"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 30 octombrie 2016

O lecție tulburătoare despre umanitate (+ recomandare film)

Mărturisesc că în ultimii ani am învățat foarte multe lucruri despre oameni. Pentru că mi-am dorit, pentru că sunt pasionată de tot ce ține de oameni și umanitate. Seminariile și serile de inspirație și povești mi-au demonstrat că a învăța despre oameni este o aventură fără sfârșit. Nu poți spune niciodată că ai învățat destul 😁.

Aceste întâlniri mi-au confirmat faptul că toți oamenii sunt fascinanți dacă ai răbdarea să-i cunoști, și faptul că fiecare om este un izvor infinit de surprize, diferențe, contraste. Și totuși suntem atât de asemănători. Depinde doar de unghiul din care privim.

La seminarii dar mai ales la serile de povești mă bucur de fiecare dată ca un copil când sunt martora apropierilor sufletești. Pentru că da, apropierile sunt naturale și inevitabile și se produc pe măsură ce oamenii își dezvăluie reciproc experiențele prin care au trecut. Povestea personală. Sunt momente atât de emoționante încât mă simt binecuvântată că sunt prezentă.. 


Oamenii sunt povești umblătoare. Iar dacă printr-o minune, de mâine, am deveni transparenți și am umbla cu poveștile personale la vedere, sunt convinsă că nimeni nu ar mai putea judeca pe nimeni și nimeni nu ar fi în stare să facă nici un rău nimănui.

Discursul pe care-l dau mai departe astăzi este unul profund răscolitor. Pentru cei care ascultă cu inima. Și are legătură cu ce spuneam mai sus. Sper ca întrebările din final să vă aducă o temă de reflecție minunată pentru zilele următoare..


Filmul pe care-l propun astăzi are legătură cu "zidurile" sufletești dar într-un alt mod. Este o peliculă care mi-a adus multe zâmbete dar și multe conștientizări. Poate că unii ar spune că e doar o... comedie 😁. Dar cred că este mai mult de atât dacă o privim în profunzime. Se numește "Blind Date / Un peu, beaucoup, aveuglement!" și, cu speranța că o să vă placă și vouă, vă invit să-l vizionați de pe dvd sau aici mai jos, vizionare plăcută.. (*reclamele aparțin site-ului unde am găsit filmul)


ANUNȚ: Sâmbătă 2 noiembrie voi susține la IAȘI al patrulea seminar din seria Pași spre Armonie cu are tema: DETOXIFIERE EMOȚIONALĂ. Este un seminar interactiv dedicat celor care doresc să-și înțeleagă profund emoțiile, să se elibereze de povara celor toxice și să-și regăsească echilibrul sănătos. Detalii privind conținutul și participarea găsiți aici-link, Vă aștept cu drag și exerciții utile 💗.

* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare interioară și conștientizare - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***

Cărți pe care le recomand astăzi vorbesc despre relațiile umane și despre capacitatea noastră de a accepta, a ierta și a dărui..:
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Iertarea și compasiunea" -Alice Wheaton- comandă online aici-link;
- "Forța binelui. Viziunea lui Dalai Lama pentru lumea de azi" -Daniel Goleman- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


miercuri, 12 octombrie 2016

Privind adevărul în față

Lucrând în învățământ și apoi ca trainer mi-am dezvoltat un fel de abilitate care-mi permite să văd cu ușurință potențialul oamenilor pe care-i întâlnesc. Mă refer la potențialul eliberării de suferință ce există în fiecare dintre noi. Pentru că da, în fiecare dintre noi există această putere interioară. Doar decizia de a acționa în acest sens este diferită de la om la om.

Mi se întâmplă deseori să ascult povești de viață cutremurătoare. În majoritatea cazurilor reușesc să rămân detașată știind că doar detașarea mă ajută să privesc și să ascult limpede iar mai apoi să susțin persoana respectivă în găsirea răspunsurilor proprii. Dar se mai întâmplă din când în când ca detașarea să nu-mi iasă. Deși m-am "prelucrat" în acest sens și am renunțat demult la rolul de salvator.
Se întâmplă să mai pierd din detașare atunci când întâlnesc oameni care mai au doar un milimetru până la eliberarea de suferință și nu-l fac. E foarte greu să stai zen și să privești treaba asta - cum un om bate pasul pe loc deși știe tot ce trebuie să știe și este echipat cu tot ce-i trebuie: intuiție, minte, instinct. E foarte greu să stai impasibil privindu-l cum se învârte în cerc fabricându-și scuze și/sau justificări pentru neputința de a parcurge acel milimetru care i-a mai rămas din drumul către eliberare. E greu mai ales când e vorba de persoane dragi.

