"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

vineri, 27 noiembrie 2015

Crearea realității - de la magie la radionică

Cum ar arăta lumea și viața dacă aceasta ar fi exact așa cum ți-ai dori? E o întrebare care ne-a trecut prin minte fiecăruia măcar o dată în viață, o întrebare care revine cu fiecare film ce conține ceva fantezie și cu fiecare număr de magie pe care îl vizionăm.

Descoperirile teoretice din fizica cuantică, dar mai ales cercetările experimentale cares-au efectuat în ultimii ani, au arătat că influențăm realitatea fie că suntem sau nu conștienți de acest fapt. Dacă dorim să o influențăm în mod conștient, atunci trebuie să aflăm cum funcționează lucrurile, de ce unele lucruri se întâmplă, iar altele nu. Iar asta nu e chiar atât de greu, ne trebuie doar niște...voință 😁 și niște timp pe care să-l dedicăm cunoașterii.

Sunt multe informații despre crearea/modificarea conștientă a realității apărute în emisiuni, documentare, cărți și articole online însă, având în vedere complexitatea subiectului, consider că fiecare clarificare în plus este importantă.

De aceea mă bucur să dau mai departe astăzi o ediție a emisiunii "Mistere la granițele cunoașterii" realizată de domnul Daniel Roxin în care acesta îl are ca invitat pe domnul inginer Eugen Bărgăoanu - președintele AIM Group, premiat la mai multe saloane de invenții și inovații (link).

Veți afla informații importante despre condițiile în care putem influența realitatea în mod conștient, efectele spectaculoase ale unor experimente, modalități reale și aplicabile de a ne modifica ADN-ul prin procedee radionice, despre demontarea engramelor negative din subconștient și multe alte lucruri utile pentru sănătatea corpului fizic și confortul nostru psiho-emoțional. Vizionare plăcută și...cu multe beneficii 


Ultimul tip de dispozitiv pus la dispoziție de echipa domnului ing. Eugen Bârgăoanu este Mind Synergy II - beneficiile acestuia le găsiți AICI-link (unde se poate și comanda online).

Pentru dispozitivul Mind Synergy II s-au lansat și 3 programe:
1. Hipertensiune - metode complementare complexe de abordare a hipertensiunii arteriale și îmbunătățire a sănătății - detalii aici-link,
2. Învațare Accelerată - cum să-ți simplifici munca în dezvoltare personală folosind tehnici de fotografiere mentală și învățare acceelerată - detalii aici-link,
3. Motivație - cum să-ți păstrezi un nivel constant al motivației si să-ți materializezi în forță orice obiectiv - detalii aici-link.

Dispozitivul din fotografia alăturată (prima) este Bio Synergy din dotarea proprie 😁 - beneficii și link de comandă AICI-link.

În foto 2 este dispozitivul Atlantis (tot din dotarea proprie) ale cărui beneficii și link de comandă online le găsiți AICI-link. 


E important să știți că ASTĂZI este singura zi din an când dispozitivele se pot cumpăra cu 31% reducere pentru că e Balck Friday la AIMGroup, deci...enjoy!
*
*    *
Recomand cu încredere câteva cărți cu informații utile despre funcționarea minții și a creierului nostru:
- "Ghid practic de radionică" -Michel Grenier- comandă online aici-link;
- "Puterea magică a gândului" -David J. Schwartz- comandă online aici-link;
- "Frecvența. Puterea vibrației personale" -Penney Peirce- comandă online aici-link;
- "Secretele creierului" -Sandra Aamodt, Sam Wang- comandă online aici-link.

Și pentru că e Black Friday la editura Vidia cu reduceri între 40 și 60%, iată și trei cărți excelente aparținând acestei edituri:
- "Manual de utilizare a creierului" -B. G. Bodenhamer, M. L. Hall- comandă online aici-link (1+2);
- "Superinteligența" -Michael Hutchison- comandă online aici-link.
- "Relaxare instantanee" -Debra Lederer, L Michael Hall- comandă online aici-link.

