuni pe care v-o fac acum, anume că filmul dăruiește cel puțin înzecit energia pe care o consumați vizionându-l. 
Dincolo de impresia pe care mi-a făcut-o mie filmul "PK", acesta a fost foarte bine cotat și pe site-urile specializate. Sper ca această recomandare să aducă în lumina conștientizării marile ciudățenii și contradicții ale speciei noastre și să nască întrebări importante în privința credințelor de bază care ne ghidează Viața atât la nivel individual cât și la nivel de societate. Vizionare plăcută..
(***Filmul este preluat de pe acest site-link, dar pentru o vizionare de calitate recomand bineînțeles cumpărarea dvd-ului. În cazul variantei de mai jos - puteți seta calitatea imaginii la 720px din bara de jos a player-ului - colțul din dreapta.)


Câteva cărți care ne pot ajuta să formulăm întrebările potrivite și să găsim eventuale răspunsuri (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
"Credință, îndoială și fanatism" -Osho- comandă online aici-link (25%red.);
"Conștientizarea. Cheia pentru a trăi în armonie" -Osho- comandă online aici-link (25%red.);
"Experiența conștientizării" - Ovidiu Brazdău - comandă online aici-link;
"Conștiența. Capcanele și șansele realității" -Anthony De Mello- comandă online aici-link;
"Despre fericire, viață și multe altele" -Dalai Lama- comandă online aici-link (25%red.);
"Știința minții" -Dalai Lama- comandă online aici-link (10%red.).
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală pe care am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", Resurse video, cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Poți primi direct pe mail articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în formularul din dreapta. Te mai aștept
cu drag 💗*>:D< îmbrăţişare

miercuri, 4 februarie 2015

Mărturii din lumea de dincolo de moarte

Fie că sunt conștienți sau nu, credințele noastre ne modelează fiecare gest și fiecare pas din viața cotidiană. Dintre acestea, credința "ultimă", anume felul în care ne raportăm la moarte și la lumea/lumile de dincolo, își pune amprenta pe întreaga atitudine pe care o avem față de viață și tot ce ține de aceasta.

De exemplu, dacă am crede într-adevăr că moartea este o trecere către o lume "transparentă" nu am mai consuma inutil energia pentru construirea unor imagini de sine, nu am mai minți sau "învălui" (a se citi "persuadá" 😁) pe nimeni, nu ne-am mai strădui să avem dreptate în susținerea diverselor puncte de vedere, etc., pentru că ne-am da seama cât de iluzorii și fără sens sunt aceste preocupări.

Desigur, consecințele credințelor noastre cu privire la lumea de dincolo de această realitate sunt foarte multe, însă chiar dacă cineva ar scrie scrie mii de pagini despre asta, cele mai importante conexiuni rămân acelea făcute de fiecare om în parte pentru el însuși, pas cu pas.

Deoarece am fost întrebată de multe ori cum cred că arată lumea de dincolo de această realitate, voi răspunde aici pe scurt: cred că lucrurile depășesc cu mult puterea noastră înțelegere și chiar de imaginație. Cred că tot ceea ce credem și ne imaginăm (orice "culori" ar avea "tablourile" din mintea noastră) acestea există în abundența acestui Multivers mai viu decât ne-am putea imagina vreodată (cu mintea de aici) și în această abundență de potențiale fiecare om "pleacă" într-un univers care arată conform credințelor lui.

De aceea există mărturii atât de diferite ale celor care s-au "întors" din moarte clinică sau alte experiențe asemănătoare. Mai cred că pe măsură ce vom învăța să ne deschidem fără teamă către a cunoaște necunoscutul acesta se va modela și ne va "vorbi" astfel încât să-l înțelegem din ce în ce mai mult (oricum, asta se întâmplă tot timpul, chiar și în acest moment 😁). Mai cred că totul este posibil - despre asta am povestit aici-link.

Mărturiile celor care s-au întors din moarte clinică continuă să confirme sau să distrugă credințe chiar dacă "zugrăvesc" doar mici fragmente din lumile de dincolo. Sunt povești fascinante pentru mintea oricărui curios. Din acest motiv am considerat important să dau astăzi mai departe o altă emisiune în care domnul Daniel Roxin îl are ca invitat pe domnul prof.univ.dr. Dumitru Constantin Dulcan - doctor în neurologie și psihiatrie, membru în Academia Americană de Neurologie, Societatea Internațională de Cercetare a Creierului, Federația Internațională de Neurologie, Societatea medicilor Scriitori și publiciști din România. Vizionare plăcută..


