"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta medicina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta medicina. Afișați toate postările

vineri, 29 ianuarie 2016

Secretele creierului și efectele vindecătoare ale... cunoașterii

În ultimii ani, interesul acordat alimentației sănătoase a crescut exponențial și tot mai multe cercetări își îndreaptă atenția către acest domeniu. Nu este de mirare, toți vrem să fim sănătoși pentru că toate celelalte arii ale vieții și activităților noastre depind starea de sănătate.

Dar ceea ce ce încă mă uimește este faptul că igiena psiho-emoțională nu este privită măcar cu aceeași importanță. Asta se întâmplă deși s-a demonstrat deja că starea psiho-emoțională determină apariția bolilor, iar echilibrarea acesteia are o importanță determinantă în procesul de autovindecare.

Este foarte posibil ca unul dintre motive să fie faptul că cercetările din acest domeniu sunt mai noi decât cele din domeniul alimentației. Alt motiv ar fi reticența cu care oamenii privesc capacitatea de autovindecare, deoarece de-a lungul timpului am auzit o mulțime expresii de genul: "nu cred..", "așa ceva nu se poate..", "prea frumos ca să fie adevărat".

Aceste lucruri mă determină să dau mai departe astăzi o emisiune extrem de interesantă în care domnul prof. univ. dr. Leon Zăgrean ne vorbește despre secretele creierului, efectul placebo, stres, capacitatea de autovindecare și efectele vindecătoare ale.. cunoașterii. Domnul prof. univ. dr. Leon Zăgrean este șeful Catedrei de Fiziologie a Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București și fondatorul primului laborator de Neuroştiinţe din România. Cititorii mai vechi ai acestui blog au avut ocazia să-l cunoască prin intermediul altor materiale pe care le-am distribuit aici.


Două citate din emisiune.. ca să vă fac curioși:

"Principala cauză a bolilor este necunoașterea - acceptarea unor criterii false despre viață și despre esența umană."

"Stresul este un factor major în apariția bolilor. El este un produs al minții noastre, nu există ca atare. Sub 5% dintre boli sunt cauzate de gene, restul sunt produse de propria acțiune a ființei umane. Mediul înconjurător acționează prin intermediul minții noastre, noi ajutăm ca anumiți factori să producă sau nu boala."

Felicitări domnului prof. univ. dr. Leon Zăgrean pentru că ne dăruiește informații prețioase ca de fiecare dată - bune de știut, de aplicat și.. de dat mai departe. Vizionare plăcută și cu folos.. (***Pe anumite tipuri de telefoane materialul video nu se încarcă, dar poate fi vizionat pe laptop sau desktop. Video-ul este preluat de pe site-ul adevarul.ro, nu am reușit să-l descarc de-acolo (prin nici o metodă) și să-l pun pe o altă platformă, îmi pare rău.)


În completarea acestor idei vin și informațiile din articolele:

Cărți care susțin aceste informații și pe care le recomand cu căldură celor interesați :
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link sau aici-link- un dictionar complet al bolilor și al afecțiunilor aflate în strânsă legătură cu conflictele generate de gânduri, sentimente și emoții, informații ce pot facilita înțelegerea simbolică, realizată de creier, și care ne ajută să conștientizăm conflictul ce generează o anumita boală;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link - registrul bolilor, tabel sinoptic al corespondenței dintre părțile corpului, organele sale și sensul lor simbolic;
- "Boala ca simbol. Manual de psihosomatică" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link - compendiu cu 400 de tablouri clinice, peste 1.000 de simptome organizate în sistem alfabetic, regiunile corporale și organele în interpretarea lor simbolică pentru omul sănătos + registru cu simptomele maladive;
- "Boala ca șansă. Cum să descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link;
- "De ce se îmbolnăvesc oamenii?" -Darian Leader, David Corfield- comandă online aici-link;
- "Remediul împotriva fricii" -Lissa Rankin- comandă online aici-link;
- "Secretele autovindecării" -Maoshing Ni- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să restabilim armonia în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


miercuri, 19 august 2015

Noutăți extraordinare: transplant de organe obținute la imprimante 3D

Vă amintiți vreo scenă dintr-un film SF în care rănile unui om erau vindecate prin completarea țesutului lipsă de către un dispozitiv? Iată că această metodă nu mai este de domeniul SF! Ba chiar mai mult, prin tehnologia imprimării 3D se construiesc părți componente ale unor organe și chiar organe întregi. Chiar dacă este destul de puțin cunoscută de publicul larg, tehnologia imprimantelor 3D a revoluționat foarte multe domenii datorită aplicațiilor sale multiple.

