"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 28 iulie 2013

Cum vor arăta oamenii peste 100 de ani (+ recomandare film)

Dintotdeauna omul și-a dorit să-și depășească fragilitatea și a visat să devină supraom. Toți supereroii din filme s-au născut din acest vis.

Dar oare de ce-și doresc oamenii asta? Cred că scopul spune foarte multe despre noi, despre gradul de conștientizare al fiecăruia. Pentru că nu e totuna să ne dorim să devenim supereroi pentru a ne distruge semenii (cineva mi-a spus "dacă așa avea puterea aș omorî toți idioții") sau pentru a supraviețui în condiții extreme. 

Am aflat de curând că ceea ce-și dorește omenirea de atâta timp nu mai e atât de nerealizabil în ultima vreme și că cercetările în domeniul îmbunătățirilor ce pot fi aduse organismului uman au rezultate care nici măcar nu puteau fi imaginate cu ceva timp în urmă. Cred că e nevoie să fim la curent cu astfel de informații, astfel încât dau mai departe discursul din care am aflat că vom fi re-proiectați pentru a trăi pe alte planete zeci de mii de ani 😁.

Este vorba de speech-ul lui Juan Enríquez - director fondator al Life Sciences Project din cadrul Harvard Business School, autor a numeroase cărți majoritatea bestseller printre care și "Homo Evolutis: Please Meet the Next Human Species" ("Homo Evolutis: faceți cunoștință cu următoarele specii umane"). La prima vedere pare SF ce spune și totuși nu e.. Vizionare plăcută..


Un documentar extrem de interesant ce cuprinde rezultatele altor cercetări din ultimii ani găsiți aici-link.

În continuare vă invit la un exercițiu de imaginație prin intermediul unui film a cărui idee are legătură cu visul oamenilor de a deveni supereroi indestructibili. Este vorba despre filmul care are chiar titlul "Indestructibilul" - al cărui scenariu a fost inspirat de întâmplări reale și a fost scris de renumitul M. Night Shyamalan (regizor și producător american de origine indiană care a scris și scenariul filmului "Al șaselea simț" - link). Nu trebuie decât să intrați în pielea personajului principal și cred că asta o să vă facă plăcere deoarece este jucat de nimeni altul decât - Bruce Willis.

Propun ca filmul să fie o experiență deoarece, așa cum am mai spus, fiecare experiență de viață, chiar și vizionarea unui film, adaugă ceva la ceea ce suntem, creează noi rețele neuronale în creierul nostru, iar dacă ne dorim ca timpul dedicat să fie mai mult decât relaxare și să fie de folos creșterii (link) noastre, atunci avem ocazia să facem asta prin această transpunere în locul personajelor. Filmul poate fi vizionat online aici-link, aici-link sau aici-link.
***
REMINDER:
În perioada 24-28 august te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, dincolo de barierele (pre)judecăților, să regăsim TABĂRA Bucuria de A FI. Este o tabără special dedicată celor care au decis că vor să facă o schimbare reală în viața lor. De aceea include *seminarul 'Evoluția Conștientă pas cu pas' (!) și conține și exerciții de conectare cu interiorul ființei, cu natura, respirație conștientă, etc. Serile vor fi de inspirație și povești - la lumina sufletului și a focului de tabără.. Detalii AICI-LINK, te aștept cu drag și bucurie 💗
Pe romașcani îi aștept în fiecare joi ca de obicei la serile de inspirație și povești.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind listele "Articole recomandate", cuvintele cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



sâmbătă, 27 iulie 2013

Cum se vede lumea la 16 ani

Mulți oameni, printre care și eu, avem proaspete în inimă și în minte visele pe care le aveam la 16 ani. Elanul și încrederea care ne erau tuturor bune prietene. Pentru unii dintre noi, cei visători, acestea au rămas la fel, deși au trecut prin diverse perioade de minus și prin numeroase transformări.

Acum ceva vreme am avut curiozitatea să aflu cum se vede lumea acum prin ochi de 16 ani, așa că am rugat câțiva adolescenți să-mi se răspundă în scris la căteva întrebări. Printre aceste întrebări, una dintre ele a fost: Ce motive opresc oamenii să fie altruiști?
M-au impresionat multe răspunsuri și m-am gândit că ne-ar face bine tuturor o incursiune în câteva astfel de păreri. M-am gândit că e posibil ca acestea să ne sensibilizeze și să luăm măsuri în direcția exemplului pe care noi cei "maturi" îl oferim acestora. Astăzi vă ofer unul dintre răspunsuri exact așa cum l-am primit:

