"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

SEMINAR: Evoluția Conștientă pas cu pas

SEMINAR: Evoluția Conștientă pas cu pas


"În calitate de adulți, ne trăim o mare parte din viață în situații pe care am învățat să le interpretăm ca fiind prestabilite, de la sine înțelese, adică presupunem că lumea, așa cum o știm noi, nu se schimbă prea mult de la o experiență la alta similară deși, așa cum ne reamintește Zygmunt Bauman, lumea noastră se schimbă atât de alert, încât el o numește "lichidă"." - Peter Jarvis
***
Din acest motiv, funcționăm pe pilot automat 70% din timp (cum arată cercetările din ultimii ani), ceea ce face să ne comportăm ca niște roboți, să luăm decizii negândite, bazate pe tipare mentale din copilărie și/sau impulsuri emoționale, iar acest fapt atrage după sine consecințe regretabile, suferință și se reflectă în toate planurile vieții noastre: sănătate, relații, carieră, etc.
Fie că vrem sau nu, suntem într-o transformare continuă pe tot parcursul vieții. Putem alege să ne lăsăm schimbați la întâmplare de experiențele pe care le trăim sau să înțelegem în mod profund procesul de transformare interioară în ansamblu și să devenim flexibili pentru ne pregăti conștient pentru etapele ce urmează.
Acest seminar oferă o imagine de ansamblu asupra etapelor transformării interioare prin prisma studiilor din psihologia transpersonală ce au la bază experiențe reale de viață. Înțelegerea acestei imagini de ansamblu oferă o perspectivă nouă asupra potențialelor umane de care dispunem fiecare și creșterea capacității de adaptare la schimbările ce intervin la trecerea dintr-o etapă în alta.
De asemenea, seminarul oferă o sistematizare a posibilelor obstacole/blocaje care există sau care pot să apară pe drumul transformării interioare, ceea ce ajută la formarea unei personalități flexibile și la eliminarea suferinței ce apare când ne opunem procesului. Această imagine de ansamblu a dezvoltării personale este ca o hartă pe care fiecare își poate clarifica poziția actuală, "destinația" dorită și poate alege pașii potriviți pentru a construi propria cale de evoluție conștientă.

Vom vorbi despre:
Ø  gradele de conștiență și metodele prin care se poate dezvolta această abilitate;
Ø  etapele de conștientizare și transformare interioară din perspectiva psihologiei transpersonale;
Ø  înțelegerea procesului personal de transformare interioară;
Ø  determinarea etapei de evoluție personală și alegerea metodelor prin care se poate trece la următoarea etapă;
Ø  descoperirea tiparelor de gândire,  emoționale și socio-relaționale - care împiedică evoluția și rescrierea acestora în mod conștient.
Ø  natura realității / câmpului conștiinței și influența acesteia asupra noastră și a vieții noastre.

și despre:
· importanța și avantajele eliminării automatismelor din gândire, limbaj și comportament;
· luarea deciziilor în mod conștient (asumat, ținând cont de consecințe, fără regrete);
· construirea unei personalități puternice, dar flexibile la schimbare;
· împăcarea cu sine și cu lumea exterioară pentru adaptare și o integrare armonioasă în oricare mediu social;
· acceptarea și depășirea cu succes a provocărilor vieții cotidiene schimbând percepția despre ele;
· înțelegerea funcționării ființei umane din punct de vedere holistic cu scopul unei mai bune acceptări de sine și a celorlalți.

Pentru cine este acest curs?
  • pentru cei ce se află pe drumul dezvoltării personale dar își doresc mai multă claritate, sistematizarea și simplificarea informațiilor pe care le-au acumulat;
  • pentru cei care care vor să-și construiască și să urmeze propriul drum de dezvoltare, diferit de "rețetele" pe care le-au găsit până acum;
  • pentru cei care simt că lucrurile sunt mai simple decât par la prima vedere și își doresc o viziune de ansamblu asupra evoluției umane;
  • pentru cei care vor sa învețe pașii prin care pot rămâne în contact cu ei înșiși, dincolo de toate contradicțiile pe care le vad în jurul lor.
Cine îți va fi alături pe parcursul acestui seminar:
Sunt Adina Amironesei și, în afară de calificările pe care le găsești mai jos, consider că sunt importanți cei 16 ani dedicați autocunoașterii, cunoașterii și studiului curentelor spirituale mai vechi și mai noi, ani de autoobservare și (re)analiză interioară profundă. Crezul meu m-a determinat să mă dedic pasiunii inimii mele: aceea de însoți oamenii pe drumul autocunoașterii în cadrul orelor de consiliere individuală, întâlniri de grup, seminarii și conferințe.