În cel mai simplu limbaj, pe scurt: imprimarea 3D este procesul de construcție a unui obiect real (în 3 dimensiuni: lungime, lățime, înălțime) printr-o tehnologie de adăugare strat cu strat (în forma exactă pe care o va avea obiectul), straturile fiind din substanțe specifice fiecărui caz în parte. Procesul presupune mai întâi împărțirea în "felii" (2D) a fișierului 3D a obiectului ce se dorește a fi construit, interpretarea acestor "felii" de către tehnologia în sine, apoi reproducerea lor strat cu strat.


Deși e greu de crezut, prin imprimare 3D se poate obține aproape orice obiect (chiar și foarte complex), inclusiv piele, cartilaje, componente ale unor organe sau organe întregi. Știu, sună SF. Dar nu e. Unii ar spune că în medicină tehnologia este abia la început. Și totuși, Anthony Atala - cercetător la Institul pentru Medicină Regenerativă Wake Forest - ne anunța încă din 2011 că a reușit obținerea unui rinichi folosind această tehnologie. Cercetările sale se axează pe creșterea și regenerarea țesuturilor și organelor, iar până acum acesta a "confecționat" prin tehnologia 3D peste 30 de tipuri de țesut uman, componente de organe și organe întregi.

Pentru detalii foarte interesante și o poveste despre cum s-a transformat viața unui pacient operat de dr. Anthony Atala, iată un material video în două părți: în prima parte este discursul TED din 2011 al lui Anthony Atala, iar în a doua parte o știre Global News din zilele noastre care ne vorbește despre numeroasele implicații ale dezvoltării și aplicării tehnologiei 3D în diverse domenii (implicațiile nefiind chiar toate bune..)...


Anul trecut a avut loc primul transplant de craniu construit la o imprimantă 3D (link-sursă), iar anul acesta un altul (link-sursă). Alte detalii despre tehnologia 3D puteți afla din materialul de aici-link.

Aceste lucruri mi-au amintit de Ray Kurzweil, de realizările și visele sale, de "updatarea" speciei umane prin "adăugarea" în organismul uman a unor "îmbunătățiri" artificiale despre care acum câțiva ani se vorbea doar în filmele SF. De aceea recomand ca materiale conectate pe acelea care există aici-link și aici-link.

Și dacă tot am amintit de Ray Kurzweil, recomand cărțile sale pentru cei care vor să pătrundă mai adânc în perpectiva acestui vizionar de excepție (transport gratuit oriunde în țară):
- "Epoca mașinilor spirituale" - comandă online aici-link,
- "Cum se construiește o minte. Secretul dezvăluit al gândirii umane" - comandă online aici-link.
***
Anunț: Vă aștept cu drag la conferința "Sănătatea și vindecarea într-o nouă perspectivă" care va avea loc în Roman , vineri - 28 august, ora 18.00. Veți afla informații despre psihosomatică, medicina holistică, epigenetică, neuroplasticitate, efectul placebo, puterea subconștientului, câmpul electromagnetic al inimii, starea de coerență, capacitatea de autovindecare (și multe altele pe care le păstrez drept surprize) și, cel mai important: care sunt legăturile dintre ele și cum schimbă acestea împreună perspectiva asupra sănătății și vindecării ființei umane. Toate detaliile se găsesc aici-link. 
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 500 de articole, așa că ai de unde alege :)) Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 12 mai 2015

Medicina vibrațională recunoscută în lumea medicală

"Practica medicală curentă se bazează pe modelul newtonian în ceea ce privește înțelegerea realității. Acest model ține de un punct de vedere potrivit căruia lumea reprezintă un mecanism complicat. Doctorii văd corpul ca pe un fel de mașină mare care este controlată de creier și de sistemul nervos periferic: computerul biologic. Dar oare reprezintă oamenii doar niște mașini, oricât ar fi de sofisticate? Sau niște mecanisme biologice complexe, interconectate în mod dinamic cu niște câmpuri de energie vitală... așa-numitele "spectre"?