Articole conectate: aici-link, aici-link, aici-link, aici-link și aici-link. Trei documentare importante pe această temă se găsesc aici-link, aici-link și aici-link. Un film tulburător pe care l-am recomandat mai demult - aici-link.
Cărțile domnului prof.univ.dr. Dumitru Constantin Dulcan pot fi achiziționate online (transport gratuit oriunde în țară):
- "Inteligența materiei" - comandă online aici-link;
- "În căutarea sensului pierdut" (ambele volume) - comandă online aici-link;
- "Mintea de dincolo" - comandă online aici-link;
- "Somnul rațiunii" (2014) - comandă online aici-link.
În plus, recomand trei cărți ale autorilor amintiți de domnul prof. Dulcan în emisiune:
- "Viață după viață" -Raymond A. Moody- comandă online aici-link;
- "Călătorii îndepărtate" -Robert A. Monroe- comandă online aici-link;
- "Călătoria supremă" -Robert A. Monroe- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală pe care am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", cuvintele cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


luni, 30 iunie 2014

Jocul minții și starea de observator

"Îți poți imagina viața ta fără să te gândești ce "mișcare" urmează? Există ființe care nu sunt preocupate de următorul pas sau de anteriorul. Și dacă descoperiți astfel de ființe printre voi, acordați puțină atenție pentru a le studia puțin. Vedeți dacă sunt fericite sau nu." - Mooji

Trăim vremuri în care din ce în ce mai mulți oameni înțeleg care este adevărata noastră natură (link) și pornesc pe drumul transformării propriei vieți. Însă pe acest drum al autocunoașterii apar multe momente în care simt că nu-și pot controla reacțiile și impulsurile (link), momente în care tiparele mentale și emoționale (link) preiau comanda "navei" numită ființă.

Chiar și oamenii care au "gustat" din extazul stării de observator "pur" pot avea apoi reveniri în etapele de transformare anterioare, situații în care reacționează și se comportă corespunzător etapei respective. Este clar că diferențele de percepție conduc mintea într-o confuzie, astfel încât cei aflați în situații de genul caută să înțeleagă ce anume îi face să se lase purtați de valul reacțiilor (tiparelor). Bineînțeles, verigile lipsă de înțelegere sunt o nouă sursă de frustrare și suferință. (*notă: observator "pur"starea în care nu există concepte/definiții, în care putem observa propriile gânduri, emoții și senzații fără a interfera cu acestea).


Confuziile care există pe această temă și câteva discuții pe care le-am purtat în ultima vreme m-au determinat să aduc astăzi în atenția voastră un fragment prețios dintr-un satsang cu Mooji (a cărui biografie am tradus-o aici-link) - în care aduce lămuriri importante despre unele reacții greu de controlat, despre starea de observator pur, eliberarea de îngrijorări și de tot felul de identificări (cu trupul nostru, cu mintea, cu gândurile, etc.). Terapeutic și chiar amuzant pe alocuri.. 😁Fericiți vor fi cei care vor avea răbdarea să urmărească materialul până la final.., vizionare plăcută și cu folos..


Despre starea de observator, prezența conștientă și trucurile minții este vorba și în articole care se găsesc aici-link, aici-link. În cazul în care încă nu ați vizionat încă documentarul de aici-link - îl recomand și pe acesta. 

Pentru dezvoltarea capacității de acceptare a fluxului vieții și exersarea detașării - recomand câteva cărți bestseller în lume:
- "Puterea prezentului" - Eckhart Tolle - comandă online aici (link);
- "Puterea prezentului - ghid practic" Eckhart Tolle - comandă online aici-link;
- "Iubește ceea ce este" - Byron Katie - comandă online aici (link);
- "Cine ai fi tu fără povestea ta?" - Byron Katie - comandă online aici (link);
- "Pune-ți gândirea sub semnul întrebării" - Byron Katie - comandă online aici (link).