În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗



marți, 24 noiembrie 2015

Viața ca sport extrem

Trăim vremuri tulburătoare în care evenimentele extreme se succed fără să avem timp să le digerăm în întregime. Totul se întâmplă ca și cum ceva sau cineva încearcă din răsputeri să ne trezească la realitate, acea realitate la care nu vrem să ne uităm, iar atunci când o facem ne uităm pe fugă ori doar cu coada ochiului, forțați de vreo situație anume.

Pentru cei care nu vor să accepte natura energetică și conectată a lumii în care trăim lucrurile sunt simple. Ceva s-a întâmplat undeva unde cineva (sau mai mulți cineva) au făcut chestii rele, urâte și/sau chiar diabolice. Găsim vinovații - pe care îi numim oameni răi, criminali sau teroriști. Și îi închidem după gratii și...gata, suntem în siguranță.

Cei care au înțeles și acceptat natura energetică interconectată a realității știu că lucrurile nu sunt chiar atât de...simple. Aceștia știu că toți contribuim la tot ce se întâmplă acum în lume, fie că suntem sau nu conștienți de asta. Dar pentru că umanitatea e făcută din noi toți, este necesar să devenim cu toții conștienți de energia de grup la care participăm într-un fel sau altul.


"Descoperirile lui Nicholas A. Christakis şi James H. Fowler sugerează că există fire conectoare invizibile care străbat întreaga societate. Gândește-te puțin la implicațiile acestui lucru. Conceptul de subconștient colectiv a fost creat acum mai bine de un secol de către Jung. Să fi intuit oare Jung existența firelor conectoare invizibile cu mult timp înainte de descoperirea lor propriu-zisă? Dar nu aceasta este întrebarea cea mai importantă. Ce fel de conexiuni pot exista în lumea invizibilă, fără ca oamenii să le bănuiască existența și care se transmit de la unii la alții fără măcar ca ei să își vorbească sau să se cunoască?

Chestiunea este extrem de complexă, iar noi ne aflăm abia la începutul înțelegerii acestui mister. Noile cercetări legate de contagiunea socială sugerează faptul că există o minte unică ce coordonează nu doar modele şi trendurile generale, sau imitarea semenilor, ci şi cunoaşterea de la distanţă a acţiunilor celulelor cerebrale de către alte celule cerebrale, ceea ce explică de ce doi gemeni aflaţi la distanţă de mii de kilometri unul de celălalt pot şti ce face celălalt în momentul respectiv. Aceste fire conectoare invizibile arată că subconștientul colectiv este activ în foarte multe domenii ale vieții. Contagiunea socială stârneşte valuri deoarece se bazează pe date ştiinţifice, iar posibilitatea de a împărtăși cu toții aceeași minte poate schimba din temelii religia, filozofia şi chiar semnificaţia vieţii în general.

În aceste condiţii, devine evident că umbra însăşi este una colectivă. Toţi oamenii contribuie la crearea ei, ori de câte ori rămân inconştienţi. Există nenumăraţi oameni care transmit mesaje de teamă crezând că fac un lucru bun. Toţi patrioţii care îşi apără ţara se aşteaptă să fie onoraţi şi lăudaţi. Triburile care se luptă unele cu altele cred cu convingere că trebuie să facă acest lucru pentru a supraviețui. Noi opunem rezistență umbrei noastre şi îi negăm existența datorită îndoctrinării la care am fost supuși şi hipnozei generate de condiționarea socială. Experiențele din copilărie ne reamintesc în permanență din subconștient că "cutare lucru este bun, cutare lucru este rău, cutare lucru este divin, iar cutare lucru este diabolic".

