"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

marți, 5 martie 2013

Dezvoltare personală cu bisturiul

Uneori viața ne încearcă în feluri cărora cu greu le putem face față. Experiențele prin care trecem ne învăluie într-o ceață care ne  împiedică să mai vedem clar lucrurile.

Ieri o bună prietenă îmi spunea că are prea multe probleme astfel încât nu mai are timp să se preocupe de propria persoană, deși știe că este bolnavă iar medicii la care a fost nu i-au găsit încă sursa dezechilibrelor fizice. Întradevăr, doi copii, mama și tatăl ambii bolnavi, soțul plecat la lucru la mulți kilometri distanță, serviciul și treburile casei, sunt lucruri care cu greu te mai lasă să-ți amintești că ești și tu om și că ai nevoie măcar de odihnă dacă nu și de alte lucruri care să-ți bucure sufletul. Povestea ei mi-a amintit de alte experiențe prin care am trecut și eu și alte persoane pe care le-am întâlnit, experiențe în care uităm de noi înșine, uităm că atunci când dezechilibrele se manifestă la nivel fizic este deja grav, aceste dezechilibre încercând să ne atragă atenția că este cazul să ne ocupăm serios de noi înșine pentru a fi mai apoi de folos celorlalți.

Astfel de situații, dar și altele în care confuzia pune stăpânire pe noi, cred că se pot rezolva cu exerciții extreme de imaginație dure dar necesare (!) pe care le-aș încadra într-un capitol pe care îl numesc "dezvoltare personală cu bisturiul" - deoarece cuprinde exerciții care ne trezesc din confuzie într-un mod cam violent și dureros. Când nu am mai avut ce aplica pe propria ființă, când scuzele pe care mintea mea le fabrica s-au terminat, aceste exerciții extreme, deși neplăcute, au dat rezultate remarcabile și nu doar în cazul meu ci și în cazul altor persoane pe care le cunosc.

Dintre aceste exerciții extreme de imaginație amintesc astăzi pe cel mai dur dintre ele, dar care m-a ajutat de fiecare dată să-mi (re)clarific sistemul de valori. Acest exercițiu oprește cu siguranță jocurile interminabile ale minții, dar asta, bineînțeles, în măsura în care este făcut cu toată sinceritatea față de noi înșine (*spun asta deoarece, după cum probabil știți, nu-i tocmai simplu să-ți privești toate aspectele/umbrele în față).

Am găsit exercițiul despre care vorbesc descris foarte clar de Anthony de Mello în cartea sa "Conștiența - Capcanele și oportunitățile realității" iar acesta l-a numit simplu "Moartea anticipată". Iată-l:


"Le-am spus adesea oamenilor că modalitatea de a trăi cu adevărat este să "mori". Paşaportul către viaţă este să vă imaginaţi pe voi înşivă în mormânt. Imaginaţi-vă întinşi în sicriu. În orice poziţie vreţi. În India, noi aşezăm morţii cu picioarele încrucişate. Uneori sunt transportaţi aşa, până la locul de incinerare, iar, alteori, sunt întinşi. Aşadar, imaginaţi-vă că aţi murit şi sunteţi întinşi. Acum, priviţi la problemele voastre, din acest unghi de vedere. Se schimbă totul, nu-i aşa?

Ce temă frumoasă de meditaţie (reflecție) - tare frumoasă. Repetaţi-o zilnic, dacă aveţi timp. Este incredibil, dar veţi învia. Într-una din cărţile mele, Wellsprings, prezint şi eu o meditaţie pe această temă. Îţi vezi corpul descompunându-se, apoi devenind oase, apoi ţărână. De fiecare dată când vorbesc despre asta, oamenii spun: "Ce dezgustător!"

Dar ce e atât de dezgustător aici? Este realitatea, pentru numele lui Dumnezeu! Dar mulţi dintre voi nu vor să vadă realitatea. Voi nu vreţi să vă gândiţi la moarte. Oamenii nu trăiesc; cei mai mulţi dintre voi nu trăiţi, doar vă menţineţi corpul în viaţă. Asta nu e viaţă. Nu trăiţi decât atunci când nu va conta câtuşi de puţin dacă sunteţi vii sau morţi. În acel punct, veţi fi în viaţă.

Când sunteți gata să vă pierdeți viața, atunci o trăiți. Dar dacă vă protejaţi viaţa, sunteţi de fapt morţi. Dacă stai sus în pod şi eu îţi spun: "Coboară!" şi tu spui: "O nu, am citit despre oameni care au coborât scările, au alunecat şi şi-au frânt gâtul; este prea periculos." Sau nu te pot convinge să traversezi strada, fiindcă spui: "Ştii câţi oameni sunt călcaţi de maşină, când traversează strada?" Dacă nu te pot face să traversezi strada, cum te pot face să traversezi un continent?