"În primul rând pot spune că omenirea s-a schimbat foarte mult față de vremurile de demult. Deoarece trăim în secolul vitezei iar noi suntem mereu pe fugă și lipsiți de timp și cred că de aceea majoritatea oamenilor nu sunt atrași prea mult de îngijirea sau bunăstarea celor din jur. Să faci un gest frumos pentru unii nu înseamnă nimic deoarece ei nu știu căt de frumos e acel lucru.
Alți oameni nu sunt atenți cu ceilalți din simplul fapt că își spun: "Nu îl cunosc". Ei sunt convinși că dacă faci un bine unui necunoscut nu are cum să-ți întoarcă favorul. Dar oare e chiar așa? Nu, nu e! Dacă faci un bine acesta trebuie făcut din toată inima și nu doar pentru a primi ceva în schimb.
Un alt motiv și cel mai dureros este invidia. Sunt oameni care pur și simplu displac pe toată lumea sau nu vor să ajute pentru că ei au avut parte de greutăți în viață sau că la rândul lor nu au primit ajutor la timpul necesar. Dar "Ce ție nu-ți place altuia nu face" spune totul iar noi printr-un singur gest cât de mic putem schimba vieți, putem schimba gândirea unui om sau chiar a mai multora. Un gest frumos nu costă nimic și te poate face fericit pe tine mai mult decât pe cel pe care l-ai ajutat." (M. H.)

Am auzit multe păreri în care copiii și adolescenții sunt aspru judecați datorită comportamentului lor care sfidează normele. Dar puțină lume se întreabă înainte de a judeca: Ce văd în jur aceste suflete și cum percep ei lumea în care trăim? Suntem noi, cei "maturi", un bun exemplu pentru ei?
Mă bucur să văd că judecățile conform cărora adolescenții sunt "superficiali, naivi, imaturi, etc." sunt departe de realitate și că mulți dintre ei sunt conștienți deja că "a dărui" îl face fericit în primul rând pe cel ce oferă.  În plus, m-am bucurat să aflu că majoritatea sunt conștienți de valoarea dăruirii necondiționate și că se străduiesc să ofere un astfel de suport în diverse situații de viață.

Închei cu un scurt video foarte drag mie care prezintă lumea în care voi trăi cu siguranță măcar pentru o zi...în sensul că nu am de gând să mor până nu o creăm împreună. *:D rânjet *:x îndrăgostit lulea


Dacă ai ajuns pentru prima dată aici, îți urez bun venit! În legătură cu acest articol sunt și articolele de aici (link), aici (link) și aici (link). Sau poți alege subiectul care îți place din tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta.
Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

vineri, 26 iulie 2013

Informații care mi-au schimbat viața (13)

Numeroase texte din diverse tradiții subliniază importanța centrării noastre pe momentul numit generic "acum". Mulți oameni trec cu vederea acest aspect iar dintre cei care încearcă să aplice acest concept, unii nu caută neapărat o explicație logică. Însă sunt și oameni (bănuiesc că destul de mulți) care gustă maxim lucrurile atunci când acestea au o explicație științifică.

Trecutul este un lucru care răpește multă energie oamenilor când gândurile acestora pleacă chiar și fără voie în această direcție a timpului. Poate că unii și-ar fi dorit să-și construiască altfel viața, poate că încă pisează gândul "cum ar fi stat lucrurile dacă..." și uite-așa plecăm din momentul prezent în "excursii" în trecut iar pentru "acum" ne mirăm că avem prea puțină energie, suntem obosiți și fără vitalitate.

Viitorul este și el un lucru în care investim chiar mai multă energie decât în trecut, deoarece asupra lui simțim că avem puterea de a-l construi cât mai aproape de propriile vise. Facem zeci de scenarii mentale, uneori ne pierdem în sute de îngrijorări, visăm la perfecțiunea acestuia și iar ne risipim singurul lucru ce ne aparține în esență, anume momentul "acum".


Recentele descoperiri științifice ne-au bulversat cu dovezile ce privesc universurile paralele  (link) și poate, dacă nu ar fi atât de mulți cercetători care să se ocupe cu asta, am fi fost tentați să credem că totul este doar în imaginația lor. Dar lucrurile chiar ne scapă din înțelegere și se vede că trebuie să acceptăm măcar dovezile științifice, dacă nu am acceptat până acum pledoaria textelor tradiționale ce se referă la momentul prezent (link).

Dacă documentarul referitor la textura spațiului  (link) a bulversat puțin, iată că vine un altul - "Iluzia Timpului" - să ne zăpăcească și mai mult, să ne arunce în aer certitudinile atât de confortabile, de data aceasta în direcția conceptului de Timp. Despre cine este El, Timpul, și despre copiii lui gemeni: Trecutul, Prezentul și Viitorul - într-un documentar realizat sub conducerea lui Brian Greene după cartea sa "Textura Cosmosului: Spațiul, Timpul și Textura Realității" (despre celelate cărți ale sale am scris în articolul despre textura spațiului). Vizionare plăcută și.. cu folos!


Later-edit: Pentru o înțelegere mai bună a "funcționării" Universului recomand seria completă din care face paarte acest documentar în ordinea: (ep.1) Ce este spațiul (link), (ep.2) Iluzia timpului (link), (ep.3) "Saltul cuantic" (link) și (ep.4) "Univers sau Multivers" (link).