Sunt formator și trainer (experiență de 12 ani, peste 2000 ore de de curs/seminar/workshop livrate), speaker, consilier pentru dezvoltare personală și consultant în psihoterapie pozitivă (peste 2500 de sesiuni individuale și de grup), susțin seminarii, tabere și alte evenimente care conectează oamenii mai presus de judecăți și etichete.

Am scris peste 680 de articole pe blogul personal - pagină pe care îmi place să împărtășesc lucruri importante și utile în dezvoltarea personală și evoluția spirituală, observații despre filme documentare, descoperiri științifice și tot ce ne poate ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim

Calificări:
- consilier pentru dezvoltare personală acreditat de Autoritatea Națională pentru Calificări, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - cod COR 242324;
- formator acreditat de Autoritatea Națională pentru Calificări, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - cod COR 242401;
consilier în Psihoterapie Pozitivă - formare recunoscută de WAPP - World Association of Positive Psychotherapy;
- absolventă a cursului postuniversitar 'Consiliere și Orientare' - Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Univ. "Babeș-Bolyai" Cluj Napoca;
- absolventă a Facultății de Chimie (Univ. "Al.I.Cuza" Iași);
- doctor în Fizică (Univ. "Al.I.Cuza" Iași).

Dincolo de informații și exerciții, seminarul este o experiență transformatoare și vindecătoare pentru că, așa cum știi, împreună e întotdeauna mai ușor! Te aștept cu drag 💗

Detalii pentru participare:
Program: două zile (weekend), în fiecare zi 10.00 - 18.00 (cu pauze mici și pauză de prânz)
Locuri: 15
Locația: va fi comunicată celor înscriși.
***
* Susțin acest seminar în orice oraș din România sau online pentru grupe de minim 8 persoane. Cei interesați îmi pot scrie pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com
***
Alte câteva detalii despre conținutul seminarului poți găsi și în emisiunea de mai jos


Alte emisiuni la care am fost invitată pot fi vizionate AICI-LINK.

Câteva impresii de la cei care au participat:


Ce spun cei care au participat la alte seminarii pe care le-am susținut:

Carment T. - Informaţiile au fost furnizate cu multă naturaleţe şi căldură sufletească în acelaşi timp. Workshop-ul a avut o baza solidă ştiinţifică, acompaniat de experimente ce au dovedit autenticitatea informaţiilor, îmbinat cu exerciţii practice prin care am simţit efectele beneficeimediate asupra corpului şi stării de spirit. Îmbinarea armonioasă între prezentarea teoretică, baza practică , discuţiile libere şi prezența caldă şi carismatică a Adinei au ajutat la clarificarea şi aprofundarea principiului rezonanţei şi m-a determinat să aplic tot ceea ce am aflat şi experimentat în viaţă de zi cu zi. Mulţumesc şi aştept cu încântare următorul workshop.

Cătălina C. - M-au impresionat întotdeauna formatorii care se transmit pe ei înşişi iar tu, Adina, eşti un astfel de formator. A te transmite fără rezerve, fără bariere înseamnă a fi generos şi curajos în acelaşi timp. Asta am aşteptat eu în principal de la cursul tău pentru că, dincolo decontinutul util, interesant, în mare parte nou pentru mine, provocator chiar, latura cu adevărat fascinantă ai fost...tu şi oamenii pe care i-am întâlnit la acest curs. Neaşteptat, spontan, energic cam aşa a fost cursul tău, care a semănat...cu tine. Acum aştept următoarea întâlnire-iniţiere organizată de tine.

Cristina O.: - Seminarul a avut un volum mare de informații, a fost perfect sistematizat, ușor de urmărit și de înțeles indiferent de nivelul de cunoștințe al participantului. Atmosfera creată a fost lejeră, de prietenie, nimic nu a fost artificial, ceea ce ne-a dat un imbold să renunțăm și noi la măști sau roluri. Am avut de învățat și îi doresc Adinei să nu renunțe la a împărtăși și celorlalți aceste lucruri.