Toate societăţile sunt structurate pe o astfel de îndoctrinare. Ceea ce uităm noi este că în acest fel creăm un sine colectiv. În cazul în care copiii ar fi învățați de mici să devină conștienți de umbra lor, împărtășindu-și deschis sentimentele negative, iertându-se pe ei înșiși pentru că nu sunt "cuminți" tot timpul, învățând cum să se elibereze de impulsurile lor agresive prin canale sănătoase, daunele provocate societății și ecosistemului ar fi mult diminuate." - "Efectul umbrei" Deepak Chopra, Debbie Ford, Marianne Williamson
***
Despre evenimentele tulburătoare și/sau traumatice la nivel individual dar și colectiv și despre semnificațiile acestora am vorbit acum câteva zile într-o ediție a emisiunii Cafeneaua spirituală realizată de domnul Constantin Luca. Sper să aducă măcar un mic plus de înțelegere util în adaptarea la vremurile pe care le trăim, vizionare plăcută 


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare interioară și/sau îți dorești clarificări în regăsirea echilibrului interior - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Articole conectate cu subiectul: De la vulnerabilitate si confuzie la claritateReperele care ne modelează viața și Puterea de a renaște. Trei documentare conectate cu subiectul și musai de (re)văzut (ca să nu spun "must see" :))) sunt "Efectul Umbrei"- îl găsiți aici (link), "La răscruce de drumuri"- aici (link), "Provocarea schimbării"- aici (link).

Pentru că explică foarte bine sursa comportamentelor noastre nedorite, următoarele cărți nu ar trebui să lipsească din zestrea nici unui om care dorește să înțeleagă esența naturii umane:
- "Efectul umbrei" - Debbie Ford, Deepak Chopra și Marianne Williamson - comandă online aici-link;
- "Viața nu e mereu roz" -Mel Robbins- comandă online aici-link;
- "Secretul umbrei" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
- "Partea întunecată a căutătorilor de lumină" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
- "Curaj" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
- "Curajul în sălbăticie" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Viața nu e mereu roz" -Mel Robbins- comandă online aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și un gram de bucurie în plus. Lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 1 noiembrie 2015

Efectul letal al singurătății (+ recomandare film)

"Nevoia de atingere umană. E mai importantă decât orice alt lucru. Te scoate din izolare. Te alină mai mult decât cuvintele. Fără ea... am muri.
Câteodată nu e de ajuns. Dar câteodată... e de ajuns deocamdată.
Atingerea te aduce cu picioarele pe pământ. Te aduce înapoi."
*
*     *
Mi-amintesc când prietena mea C. din București mi-a spus că la marșul dedicat comemorării victimelor de la clubul Colectiv simțea nevoia să atingă oamenii din preajmă spre a simți real conexiunea sufletească care luase naștere între cei aflați acolo. Mi-a povestit cum comuniunea se simțea atât de consistent încâ aveai impresia că toți îți sunt rude, că îi cunoști pe toți de-o viață și iți venea să-i iei în brațe pe toți chiar dacă, practic, îi vedeai pentru prima dată.

Ascultând-o, mi-au dat lacrimile fără să le pot controla, amintindu-mi de câte ori am plâns  de bucurie simțind energia conexiunii și solidarității și cât de mult mă impresionează momentele în care oamenii ajung să vibreze împreună


Am învățat de-a lungul timpului că doar conexiunea umană, acest Împreună despre care am mai vorbit de atâtea ori, ne poate oferi adevărata bucurie și împlinirea sensului profund al vieții. 

John Cacioppo spune că nu este vorba doar de apropierea umană pe bază de valori, nu este vorba de filozofii, ci chiar de supraviețuirea noastră ca indivizi și mai departe ca specie.

John Cacioppo este profesor, fondator și director al Centrului de Neuroștiințe Sociale și Cognitive de la Universitatea din Chicago. Este autor recunoscut pe plan internațional, a primit foarte multe titluri și premii din partea mai multor universități și este, de asemenea, fondator și vicepreședinte al Research and National Laboratories din cadrul aceleiași Universității din Chicago.