Recomand cărțile lui Brian Greene care au darul de a explica lucruri complicate pe înțelesul tuturor și calitatea de a fi mai palpitante decât un film SF 😁:
- "Universul elegant" - comandă online aici-link;
- "Realitatea ascunsă" - comandă online aici-link;
și încă două cărți dragi mie:
- "Cosmos" -Carl Sagan- comandă online aici-link;
- "Lumea și demonii ei" -Carl Sagan- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare


joi, 25 iulie 2013

Despre violența domestică și motivele tăcerii


Zilele trecute ascultasem la radio o știre conform căreia în Romănia la fiecare 48 de ore o femeie moare din cauza violenței domestice, iar pe internet am găsit o alta în care o statistică amintea că la fiecare 3 secunde (!) o femeie este bătută de partenerul ei de viață. În Rusia alte statistici spun că o femeie moare din aceleași motive la fiecare 24 de ore...Cutremurător.

Poate că puțină lume știe că anul trecut chiar de 8 martie s-a promulgat legea pentru prevenirea și combaterea violenței domestice (link) care prevede asistență juridică femeilor abuzate în familie și multe alte măsuri care să prevină adâncirea acestui tip de abuz.

Motivele pentru care femeile nu ies din relațiile în care sunt abuzate fizic și psihic sunt multiple plecând de la dependența emoțională, frica de repercusiuni, teama de singurătate, copiii pe care îi au împreună cu partenerul respectiv, neputința de a se întreține singure financiar, ratele comune la bănci sau alte stări complexe (link).

Pentru că tot am scris în articolul precedent și despre vampirismul psihic în relații și pentru că am găsit un discurs TED pe aceeași temă, iată-l ca o completare a ceea ce spuneam și ca o inspirație a acestei cutremurătoare realități. Este vorba despre discursul lui Leslie Morgan Steiner autoarea cărții "Crazy Love" ("Dragoste nebună") - mărturie a relației sale cu primul să soț care a abuzat-o pâna la amenințarea cu moartea de nenumărate ori. Dar mai bine o las pe ea să vă povestească despre motivele care au oprit-o să părăsească relația înainte de a se ajunge la asta...
 
***Felicitări din toată inima prietenelor mele dragi A., C. și L. (ale căror povești de viață le cunosc) pentru curajul extraordinar de a ieși din relațiile în care au fost prinse, vă îmbrățișez cu mare drag. Mult curaj celor care își vor înfrunta teama de azi înainte 💗


! Dacă treci printr-o situație dificilă sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

Articole recomandate:
- Oameni toxici, relații toxice - soluții eficiente,
- S.O.S. – Violența domestică,
- 3 pași importanți pentru relații armonioase,
- IERTAREA - aspecte esențiale și o schimbare de perspectivă și
- Cum să-ți faci prieteni pe viață.

Cărți recomandate:
- "Dragoste sau dependență?" -Brenda Schaeffer- comandă online aici-link;
- "Cuplul – între dezirabil și periculos" -Robert Neuburger- comandă online aici-link;
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link;
- "Cum să facem față persoanelor toxice" -Tim Cantopher- comandă online aici-link;
- "Femei inteligente, relații sănătoase" -Augusto Cury- comandă online aici-link;
- "Arta de a cultiva relații durabile" -Gerard Apfeldorfer- comandă online aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Dragostea este suficientă...și alte minciuni despre viața în 2" -John W. Jacobs- comandă online aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și un gram de bucurie în plus. Lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Poți primi direct pe mail articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în formularul de mai jos. Te mai aștept,
cu drag 💗

marți, 23 iulie 2013

Vampirismul energetic rafinat (2) - Inducerea stărilor de frică

Se spune că e suspect dacă nu ți-e teamă de nimic. Se spune ori că ești nebun, ori că vrei să faci pe grozavul. Eu cred că totul ține de credințe și că noi toți ne putem depăși condiția, în sensul că putem elimina fricile una câte una prin conștientizarea lor și transformarea acestora.

Dar să vedem ce se întâmplă din punct de vedere energetic, pentru că e posibil ca știind ce se întâmplă de fapt, să încetăm să mai avem stări de panică.

Teama este modul de manipulare cel mai întâlnit și cel mai cunoscut mod de a vampiriza energetic. Teama poate fi indusă în foarte multe feluri, atât de multe încât e greu să le cuprindă cineva într-un singur articol, așa că voi aminti doar câteva.

Este cunoscut faptul că la nivel macro (de societate) marele mase de oameni au fost și sunt manipulate în principal prin inducerea fricii iar de-a lungul istoriei se cunosc suficiente exemple care dovedesc asta. Unul dintre cele mai cunoscute evenimente (ultimul) este "sfârșitul lumii" din 21 decembrie 2012. Mă refer la cei care au câștigat de pe urma inducerii fricii legate de această dată. După cum știți, s-au făcut vânzări de milioane de dolari, euro și alte monede prin faptul că oamenii au achiziționat locații, instalații pentru aceste locații, alimente, haine, etc. Au fost la mare căutare filmele, emisiunile, cărțile, articolele și orice material care avea legătură cu data respectivă. Aproape că s-ar putea crede că a fost o conspirație globală. Tentația generală ar fi să credem că ni s-a furat energie. Și totuși...Eu cred că oamenii au "donat" de bună voie energia lor prin teama de acest sfârșit, prin teama lor față de moarte.