(...) Rezultatul aplicării paradigmei einsteiniene în medicina vibrațională este faptul de a vedea omul ca pe un sistem de rețele formate din câmpuri complexe de energie care interferează cu sistemul celular sau fizic. Medicina vibrațională folosește forme specializate de energie cu scopul de a acționa asupra acestor sisteme energetice în momentul în care acestea suferă un dezechilibru din cauza stării de boală." - fragment din cartea "Medicină vibrațională" scrisă de Richard Gerber (link).


Conceptul de medicină vibratională nu este unul nou, bazele acestuia pierzându-se în timpuri străvechi în vechile tradiții, chiar dacă forma și denumirea sub care a apărut nu au fost acestea. Acest domeniu reunește suma tuturor metodelor, tehnicilor, disciplinelor și practicilor care consideră omul un sistem energetic complex și utilizează pentru echilibrarea acestuia metode energetice.

Până în zilele noastre, sistemul medical a opus rezistență acceptării ideii că întreaga lumea fizică este energie condensată. Însă, odată cu dezvoltarea conceptelor din fizica cuantică și formularea noilor teorii despre structura energetică a materiei, iată că asistăm la schimbări profunde și în sistemul medical. Spun asta deoarece am fost încântată să aflu că doi autori români din sistemul de învățământ universitar (!) au scris o carte care cuprinde bazele teoretice ale comunicare intercelulară prin vibrații de tip electromagnetic - comunicare ce constituie limbajul codificat, analogic ṣi digital al tuturor ființelor vii.

Este vorba despre cartea "Introducere în medicina vibrațională" scrisă de domnul conf. univ. dr. Traian Trandafir și doamna lector univ. dr Mihaela Gheorghiu de la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" București. Cartea oferă o bază teoretică solidă pentru explicarea fenomenelor ce au loc în vindecare în cadrul tuturor ramurilor medicinei complementare, de la acupunctură, homeopatie, gemoterapie până la mai noile terapii cu biocâmpuri ṣi biorezonanță - aplicate în practica medicală curentă.

Pentru a înțelege principiile care stau la baza medicinei vibraționale, cercetările științifice care au condus la acceptarea în lumea medicală a acestui concept revoluționar și pentru a afla câteva relatări ale unor experimente deosebite, vă invit să vizionați una dintre edițiile emisiunii "Mistere la granițele cunoașterii" în care domnul Daniel Roxin o are ca invitată pe doamna lector univ. dr Mihaela Gheorghiu. Vizionare plăcută și cu folos..


Informații foarte importante despre vindecare și medicina holistică există în articolele care se găsesc Despre autovindecare și cauzele profunde ale bolilor, Vindecarea prin gândire între mit și realitateRolul esențial al gândirii în (auto)vindecarea bolilor și un documentar din "musai list" poate fi vizionat aici-link.

Recomand tuturor celor interesați cărțile amintite mai sus:
- "Introducere în medicina vibrațională" -Traian Trandafir, Mihaela Gheorghiu- comandă online aici-link;
- "Medicina vibrațională" -Richard Gerber- comandă online aici-link;

De asemenea, recomand cele mai bune cărți pe care le-am întâlnit privind cauzele profunde ale bolilor și simbolistica acestora:
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum să descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Boala ca simbol. Manual de psihosomatică" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sunt aici sute de articole ce cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și pentru a aduce relaxare și bucurie. Poți căuta un subiect care îți place folosind listele "Articole recomandate" sau cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare


marți, 11 noiembrie 2014

Informații care mi-au schimbat viața (51)

Schimbările care au loc în viața fiecăruia împreună cu transformările ce au loc pe plan social, economic și chiar climatic sau în câmpul electromagnetic al Pământului afectează zi de zi fragilul echilibru psiho-emoțional dar și fizic. Nu este de mirare că statisticile privind numărul bolnavilor de cancer arată creșteri semnificative în ultimii anii. Oamenii s-au obișnuit să pună îmbolnăvirile numai pe seama factorilor externi și, se pare că oricâte date statistice ar apărea, nu pot accepta că adevăratul factor declanșator al dezechilibrelor (un fel de "șef" care dă verdictul manifestării) este întotdeauna un conflict interior (link).