Dacă nu te pot face ca, din credinţele şi convingerile tale mici şi înguste, să tragi cu coada ochiului şi să vezi o altă lume, eşti mort, eşti mort de tot; viaţa a trecut pe lângă tine. Stai înfricoşat în mica ta închisoare; îl vei pierde pe Dumnezeu, îţi vei pierde religia, prietenii, tot felul de alte lucruri. Viaţa este făcută pentru cel care riscă şi joacă într-adevăr. Asta spunea Iisus. Eşti gata să rişti? Ştii când vei fi gata să-ţi rişti viaţa? Exact atunci când descoperi acest lucru, când ştii că lucrul pe care oamenii îl numesc viaţă, nu este viaţă cu adevărat. Oamenii cred în mod greşit că a trăi înseamnă să-ţi menţii corpul în viaţă.

Deci, iubiți gândul morții, iubiți-l. Întoarceți-vă la el, iar şi iar. Gândiți-vă la frumusețea acelui cadavru, acelui schelet, acelor oase care se descompun până rămâne doar o mână de țărână. Mai departe... ce ușurare, ce ușurare. Probabil că unii dintre voi nu știu despre ce vorbesc eu aici; sunteți prea speriați, pentru a vă gândi la asta. Dar e o asemenea ușurare, atunci când te poți uita înapoi la viață, din acea perspectivă.

Sau vizitați un cimitir. Este o experiență nemaipomenit de purificatoare şi frumoasă. Te uiţi la un nume şi spui: Doamne, el a trăit cu atât de mulți ani în urmă, cu două secole în urmă; trebuie să fi avut aceleaşi probleme pe care le am şi eu, trebuie să fi avut multe nopți nedormite. Ce nebunie, trăim atât de puţin timp!

Un poet italian a spus: "Noi trăim într-o licărire de lumină; vine seara şi se face noapte pentru vecie." Este doar un licăr, iar noi îl irosim. Îl irosim cu neliniștile, cu grijile, cu preocupările, cu poverile noastre." Acum, dacă faci această meditație, te poți alege doar cu cunoașterea; dar ai putea ajunge şi la conștiență

Şi, în acel moment al conștienței, tu eşti nou. Măcar cât ține acea clipă. Atunci vei afla diferența între acumularea de cunoștințe şi conștiență."
***
Ca să închei rotund un subiect atât de delicat și tulburător, dau mai departe și discursul lui Lux Narayan care a avut ideea de a face un studiu despre 2000 de necrologuri. În discursul său pe alocuri chiar amuzant, el ne povestește ce concluzii a obținut din acest studiu - anume: ce înseamnă o viață împlinită. Sper să vă placă și să vă inspire.. (*are subtitrare în română dar e posibil ca aceasta să nu apară pe anumite tipuri de telefoane)


Dacă mi se mai întâmplă din când în când (ce-i drept, în ultima vreme foarte rar) să pierd din vedere valoarea inestimabilă a VIEȚII obișnuiesc să mă întorc la cuvintele blânde a lui Neal Donald Walsch, cuvinte care sper să ajungă și la inima voastră...



Cărți recomandate:
- "Conștiența - Capcanele și oportunitățile realității" -Anthony de Mello- (citatul de mai sus) comandă online aici-link;
- "Dă sens vieții" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Sensul vieții. Răspunsurile psihologiei pentru a da sens propriei vieți" -Frédéric Fanget- comandă online aici-link;
- "Omul în căutarea sensului vieții" -Viktor E. Frankl- comandă online aici-link;
- "Recunoștință" -Oliver Sacks- comandă online aici-link;
- "Pripeală și plictis. În căutarea sensului vieții" -Olaf Koob- comandă online aici-link;
- "Sensuri ale vieții" -Roy F. Baumeister- comandă online aici-link;
- "Sensul vieții" -Alfred Adler- comandă online aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta te poate ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


3 comentarii:

IanculescuHimself spunea...

Scrii extraordinar de "pe placul meu" si de astazi ai locul tau in Blogroll-ul meu.

Sper sa-mi fac timp si sa rasfoiesc mai multe articole pentru ca am foarte multe de invatat de la tine cel putin la prima vedere.

Stima!

Adina Amironesei spunea...

Și mie îmi place mult cum scrii, de aceea te-am adăugat și eu! Mulțumesc! :)

Anonim spunea...

Foarte bine ai vorbit, minunat de adevărat și de folositor ! În toate inițierile din vechime, dicipolul era pus să se gândeascăla moarte. În Egipt, în temple, adeptul trebuia să petreacă trei zile închis într-un sarcofag, pentru a-și elibera spiritul.
Chiar și unii sfinți și nevoitori creștini - cum ar fi sfântul Serafim de Sarov - obișnuiau să doarmă în propriile sicrie cu mulți ani înainte de ceasul morții.

Și noi, cei de azi, dacă ne-am gândi mai des la moarte, ne-am da seama care lucruri sunt cu adevărat importante pentru noi, și care nu, și care trebuie să fie prioritățile în viața noastră.
Eliade spunea: ”Nu suntem veșnici, dar trăim de parc-am fi; asta e ceea ce trage în jos umanitatea.”
Adică, nu ne gândim decât la lucrurile imediate, fără să ne amintim că moartea ne va opri, poate, de la altele, cu adevărat importante.

Mulțumim pentru acest text, care este o comoară de înțelepciune ! Să ai o primăvară minunată !