Când mi se întâmplă, mi-amintesc urgent trei lucruri (le folosesc ca ancore):

1. Nimeni nu poate lua decizii și nici nu poate parcurge drumul în locul altuia. Chiar dacă-i prețuim pe cei din jurul nostru, e necesar să-i lăsăm să-și ducă experiențele la extrem dacă asta vor. Pentru că în anumite cazuri doar aceste extreme ne zguduie suficient cât să facem saltul de la un sistem de valori la altul, de la o perspectivă din care privim viața la alta.
Gândindu-mă că nu doar mie mi-e greu să privesc suferința oamenilor, dau mai departe un video în care Mooji ne oferă câteva idei care ajută la detașare. Vizionare plăcută și cu folos..


2. Oamenii sunt dependenți de suferință. Da, știu cum sună asta, mi-amintesc cum am reacționat acum mulți ani când am auzit pentru prima dată ideea că oamenii iubesc suferința și sunt dependenți de ea. Dar, da, majoritatea oamenilor consideră suferința drept o cruce pe care trebuie s-o poarte (cu care unii chiar se laudă), un fel de principal sens al vieții fără de care chiar nu și-o pot imagina. Și dacă am enumera sub câte forme se poate deghiza această atitudine...mulți oameni ar rămâne uimiți.
Despre dependența de suferință și eliberarea de aceasta ne vorbește Eckhart Tolle în conferința de mai jos care merită cu prisosință timpul necesar (re)vizionării. Sper să fie de folos și aceasta, Vizionare plăcută :)



3. Cât timp pot încă suporta o situație de fapt, oamenii nu au motivația și nici răbdarea să aplice ceva din ce știu (sau să caute vreo soluție la "nu știu"). De unde știu asta? Pe lângă experiența proprie, statisticile acestui blog arată timpul pe care-l petrec vizitatorii pentru a viziona materialele (*fără numele lor, desigur). Așa se face că lucrurile ce țin de echilibrul psiho-emoțional sunt amânate muuuuult mai mult decât cele ce țin de echilibrul fizic.

Știu că suferința face bine. Dar încă nu mi-e ușor s-o privesc. Continui să lucrez la asta.

***
Câteva cărți remarcabile : 
- "Demonul amiezii. O anatomie a depresiei" -Andrew Solomon- comandă online aici-link (Volum finalist la Premiul Pulitzer, câștigător al National Book Awards și inclus în lista The Times a celor mai bune o sută de cărți ale deceniului);
- "Exerciții de meditație pentru depașirea depresiei" - M. Williams, J. Teasdale, Z. Segal, J. Kabat-Zinn - comandă online aici-link;
- "Ieșirea din depresie" -Dominique Barbier- comandă online aici-link;
- "Învinge depresia înainte ca ea să te învingă" -Robert L. Leahy- comandă online aici-link;
- "Flux. Psihologia fericirii" -Mihaly Csikszentmihalyi- comandă online aici-link;
- "Un minut la psiholog. Strategii ca să rămâi sănătos într-o lume nebună" -A.A. și D.N. Lazarus- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗



miercuri, 5 octombrie 2016

Informații care mi-au schimbat viața (58)

De multe ori am fost întrebată cum am ajuns să-mi simplific radical viața și să elimin nevoia de certitudini care aduce atâta suferință oamenilor. Chiar dacă întâlnirile de la ultimele seminarii m-au convins că cititorii mai vechi s-au prins deja cum anume, astăzi mi-am spus că merită să pun câteva puncte pe niște i-uri :)) și pentru cei care nu au (avut) timp să răsfoiască ce am mai spus eu pe-aici.
Nu am aplicat cine știe ce metode sau tehnici complicate, probabil s-a văzut că nu sunt fan al acestora :)), dimpotrivă. Mereu am simțit că lucrurile sunt simple, astfel încât am ales calea simplă (nu neapărat confortabilă :))) - cea a conștientizărilor. Și cum altfel să ajungem la conștientizări decât prin... întrebări.