Consider că este strict necesar să cunoaștem efectele neurologice și fiziologice ale singurătății asupra sănătății noastre psiho-emoționale pentru a lua decizii conștiente atunci când alegem izolarea de ceilalți. De aceea am subtitrat discursul de mai jos și îl dau mai departe acum. Sper să ajungă la mintea și la inima tuturor... 


Un film care prezintă zbaterile unui om în aparență sociabil dar în fapt izolat în interiorul lui este filmul Where Hope Grows (Unde crește speranța). Este un film care mi-a atins inima într-un mod neașteptat. La fel de neașteptat cum a răsărit și crescut speranța și bucuria în sufletul singuratic al personajului principal. Este un film despre cum pot bunătatea și bucuria vieții să fie molipsitoare și a cărui inspirație sper să vă molipsească și pe voi.. Vizionare plăcută 💗



Cărți recomandate:
- "Cum să te iubeşti pe tine pentru a te înţelege mai bine cu ceilalţi" -Christophe André, François Lelord- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Transmiterea. Despre ce ne aducem unii altora" -Céline Alvarez, Christophe André- comandă online aici-link;
- "Arta de a cultiva relații durabile" - Gerard Apfeldorfer - comandă online aici-link;
- "Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" -Jacques Salomé- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" -Jacques Salomé- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să găsim echilibrul în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


sâmbătă, 24 octombrie 2015

De ce timpul NU le rezolvă pe toate

Acum câteva zile prietena mea L. m-a invitat la ea la un ceai. De cum am intrat, în vocea ei am simțit tristețea și greutatea experienței prin care trece. Îmi spusese mai demult că nu se înțelege cu șefa ei și că nu știe cum se întâmplă, dar de fiecare dată când ceva nu iese bine, aceasta dă vina pe ea. După ce a pregătit ceaiul, îmi spune:

- Știi.., am crezut că timpul le va rezolva pe toate.., am crezut că mă voi obișnui și voi face față. Dar vechea problemă...s-a agravat. S-au găsit câteva documente rămase nerezolvate de când a plecat colegul meu al cărui post s-a restructurat iar șefa mi le-a dat tot mie, deși sunt plină de situații de rezolvat până peste cap. M-am săturat de țipetele ei, de fraze gen: "Fă aia!", "Ba cealaltă că-i urgentă!", de toate tensiunile care există în birou. Plec de-acasă educându-mi subconștientul cu gânduri și afirmații pozitive, iar când ajung la serviciu îmi iese tot pozitivismul pe fereastră. Tot fac procesul iertării, mă educ să accept, dar nimic nu se schimbă, ba lucrurile văd că se înrăutățesc. Chiar nu mai știu ce să cred, la ce-ar trebui să mă uit în interiorul meu și ce ar trebui eu să învăț din experiența asta..
- Te-ai gândit și la legea oglindirii?
- Da, m-am gândit. Am căutat în viața mea situații în care am țipat și eu la alții sau în care i-am copleșit cu sarcini. De țipat am mai țipat, deși foarte rar, însă de restul n-a fost cazul.
Văzând că tac, îmi spune:
- Da, știu că-mi vei spune ceva inconfortabil, mi-am asumat asta când te-am sunat să te invit, așa că te rog să-mi spui fără menajamente.
- Știi, în general, mesajele pe care ni le trimite Universul prin astfel de situații și prin comportamentele celor din jur sunt și simple și la vedere. Dar pentru că sunt foarte inconfortabile, ne facem că nu le vedem sau nu le înțelegem și amânăm cât putem de mult să le privim cu adevărat, cu sinceritate față de noi înșine.
Legea oglindirii nu spune doar că ceilalți ne oglindesc aspectele pe care le conținem și noi. Spune și faptul că ei ne oglindesc ceea ce judecăm/condamnăm. Desigur, în situația dată, când comportamentul șefei se răsfrânge direct asupra volumului tău de muncă, este foarte greu să nu o judeci. Dar nu imposibil.
Hai să vedem, tu ce ai face dacă ai fi șefă sau dacă ai avea posibilitatea să "pasezi" cuiva o parte din ceea ce ai de făcut? Ce tărie de caracter ți-ar trebui ca să n-o faci? Ar fi greu să te abții?
- ...Păi.., după experiența asta.. ar cam fi...
- Aproape sigur toți oamenii au fost subalterni înainte de a fi șefi, așa că, în număr foarte mare se comportă la rândul lor așa cum s-au comportat cu ei șefii pe care i-au avut. E o reacție în lanț, un mecanism pe care de multe ori nu ajungem să-l conștientizăm. Dacă spui că și ție ți-ar fi greu să nu pasezi din treburi altcuiva, înseamnă că deja o poți înțelege de ce face asta. Acest pas te ajută să n-o judeci. Te poți opri aici, dar asta nu va aduce armonia în relația dintre tine și ea.
Mai e un pas foarte important: acela de a-i spune că te simți copleșită de volumul de lucrări astfel încât să nu-ți mai dea altele.
Pentru acesta, e nevoie să găsești un moment potrivit în care, printr-o discuție, să o faci cumva să se pună în locul tău. De exemplu, o poți ruga să-ți povestească cum se simțea când a intrat ea în serviciu, dacă i-a fost greu, etc. Desigur, ca să nu se înțeleagă din start unde "bați", o poți întreba cum era în acest domeniu pe vremea când ea a început. Dacă ai făcut primul pas și nu o mai judeci, atunci nu mă îndoiesc că vei știi să porți această discuție cu sufletul deschis. La final, va înțelege că: dacă ei i-a fost greu și ție îți este greu acum.
- ..Da.., aș putea face asta, deși...nu e sigur că...
- Da, știu că cei doi pași nu sunt simpli și nici nu ai siguranța că vor rezolva tensiunile care există de atâta timp în această relație. Dar acum vezi și tu că timpul nu rezolvă nimic, ci dimpotrivă, în cazul relațiilor nu face decât să agraveze conflictele și separarea. Într-adevăr, situația e incertă, dar cel puțin pentru mine un lucru e sigur: atunci când nu facem nimic - nu se întâmplă nimic. Cumva, într-un mod subtil, prin acțiunea noastră dăm de știre Universului că suntem dispuși să armonizăm relația respectivă.
- Da, ai dreptate.., atunci așa o să fac.