În fapt, teama este un cordon energetic invizibil prin care oamenii donează de bună voie energia lor. E ca un canal prin care orice om poate fi manipulat pentru că el permite asta. Dar dacă eu, tu, noi nu am mai avea „fisuri” în credințele noastre și am fi conștienți de esența lucrurilor atunci am tăia conștient aceste cordoane.

Un alt exemplu de manipulare masivă este teama de efectele nocive ale alimentelor, telefoanelor, televizoarelor, radiațiilor în general, a gazelor toxice din atmosferă, a tot ce este considerat toxic. Desigur și acestea au ca rădăcină esențială frica de moarte. Când intrăm în contact cu o astfel de informație poate că ar fi bine să ne întrebăm cine are de câștigat de pe urma răspândirii acelei informații, de pe urma inducerii acelei frici. De obicei, la finalul oricărui articol (de exemplu) ca și protecție se recomandă ceva: un medicament, un supliment alimentar, un aparat, etc. Și atunci este foarte simplu de dat seama care este interesul de "subsol" al fiecărui articol cu titluri de genul "Efectele cancerigene/toxice ale..." sau "Metode de protecție împotriva..."

Este important de reamintit că rasa umană este în continuă adaptare la orice fel de toxine, radiații, etc. Exemplele de adaptare abundă însă nimeni nu este interesat să le dea mai departe (ca informație) deoarece lipsește motivația. Există oameni de știință care au demonstrat capacitatea de adaptare a organismului uman însă puțini reușesc să le ia în seamă cu adevărat, mai concret să creadă în rezultatele experimentale (link 1, link 2, link 3). Pare că cineva ne ascunde ceva însă aceste informații există, sunt publice și gratuite pe deasupra. Nimeni nu ne ascunde nimic.

Deși sunt exemple nenumărate de oameni care mănâncă ne-sănătos, vorbesc la telefon peste 5 ore pe zi și sunt perfect sănătoși, aceștia nu ies în față să se dea drept exemplu tot din lipsa unui motiv și nici nu are nimeni interes să-i "contorizeze". Experimentele pe care le-am făcut pe mine însămi în acest sens mi-au demonstrat că pârghia de manifestare a efectelor oricărui lucru/situație asupra noastră și noi sunt chiar credințele noastre (link) așa cum se spune și aici (link important). Cu alte cuvinte când eu cred că un aliment este toxic atunci acel aliment chiar se va manifesta asupra mea ca ceva toxic. Iar când eu cred că un aliment este benefic organismului meu el are efecte benefice (chiar dacă alcuiva îi produce efecte nocive).

Efectul oricărui lucru asupra noastră este alimentat energetic de noi înșine. Altfel spus credința mea (care este o energie) într-un medicament îi dă putere acestuia ca el să aibă efect. Pare mai greu de crezut dar aceste lucruri sunt deja demonstrate științific. În plus, doar ca un o re-amintire cuvinte celebre: "Credința ta te-a vindecat" își dezvăluie abia în acești ani semnificația întreagă.

Ca să nu mă îndepărtez prea mult de subiect închei aceast subpunct spunându-vă că noi toți permitem mafiei farmaceutice (link) să ne vampirizeze prin inducerea fricii, a fricii de aproape orice aliment. Uităm că aceste alimente au fost consumate de sute de ani de stră-stră-străbunicii noștrii, aceștia având vieți îndelungate pline de sănătate și vitalitate. Uităm că din punct de vedere biologic am evoluat oricum odată cu schimbarea alimentației iar acum suntem rezintenți la E-uri și multe alte lucruri considerate toxice. Este evident că doar noi putem tăia acest cordon energetic prin care noi înșine permitem să fim manipulați.

La nivel micro, de relații (link), inducerea fricii este specifică fiecărui caz în parte. De exemplu orice dependență a unei persoane de o altă persoană poate fi utilizată drept cordon de vampirizare energetică și în genereral așa se și întâmplă. De ce dependența favorizează asta? Pentru că în spatele unei dependențe se află în general teama de singurătate sau alte frici conexe (frica de sărăcie, de pierdere a statutului social, etc.). Cel mai simplu exemplu este într-un cuplu în care unul dintre parteneri amenință pe celălalt că îl părăsește. Dacă A este dependent de B emoțional (îl iubește), financiar sau în oricare alte moduri, aceste amenințări vor fi tot atâtea momente în care B ia energie de la A. Este evident că A (victima) donează de bună voie energie și că în cazul când nu ar avea această dependență de B, nici B (abuzatorul) nu ar mai avea pârghia prin care să profite energetic.