Nu voi aduce în atenție astăzi factorul determinant: credințele noastre - care ne conduc fie către boală fie către sănătate (în funcție de natura lor) deoarece am vorbit deja despre asta de multe ori. Postarea de astăzi este despre câteva remedii care nu reușesc să pătrundă la "lumină", deși sunt demult cunoscute.

S-au împlinit anul acesta 40 de ani de când G. Edward Griffin a publicat cartea sa "O lume fără cancer" în care acesta a publicat multe dovezi ale existenței unor medicamente împotriva cancerului, cel mai important dintre acestea fiind vitamina B17. Dezvăluirile sale și cazurile prezentate sunt impresionante și ne oferă o imagine clară a situației de fapt: nimeni nu este interesat să facă cercetări serioase asupra acestor substanțe și apoi să le ofere publicului deoarece mafia industriei farmaceutice nu are ca scop final vindecarea (link).

Acest lucru poate părea supărător, dar nu ar trebui să ne supere deoarece, după părerea mea, are un rost mai "adânc" decât ceea ce vedem la suprafață. Cursul evenimentelor pe plan global și conexiunile dintre acestea m-au condus spre concluzia că toate acestea ne "împing" spre căutarea resurselor interioare de autovindecare (link), de reechilibrare nu doar psihică ci și fizică.

Dar până la acceptarea și înțelegerea profundă a semnalelor transmise de corpul nostru (link) prin simptome și boli, propun spre vizionare documentarul realizat de G. Edward Griffin, documentar ce poartă numele cărții și merită să fie dat mai departe în seria cu titlul de mai sus. Vizionare utilă și plăcută 💗


Sunt foarte multe articole pe care le-aș recomanda în completarea subiectului, dar dacă ar fi să fac o selecție aș zice:
- Rolul esențial al gândirii în (auto)vindecarea bolilor și afecțiunilor,
- Despre autovindecare și cauzele profunde ale bolilor,
- Vindecarea prin gândire între mit și realitate,
- Dovezi științifice importante privind capacitatea de autovindecare a organismului uman și
- un documentar din "musai list" poate fi vizionat aici-link.

Cărți recomandate:
- "Tu ești Placebo" -Joe Dispenza- comandă online aici-link;
- "Tu ești Placebo" (audiobook, include 2 meditații ghidate) -Joe Dispenza- comandă online aici-link;
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum să descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Boala ca simbol. Manual de psihosomatică" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Când corpul spune NU. Costul stresului ascuns" -Gabor Maté- comandă online aici-link;
- "Corpul nu uită. Vindecarea traumelor profunde din inconștient" -Myriam Brousse, Valerie Peronnet- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link;
- "Biologia credinței" -Bruce Lipton- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Principiul placebo. Cum ne vindecă așteptările pozitive" -Antje Maly - Samiralow- comandă online aici-link;
- "Corpul tău știe răspunsul" -David I. Rome- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să evoluăm și să devenim din ce în ce mai conștienți de natura realității și potențialul uman. Poți căuta un subiect anume folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

joi, 31 iulie 2014

Adevărul șocant despre sănătatea ta

Din ce în ce mai mulți oameni ajung să accepte faptul că organismul nostru are capacitatea de vindeca singur. Asta deoarece cercetările din domeniu au luat amploare iar rezultatele au "scăpat" libere pe internet 😁 Desigur, nu putem crede chiar tot ce apare pe internet, însă atunci când un medic vorbește despre asta, merită să-l ascultăm pentru a vedea ce anume l-a condus la această concluzie.

Este vorba despre Dr. Lissa Rankin - "doctor nu doar de corpuri ci și de suflete" - cum îi place să se definească (link). Este de asemenea speaker internațional, artistă (link) și autoare a cărții "Vindecarea cu ajutorul minții" care a ajuns rapid bestseller și a fost tradusă și în limba română (link). În acest moment conduce și proiectul "Pink Medicine Revolution" care ajută pacienții să se vindece singuri, încurajând și sistemele naționale de sănătate să îmbrățișeze ideea și să faciliteze astfel de procese de vindecare. Putem spera că și sistemul nostru de sănătate să "audă" de această idee...😕


Am tradus discursul său pentru ca informația să poată ajunge la cât mai mulți oameni. Titlul articolului este titlul pe care Lissa Rankin l-a ales pentru discursul său. Cred că este un material care merită toată atenția deoarece conține condițiile în care putem stimula corpul să se vindece singur și să-și mențină sănătatea. Vizionare plăcută și cu folos..