I. Am folosit de-a lungul timpului mai multe întrebări drept ancore (= cuvânt, frază ce declanșează reamintirea unui lucru esențial). Însă, spre final, le-am redus pe toate la una singură: ce aș face dacă asta ar fi ultima zi a vieții mele? Acum, după muuulte exerciții de a trăi conștient în prezent, nu mai e nevoie nici de ea. Dar pentru cei care încă simt viața cotidiană ca pe o rutină și s-au săturat să trăiască pe pilot automat, conștientizarea efemerității, a faptului că putem dispărea în orice moment, este cel mai bun mod în care putem aprinde o pasiune, dorința de a ne asuma riscuri și de a ne deschide curajoși jocului numit Viață. O astfel de întrebare ne conduce instantaneu către lucrurile esențiale. Merită să facem asta până nu e prea târziu, ca să nu sfârșim calea plini de regrete.


II. O altă întrebare care mi-a fost foarte bună prietenă: din câtă cunoaștere am adoptat - câte informații sunt absolut sigure și ce procent din ele reprezintă "broderia" minții oamenilor (din vremuri străvechi până azi)? Cu siguranță știți la ce mă refer. La credințele transmise din generație în generație, preluate automat, fără măcar să se întrebe cineva de unde știe cel ce a zis (primul sau ultimul din "lanț" :D). Până și teoriile științifice care se predau în școli sunt în mare parte depășite de noile descoperiri - am vorbit despre asta în seria de articole numită "știați că..?". Am făcut "curat" în credințele mele eliminând incertitudinile, păstrând doar lucrurile de care sunt absolut sigură. Ce a rămas? Singura certitudine e că: plecăm de-aici :)). Atât. Pare trist, dar asta m-a ajutat enorm să nu mă mai agăț de nimic și să trăiesc deplin momentul prezent. Pentru mine (și mulți alții) renunțarea la interpretări nesfârșite (iluzorii/efemere) și la a înțelege a fost singura cale ce mi-a dăruit libertatea cristalină de a fi.
Atât.
*
*     *
Dacă tot veni vorba despre știință, și de cât de puține lucruri sunt sigure din ceea ce credem că știm, propun să aruncăm o privire asupra unui interviu cu Robert Lanza - medic și cercetător (în domeniul biologiei celulelor stem și medicinei regenerative), director științific al Astellas Global Regenerative Medicine, profesor universitar la Wake Forest University School of Medicine. A publicat ca autor, respectiv coautor, 32 cărți din domeniu biologiei celulare și este părintele teoriei Universului biocentric - ce afirmă că viața și biologia sunt esențiale pentru realitate, iar conștiința creează universul și nu invers.
De ce merită ascultat? Pe lângă alte premii și recunoașteri internaționale, poate pentru faptul că TIME Magazine l-a trecut în lista celor 100 cei mai influenți oameni din lume în 2014...Pentru cunoscători, ceea ce spune el aici produce un fel de dezintegrare multilevel a ceea ce oamenii consideră că știu :)) 


Articole conectate: celelalte articole din seria Știai că? (listă de 7 articole, un fel de "musai list") și, dacă aveți timp și motivație :D, : Magia Simplității Vieții, Cea mai tulburătoare provocare, Renunțarea la căutarea spirituală, Cine ești tu cu adevărat.  
Câteva cărți care pot aduce clarificări valoroase și schimbări în modul de a privi viața: 
- "Biocentrismul" -Robert Lanza, Bob Berman- comandă online aici-link;
- "Pune-ți gândirea sub semnul întrebării și schimbă lumea" -Byron Katie- comandă aici-link;
- "Cine-ai fi tu fără povestea ta?" -Byron Katie- comandă aici-link;
- "Trezirea. Ghid pentru o spiritualitate fără religie" -Sam Harris- comandă online aici-link;
- "Prezența. Arta păcii și a fericirii" (vol.I+vol.II) -Rupert Spira- comandă online aici-link;
- "Transcenderea nivelurilor conștiinței" -David R. Hawkins- comandă aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este dezvoltarea personală, dar și explorarea conștiinței. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 20 septembrie 2016

De bună voie și nesilit de nimeni... (+ recomandare film)

Am fost întrebată acum ceva timp dacă drumul meu până la felul în care gândesc și simt acum a fost lung. Nu pot alege răspunsul doar între cele două posibilități: lung sau scurt. Depinde de unghiul din care privesc privesc acest drum.

Dacă privesc prin ochii celei care acum 12 ani căuta cu disperare echilibrul: dacă cineva mi-ar fi spus atunci că va dura 12 ani până să se pună toate la locul lor,... cred că mi-aș fi închis fanta prin care ieșisem "afară" din mine să caut răspunsuri și aș fi renunțat.