De aceea eu cred că soluția eficace a ieșirii din astfel de situații este anularea pârghiilor prin care suntem manipulați energetic. Mai exact vindecarea fricilor noastre care la rândul lor depind de credințe.

Rămân la ideea că mecanismele de vampirizare există doar pentru a fi observate și conștientizate. Ele sunt un fel de instrumente de „măsură” a situației în care suntem, a ce trebuie să perfecționăm la noi înșine (link). Cum am spus și în primul articol din această serie (link), vampirismul energetic sub toate formele sale (începând de la abuzul vizibil până la formele lui rafinate) există și va exista doar până în punctul în care omul devine conștient de mecanismul acestui fenomen și va tăia "cordonul" energetic prin care el însuși permite ca lucrurile să se întâmple.

Mă bucur că trăiesc aceste vremuri de dezvoltare accelerată și că din ce în ce mai mulți oameni simt lucrurile în mod energetic chiar dacă nu au neapărat acest limbaj. Mă bucur că "transparența" energetică crește și, încetul cu încetul, ne dăm seama de cum modul în care funcționează lucrurile și ne adaptăm din mers schimbărilor.

Închei cu propunerea să ascultăm încă o dată vocea caldă a lui Neal Donald Walsh vorbindu-ne despre teamă:


Câteva cărți care pot clarifica aspectele principale ale acestor atitudini cu efecte toxice asupra celor abuzați (cele de la Libris beneficiază de transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Pofte demonice. Vampirul psihic din noi și din ceilalți" -Barbara E. Hort- comandă online aici-link;
- "Vampirii energetici" -Albert J. Bernstein- comandă online aici-link;
- "Dragoste sau sclavie?" -Walter Riso- comandă online aici-link;
- "Iubiri toxice" -Walter Riso- comandă online aici-link;
- "Oameni toxici" -Marsha Petrie Sue- comandă online aici-link.


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate", "Resurse video" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta sau punând un cuvânt în căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   


duminică, 21 iulie 2013

Despre.. candoare (+ recomandare filme)


Candoarea e un lucru despre care este greu să vorbești. Pentru că nu sunt destule cuvinte care să o poată descrie. Pentru că e ceva ce poți doar să...trăiești. Și totuși, cum ar putea ști cineva că simte candoarea? Eu cred că definiția ei din dicționar e foarte.. incompletă.

Candoarea este o energie pe care oamenii au ascuns-o atât de adânc în ei înșiși încât aproape că i-au uitat gustul. Frecvența ei poate topi fără grade Celsius și cel mai dens zid. E acel ceva care te lasă fără cuvinte și fără nici o dorință. De aceea eu cred că ea vine de sus...de foarte sus, din cel mai în esență acasă al ființei noastre.

Când simțim candoarea, efectul acesteia este profund terapeutic. Nimic nu o poate înlocui și nu poate atinge performațele ei tămăduitoare, nici un medicament și nici o terapie cunoscută.

Candoarea e un tratament eficace în orice neliniște, în orice stare cotropită de griji și de drame. Ea oferă o stare spațiu-timp cu atâta pace încât ai putea rămâne acolo pentru totdeauna și nimic din toate cele ce există nu te-ar mai atrage înapoi în lumea zbuciumată în care alegem să petrecem timpul acesta al vieții noastre.

Destul de mulți oameni nu-și dau voie să simtă candoarea de teama de a nu-și topi zidurile sufletești într-un mod definitiv. E prea... vizibil că asta s-ar putea întâmpla. Cu toții o știm pentru că am aflat-o din ochii copiilor. Pentru că lor nu le este (încă) teamă să simtă orice. Mai sunt și ochii celor care aleg să sară fără parașută în astfel de trăiri. Dar asta e o altă poveste...


Mai puțini sunt cei care știu că fără a ne permite să simțim candoarea toate celelalte "drumuri" sunt blocate. Drumul spre pacea sufletească, cel spre încredere, spre autenticitate, acceptare și multe, multe altele. Dar mai presus de toate - drumul spre Noi Înșine, spre Esența noastră.

Cu speranța că am creat cât de cât o idee despre starea pe care o aduc filmele de mai jos, să începem cu primul. (Da, astăzi sunt două deoarece primul este posibil să-l fi văzut deja). Este vorba despre "Treaz, cu ochii larg deschiși" sau despre..."cum l-ai căuta pe Dumnezeu dacă ai avea 10 ani și ți-ai dori asta mai mult decât orice pe lume".

Deși ar părea la prima vedere un film pentru copii nu e deloc doar pentru ei ci mai ales pentru oamenii maturi. Pentru oamenii care au uitat cum se simte candoarea, care au uitat gustul ei. Nu cred că este cazul să vă spun că merită revăzut, probabil știți deja. Motivele sunt cele de mai sus.