"Să-ți asculți corpul pentru a înțelege bolile ca limbaje simbolice și metaforice este un demers accesibil oricui. Să stabilim o legătură între prezența unui simptom, unei disfuncții psihologice sau apariția unei somatizări profunde și un conflict psihologic sau relațional ne permite să înțelegem mai bine relația strânsă care există între spirit și corp și să abordăm bolnavul în întreaga sa dimensiune umană." - Jacques Salomé
***

Cărți recomandate: cele ale Lissei Rankin:
- "Vindecarea cu ajutorul minții" - comandă online aici-link - carte în care aceasta descrie programul ei în 6 pași pentru e reechilibra toate ariile vieții noastre, toate care ne fac să fim cu adevărat sănătoși și
- "Remediu împotriva fricii" comandă online aici-link o carte ce conține referiri la studii ştiinţifice și povești inspirate de viață care ne pot elibera de frici.
și de asemenea:
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum sa descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Boala ca simbol" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Cele 4 fețe ale monedei" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Sper ca lucrurile pe care le vei găsi să-ți fie de folos căutărilor tale. Poți găsi subiectele care te interesează folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



marți, 6 mai 2014

Creierul uman - provocarea științifică a secolului XXI

"Creierul este considerat deocamdată cel mai important instrument al cunoașterii umane" spune domnul prof.univ.dr. Leon Zăgrean în interviul pe care îl dau mai departe astăzi. Mi-a plăcut mult acest "deocamdată" pus în context deoarece îndrăznesc să presupun că reflectă o recunoaștere a faptului că e posibil ca în viitor să găsim în noi înșine noi abilități de cunoaștere. După cum știm creierul este și cel mai complex organ care are rol principal în adaptarea noastră în această Lume de Mijloc - cum frumos o numea Richard Dawkins.

Cercetarile din neuroștiințe și descoperirile ce au rezultat din acestea ne ajută nu doar în vederea găsirii drumului spre armonia fizică și mentală ci și în depășirea confuziilor care persistă încă în privința esenței noastre ultime, a cine suntem cu adevărat.


De aceea consider important să aduc în atenție materiale care ne țin la curent cu ultimele descoperiri din neuroștiințe și mesaje ale oamenilor de știință care fac referiri nu doar șa creier ci și la conștiință.

Din emisiunea de mai jos puteți afla stadiul evoluției cercetărilor ce se fac în neuroștiințe dar și lucruri interesante și utile despre impactul momentelor de prezență conștientă, meditațiilor și contemplării asupra stărilor noastre interioare și despre efectele emoțiilor noastre asupra fiziologiei corpului. Vizionare plăcută !


Felicitări domnului profesor Leon Zăgrean pentru informațiile foarte interesante oferite în emisiune și domnului diac. Sorin Mihalache pentru deschiderea sa către frumoasele conexiuni între știință și spiritualitate pe care le abordează în emisiunile pe care le realizează.

O conferință de mare valoare susținută de domnul profesor Leon Zăgrean în cadrul proiectului Cafeneaua Complexității poate fi vizionată aici (link).

Câteva cărți care dezvăluie și mai multe secrete despre creierul și mintea noastră sunt:
- "Manual de utilizare a creierului" -B. G. Bodenhamer, M. L. Hall- comandă online aici-link (vol.1+2);
- "Puterea creierului și uimitoarele sale capacități" -N. si J. Delecroix- comandă online aici-link;
- "Antrenează-ți creierul" -Joel Levy- comandă online aici-link;
- "Cuvintele iți modelează creierul" -A. Newberg, M. R. Waldman- comandă online aici-link;
- "Creierul se transformă" -Norman Doidge- comandă online aici-link;
- "Secretele creierului" -Sandra Aamodt, Sam Wang- comandă online aici-link;
- "Puterea magică a gândului" -David J. Schwartz- comandă online aici-link;
- "Puterea concentrării" -Jack Canfield, Mark Victor Hansen, Les Hewitt- comandă online aici-link ;
- "Puterea minții. Descoperirea și disciplinarea forței mentale" -S. V. Devanda- comandă online aici-link.