Dacă privesc prin ochii de-acum: pot spune că nu mai contează dacă a fost lung sau scurt, contează doar că mă bucur că s-a întâmplat, că am perseverat, că am forțat ușile minții să se deschidă la maxim chiar și-atunci când nu mai găseam nici un sens niciunui lucru și nici chiar vieții (link).

Dacă aș privi "cu ochi străini și goi" (am eu o vorbă care înseamnă "din afară"/detașat), aș spune că drumul ar fi putut fi mai scurt în cazul în care aș fi înțeles mai devreme cum funcționează mintea (conștientul și subconștientul), cum de emoțiile ne pun uneori la pământ și dacă aș fi știut ce întrebări să-mi pun pentru a elimina credințele șubrede care m-au făcut să rătăcesc lungindu-mi inutil parcursul.


Nu regret nimic. Pentru că acum știu că oamenii (inclusiv eu la acea vreme) nu se mișcă din loc decât atunci când cuțitul ajunge la os, când nu mai pot suporta o stare anume. Mă amuză și mă întristează în același timp ideea vehiculată că "schimbarea intervine când suntem dispuși să ieșim din zona de confort (psiho-emoțional)".

De fapt, decizia de a schimba ceva în credințele noastre apare în 99,99% din cazuri doar atunci când omul atinge limita de suportabilitate, când zona de confort a fost depășită de suficient de mult timp. Dovadă stau mesajele pe care le-am primit în ultimii ani de la persoane care iau decizii de schimbare doar în astfel de momente limită.

Asta deoarece am fost hrăniți de mici cu idei de genul: "e normal să suferim", "să ne purtăm crucea", "e firesc să facem compromisuri", "să ne știm lungul nasului", "să stăm în banca noastră", "așa a fost de când lumea", etc. (acestea toate cu referire nu la orgolii ci la realizarea potențialelor noastre talente și abilități unice).

Nu știu cât timp va mai trece până când oamenii vor alege de bună voie și nesiliți de viață ieșirea din automatisme și dezvoltarea conștientă în locul "școlii vieții" care ne dă testele înaintea lecțiilor. Știu doar că viața se poate simplifica incredibil de mult când învățăm cum funcționează omul din punct de vedere psiho-emoțional și cum putem rescrie programele mentale limitative pe care le stocăm de mici în subconștient. Mai știu că după ce aflăm aceste lucruri, ne rămâne enorm de mult timp și energie pentru a experimenta Viața cu intensitatea și bucuria prezenței depline
*
*    *
Luând în considerare numărul mesajelor pe care l-am primit de la oameni care au decis să facă ceva pentru ei doar în momentul în care nu au mai putut suporta, m-am gândit să abordez subiectul într-o ediție a emisiunii "Cafeneaua Spirituală" realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație).

Am vorbit despre maturitatea psihologică, despre motivele nefericirii, credințele contradictorii, adaptarea la schimbările de situație, alegeri conștiente și avantajele dezvoltării conștiente, de bună voie și nesiliți de nimeni. Vă invit să urmăriți mai jos emisiunea cu speranța că veți găsi măcar câteva răspunsuri utile.. (bâlbele sunt la locul lor, fără editări, sper să vă amuze :)))


! Dacă îți dorești să depășești o situație dificilă sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
REMINDER: Te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, dincolo de barierele (pre)judecăților într-o tabără cu un format unic să regăsim Bucuria de A FIÎntr-un mod relaxat, "de vară", vom discuta despre experiențe concrete de viață, evoluția umană, vindecarea copilului interior și transformarea interioară autentică. Vom face o mulțime de chestii faine despre care am spus în descriere, dar am pregătit și multe surprize. CÂND: 26 - 30 august. Detaliile organizatorice se găsesc pe pagina taberei AICI-link. Te aștept cu drag 💗
***
Filmul pe care-l recomand astăzi are în comun cu subiectul de mai sus și alte lucruri în afară de titlu: "De bună voie și nesilită de nimeni" (așa a fost tradus în română titlul original "Runaway Bride"). Lucruri precum nehotărârea, amânarea la nesfârșit a deciziilor importante, răzgândirile repetate, etc. sunt rezultate ale faptului că nu ne uităm cu atenție și responsabilitate la felul în care acționăm și la motivele reale din spatele acestor acțiuni. Oricum, dincolo de subiectele serioase pe care le atinge, filmul este o comedie relaxantă care sper să vă aducă multe zâmbete și bună dispoziție. Poate fi vizionat online  aici-link, aici-link sau aici-link (grijă la reclame).
***