Vasilescu Violeta: - Recomand acest seminar pentru varietatea și utilitatea informațiilor pe care le conține și pentru câteva caracteristici importante ale trainer-ului: simplitate, naturalețe, sinceritate, normalitate intrinsecă, transmiterea trăirilor și credințelor sale în forma cea mai pură. Consider că este un om de excepție care poate transmite fără limite ceea ce multă lume are nevoie.

Georgiana Onici: - Aș recomanda seminarul mai departe datorită viziunii sale holistice, documentării riguroase, expunerii clare a informațiilor de către un trainer care a trăit ceea ce prezintă, totul într-o atmosferă destinsă. Este un seminar la care omul are posibilitatea de a identifica etapa de dezvoltare pe care se află și aspectele la care mai are de reflectat sau de integrat. Îl recomand cu drag și pentru bucuria pe care o poate aduce o astfel de experiență complexă.

Ioan T.: - Am ajuns dintr-o întâmplare fericită la acest curs şi credeam că voi face doar un act de prezenţă prin politeţea cu care simt să tratez actele spirituale. Pe măsură ce asistam la prezentare, simţeam cu energia acestui curs îmi cuprinde universul și completează acele zone negre care încă nu îşi primiseră răspunsul. A fost un dar frumos pentru mine acest workshop. Este o temă interesantă şi necesară pentru exploratorii de conştiinţa înaltă. Aici, în acest seminar găsim răspunsuri la întrebările noastre veşnice despre dovezile ştiinţifice ale puterii miraculoase din univers. Primiţi va rog aceste remarci ca un îndemn spre a vă cunoaşte mai bine şi a cunoaşte mai bine universul în care SUNTEM.

V.T.: - Workshopul a fost ca o lecţie deschisă între noi ca participanţi, ceea ce am apreciat foarte mult deoarece nu a fost o atmosferă rigidă, în felul acesta având posibilitatea de a interacţiona între noi şi de a împărtăşi păreri. Am acumulat multe noţiuni noi şi am aflat lucruri foarte folositoare şi interesante. Tematicile atinse s-au legat între ele, astfel că în final am obţinut o viziune asupra a ceea ce înseamnă să fiu independentă dpdv energetic. Personal doresc o continuare a acestui curs. Mulţumesc Adinei pentru informaţii, atmosfera minunată din timpul cursului, precum şi pentru că am cunoscut oameni cu adevărat deosebiţi.

Valeriu Cazan: - Workshop-ul a dezvoltat o tema provocatoare şi totodată pilduitoare, ce s-a constituit într-un vector al dezvoltării personale printr-o prezentare impresionantă. "Independenţa energetică a omului" conduce la sublimul şi esenţa existenţei, anulând şabloanele prestabilite de viaţă, pe fondul percepţiei conştiente că întregim universul într-o armonie indubitabilă. Ca trainer, Adina este o persoană deschisă, receptivă şi profund implicată sufleteşte. O felicit și îi doresc succes în continuare.

Marina Stoica: - Recomand acest workshop celor care se lasă mult influenţaţi la nivel emoţional de către exterior, celor care simt nevoia să se elibereze de anumite dependențe şi tendințe spre negativitate fie acestea doar şi într-o singură privință.

Amorina Bălan: - Un seminar cu o exprimare liberă, bazat pe experiențe şi exemple, în totalitate demonstrativ și cu o rezonanță energetică mare. Îl recomand cu drag.

Dana C.: - Mi-a plăcut faptul că explicaţiile au fost pe înţelesul tuturor şi au fost exemplificate prin trăiri personale, acestea ducând la înţelegerea rapidă a informaţiilor. Recomand cursul tuturor celor interesați.


4 comentarii:

Anonim spunea...

Buna ziua , cum ma pot inscrie la seminarul din Bucuresti?

Anaca

Adina Amironesei spunea...

Am uitat sa introduc in pagină formularul 😁. Revin diseară si îl introduc, sunt plecata din localitata si de pe telefon nu pot face asta. 😊

Adina Amironesei spunea...

@ Anaca:
Am revenit, am introdus formularul de înscriere. După ce îl completezi, îți voi trimite pe mail detaliile de participare. Te aștept cu drag ♥

Anonim spunea...

In regula, multumesc frumos! :-)

Anca (am gresit ka primul mesaj)