În cazul când abia ai ajuns aici, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi să-ți fie util în călătoria ta și să te bucure. Poți căuta subiectul dorit folosind listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



joi, 24 octombrie 2013

Informații care mi-au schimbat viața (23)

În ultima vreme s-a întâmplat din ce în ce mai des să aud cazuri ale multor persoane pentru care tratamentele medicamentoase (recomandate de către medici) nu mai funcționează. Pentru mine aceasta nu este o surpriza deoarece mi-am dat seama încă mai demult că transformările prin care trecem necesită o "upgradare" și în sensul depășirii credințelor limitative legate de funcționarea corpului nostru fizic.

Luând în considerare acest lucru, când am găsit pentru prima dată în 2007 cartea lui Valeriu Popa "Vindecare prin gândire" (link) am început să o aplic de fiecare dată când vreun simptom își făcea apariția. Nu am reușit să aplic mecanic ceea ce domnia sa a numit în carte "noul model de gândire", dar conștientizarea cauzelor ce au produs dezechilibrul fizic m-a ajutat de fiecare dată să transform/elimin situația emoțională generatoare (cauza).

Mai târziu, când am găsit cartea lui Louise Hay "Poți să-ți vindeci viața" (link) (conținutul de la pag. 98-129), aceasta nu a făcut decât să confirme ceea ce deja aplicam cu rezultate foarte bune. Spun rezultate foarte bune deoarece din 2007 nu am mai utilizat nici un tratament medicamentos, nici naturist, nici un fel de supliment alimentar, rezolvând blocajele fizice numai prin conștientizarea și rezolvarea cauzelor emoționale care le-au generat.

Nu am spus aceste lucruri ca să conving pe cineva de funcționalitatea lor, pentru că nu găsesc rostul unei astfel de acțiuni. Prin ele vreau doar să subliniez faptul că: despre ideile noi, despre valoarea noilor descoperiri putem să ne formăm o părere numai dacă le verificăm personal, dacă le aplicăm și obținem rezultate.

Filmul pe care îl recomand astăzi - "Cele 5 Legi ale Biologiei - A 3-a Revoluție în Istoria Medicinei" - este pentru mine o confirmare a lucrurilor pe care deja le-am verificat, doar că aduce un bonus de înțelegere asupra fenomenelor. Aceasta deoarece documentarul conține explicațiile științifice ale transformărilor ce se produc în organismul nostru atunci când suferim șocuri emoționale. De asemenea, filmul cuprinde schemele de evoluție și vindecare ale mai multor boli frecvent întâlnite, scheme construite în urma observațiilor minuțioase ale doctorului Dr. Ryke Geerd Hamer, M.D, întemeietorul Noii Medicine Germane® așa cum acesta a numit-o.

În plus, documentarul conține și informații de valoare privind mafia farmaceutică și interesele ce se vehiculează în industria de profil pentru a întreține frica de boli și implicit un consum crescut de medicamente în rândul populației.

Deși nu-mi place termenul (din cauza devalorizării lui) "trezirea" noastră și din acest punct de vedere o consider strict necesară. Aceasta nu doar din cauză că medicamentele nu mai funcționează în foarte multe cazuri, ci deoarece autovindecarea conține avantaje extraordinare și aduce multă simplitate și ușurință în viața noastă de zi cu zi (începând cu dizolvarea dependenței de medicamente și încheind cu eliminarea cheltuielilor în această direcție). În plus, când devenim stăpâni pe sănătatea corpului nostru fizic, toate celelalte lucruri devin infinit mai ușoare - lucru cu care cred că suntem de acord cu toții. Mai rămâne doar să vrem să învățăm să înotăm înainte de a ajunge pe punctul de a ne îneca (cum spune citatul următor din film):

"Recomand cu tărie să vă familiarizaţi cu Noua Medicină, câtă vreme sunteţi încă sănătoşi. Verificaţi aceasta zi de zi pentru a consolida cunoaşterea şi a vă întări încrederea în sine, astfel încât, în eventualitatea apariţiei unui conflict major sau a unei probleme, care ar putea conduce chiar la o boală gravă, dumneavoastră veţi fi complet pregătiţi. În caz contrar, va fi ca şi când veţi dori să învăţaţi să înotaţi în timp ce deja vă înecaţi.

