"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta sindromu_oboselii_cronice. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sindromu_oboselii_cronice. Afișați toate postările

luni, 1 mai 2017

Sindromul oboselii cronice sau cum e când te minți că "totul e bine"

Până acum 10 ani credeam că e normal să-ți fie rău și să spui că "totul e bine". Auzeam mereu în jurul meu invariabil "totul e bine" ca răspuns la întrebarea "cum o mai duci?"/"ce mai faci?". Am preluat chestia asta ca pe ceva normal, fără să mă întreb măcar dacă toți cei care răspund așa sunt cu adevărat ok în interiorul lor.

Naivitatea mea și tiparul de a băga sub preș tot ce "nu e ok" s-au spulberat în ianuarie 2007 când ultimul lucru de care mă agățasem să cred că e ok (locul de muncă) a dispărut și el, pe lângă altele care s-au dus rând pe rând. Atunci am fost nevoită să recunosc că nimic nu era bine în viața mea. Numai că era un pic cam târziu. Eram deja pe calea ferată cu niște gânduri despre care am amintit deja cu alte ocazii. Ar fi putut să fie târziu de tot.

E un exemplu care reflectă foarte bine cultura în care trăim. Când vine vorba de sănătatea noastră, cu toții o punem pe primul plan, rostim vorbe precum "sănătate s-avem că în rest le-om face noi pe toate", însă când spunem "sănătate", în minte avem doar sănătatea fizică și următorul gând e spre alimentație și cel mult spre mișcare/gimnastică/fitness. De parcă sănătatea s-ar referi doar la corpul nostru. De parcă acest corp ar umbla de unul singur, fără creier, minte și emoții.

Într-adevăr, am fost educați să gândim astfel. Am fost educați să credem că sănătatea corpului se poate obține/păstra dacă ne alimentăm "corect" și dacă dormim și facem mișcare "suficient". Am pus ghilimele deoarece părerile cercetătorilor sunt atât de... contradictorii în această privință încât nu mai știu exact ce sens să dau cuvintelor respective.

Numai că rezultatul acestei educații, pe lângă faptul că a creat o obsesie în privința alimentației "sănătoase" (cum spuneam, cercetătorii au păreri contradictorii în această privință), a creat și mentalitatea conform căreia oamenii pur și simplu nu dau aproape nici o importanță ariei psiho-emoționale a sănătății lor. Sunt capabili să cheltuie sume impresionante pe medicamentele destinate corpului, pe alimente "bio", dar nu sunt dispuși să cheltuie nici 10% pentru sănătatea lor psiho-emoțională. Iar asta se întâmplă deoarece nu știu sau nu vor să accepte că există o legătură extrem de importantă între echilibrul psiho-emoțional și echilibrul fizic.

Citeam pe facebook zilele trecute niște discuții în care câteva persoane se străduiau să discrediteze ideile de bază ale psihosomaticii. Asta deși există studii ale unor cercetători remarcabili în reviste științifice special dedicate acestui domeniu cum ar fi Journal of Psychosomatic Research. Până acum se credea că doar o mică parte dintre boli au cauze psiho-emoționale însă acum câteva zile am auzit la radio că ultimele cercetări arată că 80% dintre cauze sunt de acest tip, astfel încât aș putea considera că în viitor toți oamenii vor înțelege importanța acestei arii a sănătății noastre. Eu deja aplic principiile psihosomaticii de 10 ani cu succes, regăsindu-mi echilibrul de câte ori corpul mă "anunță" că ceva nu e în regulă.


O boală a cărei existență a fost recunoscută abia în ultimii ani este encefalomielita mialgică - boală cunoscută drept "sindromul oboselii cronice". A fost trivializată mulți ani din cauza lipsei de dovezi științifice care să susțină un diagnostic clar. Ca o opinie personală, aș spune că asta se datorează și culturii în care trăim în care suntem educați să ne ducem durerile (fizice și psihice) pe picioare după principiul stupid "dacă te doare înseamnă că ești viu". Simptomele acestei boli se încadrează în acelea pe care le considerăm suportabile și de aceea nu prea le luăm în seamă (le-am enumerat mai jos, dar *nu se manifestă neapărat toate în același timp):
- dureri de gât, dureri musculare, dureri articulare fără roșeață sau tumefiere locală,
- uitare, pierderea memoriei, stare de confuzie și/sau dificultate de concentrare,
- ganglioni limfatici ușor măriți la nivelul gâtului sau axilei,
- somn neodihnitor (la trezire persoana se simte obosită), mâini și picioare reci, transpirație rece,
- cefalee (durere de cap) cu caracteristici diferite de cele din trecut,
- amețeală cu scăderea tensiunii arteriale, palpitații, etc.

Documentându-mă pentru acest articol am constatat că încă se consideră că nu are o cauză anume, dar cum spuneam, cred că se va recunoaște în curând că sursa este una ascunsă în aria psiho-emoțională. Am spus de multe ori că mă "tratez" cu "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel, dacă sunteți curioși veți găsi detalii despre sindromul oboselii cronice la paginile 339-340.

Și dacă tot am vorbit despre aceste lucruri, consider potrivit să dau mai departe și povestea impresionantă a lui Jennifer Brea. Ea s-a îmbolnăvit progresiv de sindromul oboselii cronice și ne povestește obstacolele pe care le-a întâmpinat în a găsi tratament pentru boala ei. Jennifer Brea că nu acceptă că boala sa ar avea cauze psiho-emoționale deși un medic i-a spus acest lucru, veți vedea pe măsură ce veți viziona discursul acesteia...


Cred că echilibrul nostru - fizic, psihic și emoțional - are o profundă legătură cu transformarea interioară prin care trecem fiecare, iar dacă suntem conștienți de acest fapt și devenim mai flexibili în gândire/acceptare/transformare nu avem decât de câștigat.

* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare sau în regăsirea echilibrului interior - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***

Câteva cărți care ajută la descifrarea cauzelor profunde ale bolilor:
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca simbol. Manual de psihosomatică" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum să descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cele 4 fețe ale monedei" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este dezvoltarea personală și tot ce ne ajută să evoluăm. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