"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 17 iunie 2012

Despre realitate, știință și Univers

Ne place să credem că știm multe lucruri sigure despre ceea ce vedem în jurul nostru, despre lume, despre realitatea vizibilă sau invizibilă sau despre Univers în general.
Totuși, acum când fizica cuantică a deschis drumul tuturor posibilităților și a lăsat să se întrevadă complexitatea lumii în care trăim, mi-e din ce în ce mai greu să cred că vom ajunge vreodată să cunoaștem și să înțelegem Universul în totalitate.
Așa cum spuneam și prin alte texte de pe această pagină, îmi plac conexiunile dintre științe mai ales când acestea vizează Întregul, așa încât mi-a plăcut foarte mult discursul TED de mai jos al biologului Richard Dawkins, care a încercat să aducă împreună câteva argumente serioase (dar și amuzante unele dintre ele) pentru a ne face să privim Universul dintr-o altă perspectivă.
**Pentru că discursul conține o densitate foarte mare de informații care ne pot scăpa” la o primă vedere a filmului, am ales să postez și varianta scrisă a acestuia.
Vizionare plăcută   *>:D< îmbrăţişare




Recomand cu drag minunatele cărți ale lui Richard Dawkins:
- "Magia realității" - comandă online aici-link;
- "Gena egoistă" - comandă online aici-link;
- "Un râu pornit din Eden" - comandă online aici-link.
Alte cărți de mare valoare despre realitate și Univers (transportul cărților este gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
"Cosmos" -Ervin Laszlo, Jude Currivan- comandă online aici-link;
"Universul într-un singur atom" -Dalai Lama- comandă online aici-link;
"Peisajul cosmic" -Leonard Susskind- comandă online aici-link;
"Universul elegant" -Brian Greene- comandă online aici-link;
"Universul din nimic" -Lawrence M. Krauss- comandă online aici-link.
***
Dacă este pentru prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți urez bun venit! Sper ca lucrurile pe care le vei citi să-ți aducă o stare de pace și bucurie. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   


3 comentarii:

Anonim spunea...

Pe mine ma zguduit zdravan!

ibobia spunea...

Excelenta ideea de a posta textul separat. Am economisit un timp pretios citindu-l numai, renuntand la video. Sunt convins ca nu am pierdut astfel. Ba chiar ideile au fost mai bine asimilate, nefiind nevoit sa filtreez componentele de marketing/popularizare inerente imaginilor.
Multumesc!

ibobia spunea...

Revin cu o mica corectie. Abia acum am sesizat ca nu e un film de popularizare/informare ci un discurs TED. In cazul acesta voi urmari si filmul. Oricum, inspirata ideea prezentariii variantei text. Iarasi multumesc!