Nu e suficient să descărcaţi 4 sau 5 pagini de undeva de pe internet, şi să spuneţi: ok, cancerul meu e rezultatul unor conflicte nerezolvate. Trebuie aprofundat foarte mult, deoarece e diferit pentru fiecare boală în parte. Unele "boli" (în ghilimele) sunt simptome ale fazei de vindecare, şi unele constatări sau boli organice sunt simptome ale conflictelor nerezolvate, iar ca să faceţi diferenţa între acestea două, aveţi nevoie de cunoştinţe avansate."  Vizionare plăcută!

Link alternativ aici (link).

Articole conectate aici (link)aici (link), aici (link) și aici (link). Celelalte articole din seria "Informații care mi-au schimbat viața" se găsesc cu un click aici (link).
***
Dacă ești pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Poți alege un subiect pe placul tău folosind listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


joi, 22 august 2013

Informații de "dincolo"

Cred că nu există om să nu se fi întrebat măcar o dată cum va fi când vom pleca "dincolo" sau dacă există ceva dincolo de această realitate materială. S-au spus și s-au scris multe povești despre experiențele celor care au reușit să se întoarcă la viață după ce au ieșit din comă sau după ieșirea din moarte clinică.

Datorită mărturiilor celor care au experimentat moartea clinică, unii oameni au ajuns să fie convinși că dincolo există o lume (sau mai multe) care arată într-un anume fel. Am fost multă vreme fan al acestei convingeri, însă am găsit prea multe informații contradictorii, nu am găsit o "cale" prin care să le permit să coexiste 😁, așa că am considerat firesc să las loc îndoielii.

Pentru cei curioși dau astăzi mai departe un film bazat pe astfel de mărturii dar, mai important de atât, pe părerea oamenilor de știință despre aceste experiențe. Documentarul are titlul "Faux Depart" ("Falsa plecare") și este realizat de Sonia Barkallah. Aceasta a reușit să cumuleze în film părerile mai multor cardiologi, chirurgi, anesteziști, neurologi și psihologi care prezintă informații culese de-a lungul întregii lor cariere.

Consider că este un documentar interesant deoarece face multe conexiuni între experiențele discutate și, în plus, elimină multe prejudecăți din conștiința de masă pe care probabil le-ați întâlnit deseori. Sigur o să vă placă, vizionare plăcută!


Post-editare: Articol pe aceeași temă aici-link.

Cărți recomandate:
- "Am murit și m-am descoperit pe mine însămi" - Anita Moorjani - comandă online aici-link;
- "Călătorii în afara corpului" - Robert Monroe - comandă online aici-link;
- "Călătoria supremă" - Robert Monroe - comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns de curând pe această pagină îți urez bun venit! M-aș bucura să-ți placă și celelalte articole și să te întorci din când în când. Poți alege un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

miercuri, 22 mai 2013

Informații care mi-au schimbat viața (10)

Este ușor de observat că din ce în ce mai mulți oameni apelează la metode alternative de vindecare și că aceste metode îți câștigă locul meritat alături de metodele utilizate în medicina clasică.

Din ce în ce mai mulți oameni observă cum același tratament recomandat mai multor persoane vindecă doar unele cazuri iar altele nu, ceea ce demonstrează încă o dată că starea noastră de sănătate este influențată de mult mai mulți factori decât este luat în considerare în momentul actual în medicina alopată.

Dovezile privind influența gândurilor, a intenției și credințelor noastre asupra procesului de vindecare sunt pe zi ce trece din ce în ce mai multe. Cred că fiecare dintre noi cunoaște cel puțin un caz de vindecare a cancerului fără ca medicii să-l poată explica deoarece nu a fost rezultatul tratamentului clasic. Medicina clasică nu a reușit să explice nici efectul placebo nici vindecările "miraculoase" deși procentul acestora crește continuu devenind greu de neglijat.


Filmul pe care îl recomand astăzi "The LivingMatrix - The Science of Healing" ("Matricea vie - știința vindecării") vine să susțină cu noi dovezi faptul că vindecarea bolilor este un proces personal, intim, unul care depinde de o rețea complexă factori specifici fiecărui caz în parte.