Sugerez să nu vă luați parașuta pentru protecția contra emoțiilor 😄. Ssshhh...o să vă spun un "secret": eu cred că felul în care suntem capabili să simțim emoțiile și miracolul pe care acestea îl reprezintă sunt lucrurile care ne fac cel puțin "interesanți" pentru celelalte specii/rase din afara sferei numite Pământ 😄. Dar asta să rămână între noi...😁


*** Deși de o altă factură, al doilea film este legat de primul prin firul delicat al semnificației cuvântului candoare pe care am încercat să o descriu cu cele câteva cuvinte de la începutul textului. Nu vă spun titlul. Spun doar că filmul are la bază o poveste de viață reală. Îl puteți viziona aici-link sau aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată aici îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi să-ți aducă un strop de informație și un dram de bucurie în plus. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând lista "Articole recomandate" sau cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


sâmbătă, 20 iulie 2013

O poveste despre poezie și pasiune


Dintotdeauna mi-a plăcut să ascult povești de viață. Mi-amintesc când, copil fiind, îmi țineam capul în palme și cădeam în visare, trăind și simțind poveștile celor care treceau pragul familiei noastre. Era ca și cum aș fi mers în excursie în lumi paralele. Abia mai târziu mi-am dat seama cât de multe lucruri am învățat din acele excursii în poveștile trăite de ceilalți. De aceea mi-am păstrat până în zilele noastre obiceiul de a călători în povești de viață și în filme, după cum mulți dintre voi deja știu. :))

Am întâlnit zilele trecute un discurs care m-a cucerit și m-a inspirat într-un mod minunat, fapt pentru care m-am gândit să-l ofer mai departe aici. Este vorba despre Sarah Kay - o poetă a zilelor noastre care s-a gândit să "resusciteze" poezia recitată și să o transforme într-un act educativ și inspirațional în același timp. Aceste lucruri Sarah deja le realizează prin său proiectul V.O.I.C.E. împreună cu Phil Kaye. Aici (link) e o „mostră” a activităților pe care Sarah Kay și Phil Kaye le susțin.

Urmărind discursul ei, nu poți să nu observi că atunci când un om își urmează pasiunea rezultatul este întotdeauna fascinant, iar acel om radiază în jurul său o bucurie...molipsitoare. Discursul începe bineînțeles cu o poezie, una neobișnuită, vă asigur. Absolut minunat! Vizionare plăcută!


INVITAȚIE: Cursuri acreditate A.N.C. finalizate cu certificat (valabil în România și U.E.)
✅Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 18, 19, 20 martie. Detalii AICI-LINK.
✅Dacă vrei să susții cursuri, prezentări, conferințe în mod profesionist sau dorești să-ți transmiți mesajul cu maxim impact, hai la cursul de Formator! Când: 25, 26, 27 martie. Detalii - AICI-LINK.
Ambele se vor desfășura: online pe Zoom din confortul casei tale. La fiecare dintre ele primești un suport de curs consistent* și un pachet consistent de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Te aștept cu drag și bucurie 💗
***

Articole conectate:
- O poveste despre pasiune, feminitate și feminism,
- Motivația - motorul evoluției și
- Cum să trăiești viața cu pasiune.


Cărți recomandate:
- "Descoperă-ți Elementul" -Ken Robinson- comandă online aici-link;
- "Talentul nu este suficient" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Dă sens vieții. Cum să alegi ceea ce contează" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Fără limite" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Putere nemărginită" -Anthony Robbins- comandă online aici-link;
- "Excepționalii" -Malcolm Gladwell- comandă online aici-link;
- "Drive. Ce anume ne motivează cu adevărat" -Daniel H. Pink- comandă online aici-link;
- "Câteva motive sa iubești viața" -Matt Haig- comandă online aici-link;
- "Curajul în sălbăticie" - comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Este un blog ce oferă informații din sfera dezvoltării personale și alte materiale ce ne ajută să înțelegem mai bine natura umană și realitatea. Poți căuta un subiect care să-ți placă folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

joi, 18 iulie 2013

Informații care mi-au schimbat viața (12)

Cum spuneam și în alte articole, deși fizica este numită știință "exactă" aceasta conține încă multe lucruri pentru care nu există teorii explicative sau există teorii dar acestea sunt controversate. Cred că a venit timpul ca un număr cât mai mare de oameni să afle aceste lucruri deoarece consider că acest fapt are multiple consecințe importante.

Dintre acestea, poate cea mai importantă este scăderea rezistenței noastre la nou prin conștientizarea incertitudinilor. Desigur, nu e neapărat plăcut să ieșim din zona confortabilă a lucrurilor (considerate) deja "cunoscute". Dar până la urmă asta e foarte util deoarece confortul nu a dus niciodată și nu poate duce la progres.

Filmul documentar pe care îl propun astăzi - "Ce este spațiul?" - este unul excepțional atât din punctul de vedere al expunerii clare a informațiilor cât și din punctul de vedere al modului în care se utilizează modelarea video în vederea facilitării înțelegerii acestor informații și pentru a le face cât mai accesibile.