Dacă ai ajuns în micul meu univers pentru prima dată, îți spun bine ai venit! Sunt deja sute de articole aici așa că nu cred că te poți plictisi 😁. Poți căuta subiectul dorit folosind listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare


vineri, 6 iunie 2014

Informații care mi-au schimbat viața (44)

"Puteţi vedea că este necunoscut pentru că nu întrebaţi. Odată ce întrebaţi atunci veţi şti şi necunoscutul devine cunoscut. Atunci, ce avem în minte poate deveni cunoscut dacă întrebăm, dacă învăţăm să ascultăm. Atunci necunoscutul devine cunoscut. Ceea ce este de neştiut nu vom şti niciodată prin limbajul pe care-l avem, prin simbolurile pe care le avem." - Don Miguel Ruiz


"Acum, chiar şi când ceva nu are sens pentru mine am tot mai multă încredere în Univers iar lumea nu trebuie să mi se justifice. Chiar și când din afară arată destul de rău am mai multă încredere că viaţa unei persoane se desfăşoară exact în modul în care este nevoie pentru ca sufletul acesteia să crească şi să înveţe iar asta îmi aduce multă alinare." - Linda Gabriel


"Mulţi dintre noi şi-au petrecut aşa mult din viaţă făcându-şi griji despre ce se va întâmpla mâine, sau afundându-se în lucruri care s-au întâmplat în trecut, în loc de a rămâne în prezent. Şi cred că putem învăţa multe doar din a trăi în momentul prezent şi a experimenta viaţa şi a ne bucura de viaţă. Pe măsură ce îţi extinzi conştiinţa, ceea ce descoperi este că atunci când vine vorba de creaţie unul din lucrurile pe care chiar le putem face este să cream Raiul pe Pământ. Acum." - Sue Berman


Citatele de mai sus sunt selectate dintr-un film care a însemnat foarte mult pentru mine. Îl dau mai departe astăzi cu speranța că va însemna foarte mult și pentru cei care au pornit acum sau sunt deja pe calea cunoașterii de sine și de lume. Documentarul despre care vorbesc se numește "Spațiul Spiritului. O călătorie în conștiință" și a apărut în anul 2008 însă este încă prea puțin cunoscut în raport cu valoarea sa. Site-urile specializate pe teme de cunoaștere îl recomandă ca un gen de continuare a renumitelor filme "Secretul" (link) și "Ce naiba știm noi de fapt" (link) deoarece informațiile pe care le conține au întradevăr legătură cu acelea pe care le vehiculează cele două însă depășesc sfera acestora.


Subiectele abordate sunt foarte generoase plecând de la motivele pentru care oamenii au ajuns la adoptarea noilor credințe și ajungând până la cele mai recente descoperiri din fizica cuantică și exeperiențele de moarte clinică - toate acestea fiind raportate la ceea ce numim conștiință (dar o definim atât de diferit).


Veți întâlni în film personalități pe care deja le cunoașteți: Fred Alan Wolf (fizician american specializat în fizica cuantică și relația dintre fizica și conștiință, cunoscut pentru contribuția sa la filmul "Ce naiba știm noi de fapt"), Edgar D. Mitchell (pilot american și astronaut NASA - participant la misiunea Apollo 14), Don Miguel Ruiz (recunoscut chirurg mexican, scriitor, shaman și profesor) dar și personalități mai puțin cunoscute: Laurie Monroe (fiica lui Robert Monroe și președinta institutului cu același nume după moartea tatălui său), Skip Atwater (fondator al unității de vizionare la distanță al Armatei SUA), Linda Backman (psiholog licențiat și terapeut de regresie cu o practică de peste 30 de ani), Sue Berman (hipnoterapeut clinic) și mulți alții.


Oricare ar fi credințele noastre, atâta vreme cât rămânem conștienți de faptul că la un moment dat le vom depăși consider că ne putem bucura de ele și de felul în care ne-au condus pe drumul cunoașterii și autocunoașterii. Vizionare plăcută!