Ieri L. m-a sunat. Mi-a spus că, deși nu a găsit încă momentul să facă al doilea pas, ceva s-a schimbat în birou, atmosfera e alta. Așa cum mi se confirmă mereu, "câmpul"/(ceea ce numesc eu Univers) deja aflase că L. a luat decizia să-și schimbe atitudinea. M-am bucurat pentru ea și am încurajat-o să aibă încredere că va găsi și momentul potrivit discuției de la suflet la suflet.



Contrar credinței că timpul le rezolvă pe toate, plantată în subconștientul nostru din vremuri demult uitate, acesta nu rezolvă niciodată nimic. Pentru că nu poate face lucrurile în locul nostru. Noi trebuie să găsim curajul de a acționa, de a schimba ceva în interiorul nostru.

Eu cred că nu e întâmplător faptul că ai citit acest articol acum. Poți lăsa timpul să rezolve lucrurile în locul tău, chiar dacă știi că asta nu se va întâmpla sau poți da de știre Universului că ești dispus/ă să aduci armonia în relațiile tale participând la seminarul "Arta comunicării și relațiilor armonioase". Cu siguranță vei găsi multe răspunsuri potrivite în cadrul acestui seminar experiențial ale cărui nouă puncte esențiale le-am menționat aici (link). Următoarele ediții vor avea loc la București (7, 8 noiembrie), Cluj-Napoca (14, 15 noiembrie) și Iași (28, 29 noiembrie). Toate detaliile și formularul de înscriere se găsesc aici (link). Te aștept cu drag 

Dacă tot ai pășit în acest spațiu virtual, m-am gândit să-ți dăruiesc și un video care m-a emoționat profund pentru că este capabil să transmită dincolo de ecran magia și valoarea conexiunii umane, dincolo de cuvinte și teorii, dincolo de...online. Sunt sigură că o să-ți placă și ție..


