"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

Click pe banner pentru descrierea și programul evenimentelor viitoare:

miercuri, 17 aprilie 2013

Mesajele Naturii


Cunoaștem cu toții ce transformări suferă un mesaj de la "transmițător" până la "receptor" și ce întoarceri de situație nasc înțelegerile eronate ale acestuia.

Zilele trecute mi-am amintit un exercițiu pe care l-am făcut la un curs și pentru că rezultatul lui a fost neașteptat și amuzant pentru majoritatea dintre noi m-am gândit să îl povestesc astăzi deși pare să nu aibă legătură cu titlul acestui articol.

Cerința exercițiului era să descriem prima imagine care ne vine în minte la auzul unui cuvânt - același pentru toți - cuvântul fiind unul simplu astfel încât să nu lase loc interpretărilor. Cuvântul ales pentru exercițiul respectiv a fost "câine", mai simplu de atât nu cred că se putea :))

După două minute ni s-a cerut să citim ce ne-am notat. După alte două minute râdeam cu toții copios fiind în același timp surprinși de faptul că acest cuvânt atât de simplu născuse în mintea celor prezenți imagini plecând de la "ciobănescul german al vecinului X", continuând cu "cocker-ul jucăuș al verișorului meu", "Nero - câinele meu", .... și terminând cu "câine până la moarte" - nu mai zic al cui :)))

Dacă în cazul unui cuvânt atât de simplu s-a întâmplat așa vă puteți imagina ce se întâmplă în cazul cuvintelor cu dublă sau triplă semnificație sau în cazul în care acestea sunt utilizate metaforic sau cu alte sensuri decât cel de dicționar.

Și dacă așa se întâmplă în cazul comunicării interumane care se face printr-un limbaj numit „comun, oare ce procent din mesajele pe care ni le transmite natura reușim să descifrăm fiecare dintre noi?

Câteodată mesajele sunt simple așa cum a fost cel pe care am încercat să-l trasmit mai departe prin proiectul "Brândușe 2.0" - are titlul acesta deoarece "Brândușe 1.0" a fost anul trecut dar n-am mai reușit să-l dau publicității :))) *:-B tocilar. Cred că mesajul este unul ușor de înțeles - ideea principală fiind adaptabilitatea brândușelor din grădinița mea la variații mari de temperatură, rezistența lor în ciuda faptului că sunt atât de firave și renașterea lor după ce au degerat la -190C (!) - dați click pe fotografia de mai jos pentru o vizibilitate mai bună.


Dacă ideea mesajului de mai sus era atât de simplă încât am reușit să o pun în cuvinte, mesajele următoare sunt unele complexe și pot fi descifrate în mod specific de către fiecare privitor deoarece natura ne trimite mesaje diferite fiecăruia dintre noi. De aceea, celelalte fotografii pe care le-am făcut le-am reunit în filmulețul de mai jos.

* "Instrucțiuni de vizionare": prin ochii sufletului, pe tot ecranul, cu sonorul măcar la 50% și inima deschisă *:x îndrăgostit lulea - pentru că are și efect terapeutic.


Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină, poți găsi mesajul de suflet câinelui Faith aici (link) sau poți alege alt subiect din lista cuvintelor cheie din dreapta paginii.
Cu drag   *>:D< îmbrăţişare

3 comentarii:

Mara spunea...

Multumesc, Adina!

andrei dragamesci spunea...

Ce branduse voinice!
Zapaceala asta din martie a devenit enervanta la un moment dat (azi 12 maine -15).

ianculescuhimself spunea...

Bun exemplul, ma tot invart in jurul acestui subiect de cateva luni bune, dar parca ai pus punctul pe i.

Am sa te felicit pentru experiment, foarte buna ideea!
Si am sa preiau si eu experimentul legat de cuvant.

Voie buna, Adina!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...