Cărțile pe care le recomand astăzi au legătură cu subiectele din film și cu personalitățile care apar pe parcursul acestuia:
- "Cele patru legăminte. Cartea Ințelepciunii Toltece" - Don Miguel Ruiz - comandă online aici-link (transport gratuit);
- "Trăind o viață conștientă" - Don Miguel Ruiz - comandă online aici-link - transport gratuit;
- "Arta de a iubi" - Don Miguel Ruiz - comandă online aici-link - transport gratuit;
- "Călătorii lejere către sine" (CD audiobook) - Iolanda Mitrofan - comandă online aici-link-vol-I + aici-link-vol-II - transport gratuit;
- "Experiența conștientizării. Teorii și cercetări moderne privind stările de conștiență" - Ovidiu Brazdău - comandă online aici-link .
***
Un alt documentar din gama celor pe care le numesc "de bază" este cel care se găsește aici (link) și cred că merită toată atenția. Articole care conțin informații conectate cu acelea existente în film se găsesc aici (link), aici (link) și aici (link) dar merită văzut și ceea ce există aici (link). Dacă informațiile  de pe acest blog au adus și aduc valoare în viața ta, poți răsplăti energia conținută în articole, traduceri și editarea subtitrărilor și video-urilor printr-o donație cu un click pe butonul "Donate" din coloana din dreapta.
***
În cazul când ești aici pentru prima dată, îți spun bine ai venit! Listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta) te pot ghida în alegerea unui subiect pe placul tău. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



joi, 19 decembrie 2013

Informații care mi-au schimbat viața (30)

Cu cât înaintăm pe drumul autocunoașterii lucrurile devin din ce în ce mai complexe. Atât ca trăiri cât și ca semnificații ale acestora. Se întâmplă astfel deoarece fiecare dintre noi este un Univers infinit asemeni Universului Mare. În funcție de specificul fiecăruia, vine un moment în care ne simțim pregătiți să explorăm mai mult din acest univers interior, iar când suntem pregătiți apar și oportunitățile. Într-un astfel de moment mă aflam și eu în 2010 când am participat pentru prima dată la un seminar de Respirație Holotropică organizat de Elena Francisc și Horia Țurcanu.

Respirația holotropică (numită în unele culturi și Respirație de Foc) este o metodă de explorare a conștiinței utilizată în psihologia transpersonală, metodă care oferă acces la multiplele dimensiuni profunde ale ființei pe care în alte moduri ne-ar fi mult mai greu să le cunoaștem. Accesarea acestor dimensiuni interioare permit transformarea profundă a relației cu noi înșine, clarificarea și vindecarea traumelor din trecut dar și o reașezare a sistemului de valori, acestea împreună transformând la rândul lor relația noastră cu tot ce ne înconjoară (link).

Printre cele mai de preț beneficii ale unei astfel de experiențe sunt descoperirea prejudecăților pe care le manifestăm în mod inconștient, a măștilor pe care încă le purtăm în diverse situații de viață și a neasumărilor care ne scapă din vedere chiar și în cazul unui lung parcurs de autocunoștere. Desigur, aceste descoperiri nu sunt deloc confortabile, dimpotrivă, dar dacă ne dorim să ne cunoaștem cu adevărat, transformarea acestor zone total inconfortabile din ființa noastră este inerentă.

Asemeni experiențelor mistice, stările de conștiință extinsă ce pot fi experimentate prin respirație holotropică nu pot fi puse în cuvinte deoarece acestea nu le pot cuprinde. Și chiar dacă cineva ar încerca să descrie o astfel de experiență nu ar reuși să o redea decât într-o foarte mică măsură (am încercat aici (link) ceva de acest gen și a fost prea puțin). În plus, aceste experiențe sunt revelatoare doar pentru cel care le trăiește, de aceea nu voi descrie aici trăirile pe care le-am avut în Călătoria de săptămâna trecută. Vreau doar să mulțumesc din toată inima oamenilor minunați care mi-au oferit sprijinul lor cald: Elena Francisc și Horia Țurcanu, Cristina Srour și Mariana Toader și nu în ultimul rând mulțumesc grupului minunat din care am făcut parte.

Dau mai departe astăzi un interviu de mare valoare cu Stanislav Grof - renumit psihiatru cu o experiență de 50 de ani în studiul stărilor de conștiință extinsă, fondatorul metodei de explorare a acestora prin respirație holotropică. Felicitări Elenei și lui Horia pentru reușita de a-l invita în România și de a dărui astfel posibilitatea românilor de a intra în contact cu informații de o asemenea valoare. Interviul de mai jos completează rotund articolele din această săptămână și sper să vă aducă și vouă clarificări profunde. Vizionare plăcută!