Articole conectate există aici (link), aici (link) și aici (link). Motivul pentru care lectura nu va egala niciodată valoarea experienței unui seminar îl găsești aici (link).
Dar dacă totuși dorești să rămâi la stadiul lecturii, măcar să fie niște cărți bune:
"Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link.
"Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
"Comunicarea subiectivă" -Jose Silva, Ed Bernd Jr.- comandă online aici-link;
"Rezolvarea dificultăților de comunicare" -Fabrice Lacombe- comandă online aici-link;
"Comunicarea relațională pe înțelesul celor mici" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
"Supertehnici de comunicare" -Alan C. Fox- comandă online aici-link.

Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sunt aici peste 500 de articole ce cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau alte materiale ce aduc bucurie în suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind listele "Articole recomandate", cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 13 octombrie 2015

Povestea unei boli mintale - văzută din interior

Trăim vremuri de profundă transformare atât la nivel de societate cât și în interiorul fiecăruia dintre noi. Experiențele prin care trecem sunt uneori atât de grele, atât de neașteptate și de copleșitoare încât multor oameni le este din ce în ce mai greu să-și gestioneze stările și să-și păstreze echilibrul psihic și emoțional.
Zilele trecute găsisem o statistică a Organizației Mondiale a Sănătății care arată că 20% din europeni suferă de boli mintale (România - locul 5). Tot acolo scria că până în 2030 depresia va fi cea mai importantă problemă de sănătate la nivel mondial, iar impactul acesteia se va simți atât la nivel social cât și economic. Dar poate până atunci gradul de conștiență va crește și vom modifica această "previziune" sumbră. 
În astfel de vremuri, teoriile sunt mai greu de digerat (cel puțin pentru cei care au studiat cu perseverență :))) și singurele lucruri care par să ne zdruncine suficient cât să ne ridicăm par să fie exemplele vii ale depășirii unor astfel de experiențe, cu cât mai "adânci", cu atât mai motivaționale.
Din categoria poveștilor de viață care inspiră dau astăzi mai departe pe cea a lui Elyn Saks - decan asociat, profesor de drept în cadrul catedrei Orrin B. Evans, predând totodată Psihologie, Psihiatrie și Științe Comportamentale în cadrul Universității de Drept Gould din Sudul Californiei. Este expert în sănătate mintală și suferă de... schizofrenie cronică. Așa cum mărturisea Elyn Saks într-un interviu acordat ziarului New York Times în iunie 2011: "există o nevoie uriașă de a distruge din interior mitul bolii mintale, de a-i da o față, de a arăta oamenilor că un diagnostic nu trebuie neapărat să conducă la o viață de durere."
Sper ca această poveste emoționantă să vă inspire și să vă aducă măcar un gram de motivație în provocările prin care treceți. Vizionare plăcută prin ochii sufletului 


Alte trei povești emoționante se găsesc aici-linkaici-link și aici-link. O altă poveste de viață care inspiră găsiți aici-link.
Cărți aproape de suflet:
- "Centrul nu se mai poate susține. Povestea nebuniei mele" -Elyn R. Saks- comandă online aici-link sau aici;
- "Demonul amiezii. O anatomie a depresiei" -Andrew Solomon- comandă online aici-link;
- "Ieșirea din depresie" -Dominique Barbier- comandă online aici-link;
- "Respiră, iubește și taci" -Gigi Ghinea- comandă online aici-link;
- "Iubirea care vindecă" -Gigi Ghinea- comandă online aici-link ;
și alte două pentru liniștea minții:
- "Prezența. Arta păcii și a fericirii" (vol.I+vol.II) -Rupert Spira- comandă online aici-link.
- "Liniștea vorbește" -Eckhart Tolle- comandă online aici-link,
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală pe care am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag   *>:D< îmbrăţişare