Dacă ați mai fost pe această pagină atunci ați mai întâlnit numele Brian Greene în articolul de aici - link. Profesor la Universitatea Columbia, fizician, cosmolog și cercetător, acesta are contribuţii remarcabile în domeniul teoriei corzilor şi cosmologiei, iar datorită acestora ocupă un loc important în rândul fizicienilor teoreticieni ai zilelor noastre. A publicat cărți de mare valoare precum: "Universul elegant" (tradusă aici-link), "Realitatea ascunsă" (tradusă aici-link), "Icarus la marginea Timpului" și "Textura Cosmosului".

În filmul de mai jos Brian Greene ne dezvăluie un..."secret": "Ne-am înșelat cu toții. Percepțiile noastre de timp și spațiu ne-au dus în eroare. O mare parte din ceea ce credeam că știm despre Universul nostru - faptul că trecutul s-a întâmplat deja și că viitorul e ceva ce va fi, faptul că spațiul este doar un vid gol, că universul nostru este singurul univers care există - toate acestea ar putea fi greșite."


Documentarul conține conexiuni foarte importante între teorii, experimente cu rezultate surprinzătoare dar și metafore imaginative deosebite care fac din acesta unul dintre cele mai bine realizate filme din domeniul fizicii moderne. Chiar dacă la școală nu ați fost printre "fanii" fizicii, sunt sigură că acest film vă va captiva.

Așa cum spuneam și aici (link), "distanța" dintre aceste descoperiri și implicațiile lor în viața noastră de zi cu zi depinde de fiecare dintre noi, mai exact de conexiunile pe care le facem între informații și de tipul întrebărilor pe care ni le punem. Sunt convinsă că filmul de mai jos oferă însă suficiente informații măcar cât să ne zdruncine conceptul personal de "spațiu". Și asta sigur e...de bine. Vizionare plăcută!


Pentru o înțelegere mai bună a "funcționării" Universului în care ne-am întâlnit recomand episoadele seriei de documentare: (ep.1) Ce este spațiul (link), (ep.2) Iluzia timpului (link), (ep.3) "Saltul cuantic" (link) și (ep.4) "Univers sau Multivers" (link).

Recomand cu drag cărțile lui Brian Greene care au darul de a explica lucruri complicate pe înțelesul tuturor și au calitatea de a fi mai palpitante decât un film SF 😁:
- "Universul elegant" - comandă online aici-link;
- "Realitatea ascunsă" - comandă online aici-link;
și încă două cărți dragi mie:
- "Cosmos" -Carl Sagan- comandă online aici-link;
- "Lumea și demonii ei" -Carl Sagan- comandă online aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și un gram de bucurie în plus. Lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta te poate ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



marți, 16 iulie 2013

Vampirismul energetic rafinat (1) - Umilirea și relațiile de subordonare

Fiecare dintre noi s-a simțit măcar o dată secătuit de energie după o întâlnire cu cineva sau după ce am fost într-un anume cerc de prieteni. Și asta deoarece relațiile interumane continuă să fie schimburi de energie dezechilibrate și se pare că mai e multă vreme până când acest fapt să se schimbe. S-au scris multe lucruri deja pe tema așa-numitelor "atacurilor energetice" dar cred că subiectul este pe departe de a fi unul epuizat. 

Poate că multă lume știe deja că a abuza "energetic" (psihic și emoțional cu consecințe asupra sănătății fizice) pe cineva este un fenomen ce poartă numele de "vampirism energetic" dar puțină lume știe ce forme diverse pot îmbrăca aceste "atacuri". De aceea m-am gândit să vin astăzi cu niște clarificări pe care le consider necesare pentru o mai bună adaptare la vremurile pe care le trăim astăzi.

Este de la sine înțeles că abuzurile fizice și psihice se încadrează în tipurile pe care le-aș numi "clasice" de "atacuri energetice" și acestea sunt cele pe care le știu majoritatea oamenilor. Există însă unele pe care le simt destui oameni dar sunt descrise drept forme "ușoare" de vampirism și de aceea nu sunt încă discutate în amănunt. Deoarece mulți oameni suferă de pe urma lor, am ales să vorbes astăzi despre un mod mai "rafinat" de a abuza psihic și anume despre:

Relațiile de subordonare

Așa cum spuneam și într-un alt articol aici (link), în decursul istoriei omenirii rostul primordial/esențial al comparației a fost de a ne autocunoaște, de a ne putea autodefini și în final de a ne redescoperi Unicitatea, dar și de a afla ce ne-am dori să îmbunătățim la noi înșine pentru a fi mai buni decât Celălalt/Ceilalți. Comparația ascendentă ne-a ajutat să ne impulsionăm, să ne dorim mai mult de la noi înșine, iar cea descendentă, în esență, să ne creștem stima de sine.