Cărți care dezvăluie moduri în care putem privi viața fără suferință:
- "Transcenderea nivelurilor conștiinței" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Dizolvarea egoului. Realizarea sinelui" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Iluminarea, singura revoluție" -Osho- comandă aici-link;
- "Experiența conștientizării" - Ovidiu Brazdău - comandă online aici-link sau online aici-link;
- "Invățăturile lui Ramana Maharshi" -Arthur Osborne- comandă aici-link;
- "Ramana Maharshi, Calea cunoașterii supreme" -Arthur Osborne- comandă aici-link;
- "Lumina cunoașterii non-duale" -Advaita Bodha Dipika- comandă aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Acum sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege. Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 11 septembrie 2016

Impactul nemulțumirilor și victimizării asupra sănătății


"Dacă sunteți bolnavi (la trup, la minte sau suflet), înseamnă că ați întreținut o stare de dezordine în voi: ați hrănit anumite gânduri, anumite sentimente, anumite atitudini și acestea au ajuns să se reflecte asupra sănătății voastre. Cea mai bună armă împotriva bolii este armonia: zi şi noapte gândiți-vă să vă sincronizați, să vă puneți în acord, să fiți în corespondență cu întreaga viață, viața nelimitată, viața cosmică. Aceasta înseamnă adevărata armonie. A te armoniza cu câteva persoane: cu soția sau soțul, copiii, cu părinții, cu vecinii, cu prietenii, este totuși insuficient. Trebuie să fiți în acord cu viața universală." (Omraam Mikhael Aivanhov)
***
Auzisem la radio acum câteva zile, apoi am găsit și pe net știrea cu privire la faptul că: "aproximativ 30% - 40% din populaţia planetei suferă de alergii - 300 de milioane de persoane au această afecţiune, iar până în 2025 aproximativ 400 de milioane de oameni vor suferi de această maladie." (spune doamna dr. Camelia Berghea aici) Nu sună deloc încurajator...

Așa cum v-am spus mai demult aici, de aproape 10 ani mă vindec de diverse simptome (de boli nu a mai fost cazul) utilizând cartea "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" - o carte ce nu ar trebui să lipsească din nici o casă. Aflând știrea, m-am gândit să mă uit care e cauza alergiilor (din punct de vedere psihosomatic) și am aflat că: "ALERGIILE: sunt rezultatul supărărilor interioare, al nemulțumirilor față de oamenii apropiați și lumea înconjurătoare."

Cum aflasem mai demult că nici statisticile referitoare la afecțiunile ficatului nu sunt mai încurajatoare, m-am uitat și la cauzele acestora: "Durerile de ficat provin din propria atitudine. Frustrările acumulate, ura, gelozia, agresivitatea reținută, toate acestea sunt elemente care declanșează problemele la ficat. Aceste sentimente camuflează una sau mai multe frici care nu pot fi exprimate altfel. Am tendința de a mă critica și a mă judeca și de a-i judeca pe ceilalți foarte ușor. Mă plâng tot timpul. Opun rezistență față de ceva sau cineva. Trăiesc multă nemulțumire."

Înseamnă că nu-i chiar o surpriză faptul că alergiile și afecțiunile ficatului sunt din ce în ce mai răspândite. Doar trăim într-o cultură în care nemulțumirile (legate de orice) reprezintă foarte mult din ceea ce exprimăm în realitate, în întâlnirile pe care le avem sau în articole/postări din mediul virtual.


Nu e o noutate faptul că totul e energie și că tot ceea ce emitem - gânduri, cuvinte, dorințe, acțiuni, sentimente - produc efecte perturbatoare în câmpul energetic din care facem parte. Dintre oamenii care știu asta, foarte puțini se comportă ținând cont cu adevărat de acest fapt. Așa ne facem rău nouă înșine și celorlalți deopotrivă. 

Observând că nemulțumirile și victimizarea au ajuns să aibă caracteristici epidemice, am abordat subiectul într-o nouă ediție a emisiunii "Cafeneaua Spirituală" la care domnul Constantin Luca m-a invitat (căruia îi mulțumesc și pe această cale). Cu speranța că informațiile vor fi de folos (este și un exercițiu inclus), vă invit să o urmăriți și vă doresc vizionare plăcută..


* Dacă ai nevoie de sprijin în procesul de transformare sau regăsire a echilibrului interior sau îți dorești anumite clarificări - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.


Câteva cărți care ajută la descifrarea cauzelor profunde ale bolilor:
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca simbol" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum sa descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cele 4 fețe ale monedei" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link.
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link sau aici-link.

***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta te poate ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