"Transformarea psihospirituală radicală a omenirii nu numai că este posibilă, dar este deja în desfăşurare. Rămâne întrebarea dacă aceasta poate fi suficient de rapidă şi extinsă pentru a inversa tendinţa actuală autodistructivă a omenirii moderne." - Stanislav Grof

Articole conectate găsiți aici (link) și aici (link).
Recomand cărțile scrise de Stanislav Grof:
- "Jocum cosmic" - comandă online aici-link;
- "Psihologia viitorului" - comandă online aici-link;
- "Călătoria ultimă" - comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns aici pentru prima dată, îți urez bun venit! Poți alege ceva care să-ți placă din lista "Articole recomandate" sau din tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 17 decembrie 2013

Despre saltul în conștiință, revelații și descoperirile personale

De-a lungul vieții învățăm mereu, facem mereu noi și noi conexiuni între cunoștințele cu care intrăm în contact. Sursele din care provin aceste cunoștințe sunt multiple așa cum spuneam și în articolul de aici(link). Însă ceea ce reținem după o anumită perioadă de timp depinde în mod direct de măsura în care suntem implicați în receptarea acelor cunoștințe.

În urma unor cercetări minuțioase, Edgar Dale a elaborat conul învățării care cuprinde dependența dintre măsura în care reținem cunoștințele și felul în care intrăm în contact cu acestea. Așa cum se observă, și cum ne-am fi dat oricum seama din propria viață, cele care au un impact maxim asupra noastră sunt experiențele concrete. Așa se face că putem întâlni oameni care, deși au citit puțin, deși nu au urmărit alte materiale pentru a se documenta, sunt totuși deținătorii unei vaste înțelepciuni culese din ceea ce numim adesea "școala vieții".

Am găsit zilele trecute un interviu cu domnul profesor Dumitru Constantin Dulcan în care domnia sa a formulat extrem de simplu o concluzie la care am ajuns destul de mulți dintre cei care ducem o muncă de autocunoaștere: "O singură experiență contează cât zeci de cărți citite." Cu atât mai mult această concluzie este valabilă în cazul când vorbim de spiritualitate.

Așa cum domnia sa continua: "Atâta vreme cât nu ai avut nici o experiență din planul de dincolo, alta decât cele naturale, n-ai să înțelegi niciodată." Concret, domnul Dulcan se referea la faptul că putem citi o mulțime de cărți, însă acestea nu ne pot face să credem în existența a ceva dincolo de această dimensiune. Sau în unele cazuri ne pot face să credem dar nu la nivel de convingere adică la dispariția îndoielii.

Întradevăr, propria experiență nu poate fi negată. Deși trăirile cuprinse într-o experiență mistică se pot estompa în timp, acestea ne rămân mereu în suflet ca niște comori la care revenime mereu ori de câte ori îndoiala ne încearcă.

Pentru că emisiunea de care spuneam conține multe idei de valoare referitoare la importanța descoperirii personale, la saltul în conștiință și la transformările prin care trecem, iată o dăruiesc mai departe aici.

*Felicitări domnului conf. univ. Matei Georgescu pentru emisiunile pe care le realizează.


"Dacă vrem să continuăm trebuie să ne oprim". Acum probabil se înțelege de ce acest material a urmat după articolul precedent... :)
Câteva puncte de vedere despre sursele de informare și importanța trăirilor personale am expus și în emisiunea pe care o găsiți aici (link). Alte articole în care există materiale cu domnul prof. Dumitru Constantin Dulcan găsiți aici (link) și aici (link).
Cărțile domnului prof. Dumitru Constantin Dulcan se pot fi comandate online după cum urmează:
- "Inteligența materiei" - comandă online aici-link;
- "În căutarea sinelui pierdut" (ambele volume) - comandă online aici-link;
- "Mintea de dincolo" - comandă online aici-link.
***
Dac ești pentru prima oară în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sper să găsești ceva care să-ți aducă bucurie în suflet în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 24 septembrie 2013

Informații care mi-au schimbat viața (19)

Despre vise se spune fie că sunt produsul imaginației noastre, fie al subconștientului sau al hazardului. În alte texte se spune că visele sunt asociate cu atitudinile și tiparele noastre comportamentale iar cunoscutul C. G. Jung a arătat că în vise inconștientul prinde viață.