Dar ulterior oamenii au învățat că: a construi (sau inventa) sisteme de subordonare (a pune oamenii într-o ordine în diverse contexte) le conferă celor din vârful acestor sisteme putere și influență asupra celorlalți. Și cum puterea și influența sunt lucruri atât de tentante, sunt foarte mulți oameni care se "hrănesc" cu această energie.

Nu voi dezvolta faptul că în politică (de exemplu) "vârfurile" au acest mod de a acționa. Nu voi dezvolta nici celelalte domenii cunoscute în care lucrurile se petrec similar (învățământul, sistemul birocratic de taxe și impozite, marile corporații și până la urmă orice sistem care presupune un un aparat de subordonare ce poate produce umilințe).

În principal vreau să amintesc aici despre un mod de scoatere în evidență a subordonării ceva mai aparte care a ieșit la iveală doar în ultimii ani, anume cel bazat pe "evoluția spirituală". E un fel de.. ultimă "modă" în materie de vampirism psihic.

În acest sens am văzut oameni care fac din anii de căutări și experiențe, din numărul de inițieri și din numărul cursurilor de formare urmate un fel de aură pe care o poartă cu mult fast în fața celor cu care intră în contact.

Chiar dacă nu o fac neapărat la vedere, dar doar vorbind despre ierarhizări și despre importanța acestora ne putem da seama ușor de felul în care sunt utilizate aceste relații de subordonare sau ordonări (cu scop comparativ/educativ sau cu scopul de a-i umili/"vampiriza" pe cei cu care comunică).

Aș vrea să precizez o nuanță pe care o consider importantă: consider că cei care fac asta nu au nici o "vină", ci doar joacă un rol în Marele Tablou. Aceste mecanisme există doar pentru a fi observate, conștientizate și pentru a învăța din ele. Un fel de exemplu de "așa NU". Nu e vorba de nici o conspirație (iată un alt subiect pe care îl voi discuta în alt articol). Este doar un mod al lor de a-și hrăni ego-ul până când chiar și ultimul om va conștientiza mecanismul și va părăsi relația de subordonare respectivă.

Același mecanism (de "vampirizare rafinată") poate fi recunoscut și în cazul când cineva oferă altcuiva soluții (sfaturi sau un ajutor de orice fel) iar în cazul în care acestea nu sunt "urmate cu sfințenie", omul care le-a primit este umilit în diverse moduri (link).

De asemenea, se încadrează în același tipar și metoda de a "stoarce" mulțumiri și recunoștință de la persoana ajutată chiar dacă ajutorul a fost doar cu o vorbă sau poate nu i-a fost de folos. Sunt sigură că ați întâlnit situații de acest gen nu numai în căutările legate de spiritualitate ci și în viața de zi cu zi în familie, la serviciu sau în cercul de prieteni. Repet, aceste situații există pentru a fi conștientizate și pentru a înțelege rolul lor.

Consider că aceste experiențe ar putea fi interpretate în fel și chip dar amintesc doar două unghiuri importante din care le-am putea privi: (care le includ și pe cele specifice fiecărui caz în parte):
- conștientizarea fisurilor credințelor noastre (de exemplu - link)
- oglindirea neacceptărilor proprii (link) (dacă nu ar apărea astfel de oameni în viața noastră nu am avea cum să ne identificăm neacceptările). 

Până când reușim să acceptăm cu adevărat și să avem compasiune pentru astfel de persoane este bine să ieșim din mediul respectiv pe cât posibil, iar când acceptarea va fi completă nu va mai fi nevoie de nici o "protecție energetică", deoarece dinamica relației respective în acest caz se schimbă automat (link) .

* Recunosc că am renunțat la utilizarea expresiei "evoluție spirituală" în momentul în care mi-am dat seama că deocamdată aceasta este folosită mai mult pentru a induce o și mai mare separare (ca aceea indusă de ierarhizările de orice fel).

Măsura evoluției noastre este dată de înțelegerea, acceptarea și iubirea necondiționată față de oameni și de Univers. Atât.

"Fă tot ce te bucură și nimic din ceea ce inima ta nu simte să facă, dar nu uita să le oferi celor din jurul tău Libertatea de a face exact același lucru!" ©


Post editare: Două emisiuni în care am abordat subiectul de mai sus: Vampirismul psihic sau cum ne facem rău unii altora și Oameni toxici, relații toxice - soluții eficiente. Articolele din seria "Vampirism psihic rafinat" se găsesc sub formă de listă aici (link).

Recomand cu încredere următoarele cărți care aduc clarificări importante în privința abuzului:
- "Pofte demonice. Vampirul psihic din noi și din ceilalți " -Barbara E. Hort- comandă online-aici,
- "Vampirii energetici" -Albert J. Bernstein- comandă online aici-link;
- "Dragoste sau sclavie?" -Walter Riso- comandă online aici-link;
- "Iubiri toxice" -Walter Riso- comandă online aici-link;
- "Oameni toxici" -Marsha Petrie Sue- comandă online aici-link.
***
Dacă este pentru prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în listela cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