Și totuși...măcar o dată în viață fiecare dintre noi a avut măcar un vis în care să fie absolut conștient, să se miște în orice direcție și să simtă totul cu toate simțurile, nu-i așa? Ce-ar fi dacă aceste vise conștiente ar fi "excursii" în acele realități paralele (link) pe care încă nu le putem detecta prin alte metode? Ce-ar fi dacă din aceste "excursii" în afara corpului am putea aduce ]n această realitate cunoașterea (de oricare factură) pe care ne-o dorim?

Știm deja că nu doar unul ci mai mulți inventatori, artiști și alți oameni care au dăruit lumii ceva nou au spus că ideea le-a venit în vis sau într-o stare similară visării.
Eu cred că experiențele petrecute de noi în afara corpului sunt stări de conștiință extinsă și sunt foarte importante atât pentru autocunoaștere cât și pentru cunoaștere în general. Acestea nu au loc doar în somn ci și în stare de veghe (în anumite condiții). Cred că astfel de stări trăiesc foarte mulți oameni fără să le denumească neapărat în vreun fel și fără să și le explice. Mai cred că doar prejudecățile noastre ne pot opri să vorbim deschis despre astfel de lucruri.

Deoarece informațiile sunt relativ puține pe acest segment al călătoriilor extracorporale și al stărilor de conștiință extinsă, am considerat necesar să dau astăzi mai departe aici un interviu foarte interesant cu un explorator al acestor stări.
Este vorba despre Robert Monroe (1915-1995) - producător de  de radiodifuziune newyorkez care a studiat intens stările de conștiință modificată și a sistematizat informațiile culese în câteva cărți dintre care au fost traduse și în limba română:
- "Călătorii în afara corpului" (comandă online aici-link - voucher 90 ron la înscrierea pe site);
- "Călătorii îndepărtate" (comandă online aici-link - transport gratuit);
- "Călătoria supremă" (comandă online aici-link - transport gratuit).
De asemenea Robert Monroe a fondat Institutul Monroe (link) dedicat continuării studiilor acestor stări de conștiință modificată. Iată interviul, sper să fie util pentru construirea interpretărilor personale. Vizionare plăcută!


Pentru cei îndrăgostiți de subiect recomand și următoarele cărți:
- "Experiențe extracorporale" - Anthony Peake - comandă online aici-link - transport gratuit);
- "Corpul astral" - A.E. Powell - comandă online aici-link - transport gratuit).
În legătură cu acest subiect sau sub formă de completări sunt și informațiile de aici (link), de aici (link) și aici (link). Celelalte articole din seria "Informații care mi-au schimbat viața" se găsesc aici (link).
***
Dacă ai pășit pragul acestei pagini pentru prima oară, mă bucur să-ți urez bun venit! Profilul acestui site urmărește dezvoltarea personală integrală - așa cum am descris-o aici (link). Sper să găsești lucruri interesante în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele fiind situate în coloana din dreapta. Te mai aștept
   Cu drag   *>:D< îmbrăţişare

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Raiul din adâncuri

 
Demult, tare demult, fiecare om știa că există undeva în inima lui un loc special plin de liniște, rupt din rai, un loc în care se putea odihni oricând își dorea și se putea bucura de conexiunea cu întreg Universul.
De-a lungul vremii, din diverse motive, oamenii au început să ascundă unii de ceilalți acel loc construind în jurul său ziduri după ziduri în încercarea de a-l păstra neatins.
Însă cu timpul, cei mai mulți dintre ei au uitat numărul zidurilor și chiar au uitat și motivul pentru care le-au construit.
După un alt timp, de dor, mulți se simțeau însingurați și neliniștiți. Și au plecat în căutarea liniștii. Dar liniștea nu era de găsit. Nicăieri. Pentru că oamenii uitaseră că liniștea locuiește chiar în interiorul lor, acolo, după ziduri.
Până să găsim raiul din adâncurile ființei noastre, să ne bucurăm câteva clipe de liniștea din raiul adâncurilor mării...
 
* Setați calitatea video la 1080p HD din butonul din bara de jos a player-ului.

Posibil să-ți placă și ce găsești aici (link), aici (link), aici (link) sau aici (link)
Dacă ești pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta.
Cu drag  *>:D< îmbrăţişare