Pentru prima dată oamenii de stiință recunoscuți, cercetători și practicieni de medicină alternativă (Bruce Lipton, Rupert Sheldrake, Dean Radin, Edgar Mitchell, Lynne McTaggart, Peter Fraser, Eric Pearl și mulți alții) împărtășesc cele mai recente descoperiri ale științei, cercetări care revoluționează metodele de vindecare clasice. Alături de acești cercetători în film apar și oameni care s-au confruntat cu probleme grave de sănătate care spun aici povestea vindecării lor.


Dincolo de dovezile incontestabile pe care le aduce, acest film documentar este unul provocator care zdruncină din temelii conceptul clasic despre vindecare și despre natura sănătății umane, de aceea consider că se încadrează perfect în seria cu titlul "Informații care mi-au schimbat viața". Vizionare plăcută!


Cărțile lui Bruce Lipton care nu ar trebui să lipsească din nici o bibliotecă sunt:
- "Biologia credinței" - comandă online aici-link sau aici-link;
- "Evoluția spontană" - comandă online aici-link sau aici-link;
- "Efectul de lună de miere" - comandă online aici-link sau aici-link.

Seria "Informații care mi-au schimbat viața" se găsește aici (link). Articole cu Bruce Lipton se mai găsesc aici (link) iar cu Rupert Sheldrake - aici (link).


Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Am pornit acum câțiva ani această pagină ca un hobby, dar în timp, aceasta s-a transformat în pasiune și a ajuns să-mi schimbe viața. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 16 octombrie 2012

Despre tipurile de gândire...altfel


Deși există și unele lucruri pe care le „vedem”/percepem cu toții în același fel, nu există doi oameni care să facă aceleași conexiuni în creierul lor. Cum numărul neuronilor din creierul unui om este de aproximativ 70 de miliarde, practic am putea spune că numărul de  conexiuni neuronale posibile este infinit.

De aici și posibilitatea fiecărui om de a „vedea altfel lucrurile, din nenumărate perspective și de a imagina/crea lucruri noi.

După cum știm, autismul este tulburare a creierului care se manifestă în principal prin relaționare foate redusă cu cei din jur. Acest lucru ne-ar putea face să credem că cei cu astfel de tulburări nu se pot integra în societate și nu ar putea fi utili acesteia.

După ce am urmărit discursul lui Temple Grandin - care a fost diagnosticată în copilărie cu autism - mi-am dat seama că de fapt știm mult prea puține lucruri despre această tulburare..:

 
Cred că aceasta este încă o dovadă că nimic nu e ceea ce pare...
Cu drag >:D<

miercuri, 29 februarie 2012

Despre evoluție și crearea realității


Plecând de la ce spuneam în Rezonanța - un fenomen universal, tot ceea ce trăim, tot ce ni se întâmplă, este în perfectă rezonanță cu frecvența noastră a fiecăruia, acest fapt se poate extinde la nivel de societate și putem spune că realitatea noastră (comună) este în directă legătură cu frecvența rezultantă a societății, să o numim de exemplu frecvență medie (deși poate nu e o medie în sensul clasic al cuvântului).

Având în vedere acest lucru, asumarea responsabilității este o chestiune comună și este absolut inutil să dăm vina pe cineva anume pentru ceea ce trăim, încercând să ne separăm în vreun fel de societate. În unele ideologii, după cum știți, se folosește cuvântul “co-creator” pentru a exprima participarea noastră la crearea realității comune.

Privit în acest context, nu mai poate nimeni să spună că evoluția noastră atât ca specie cât și ca societate depinde doar de oamenii de știință și/sau de sistemele de conducere aflate în diverse poziții la nivel global. Fiecare dintre noi poate face ceva chiar dacă acțiunile la nivel individual par nesemnificative, asta e numai aparent.

Deși atât oamenii de știință acceptă cu greu faptul că știința și spiritualitatea încep să aibă un drum vizibil comun (nu spun că până acum nu au avut deloc ci spun doar că acum lucrurile nu mai pot fi trecute cu vederea), pași importanți către acestă apropiere se fac mereu și chiar la nivel mondial.
Astfel, în octombrie 2011 a avut loc Honolulu (Hawaii) Congresul Mondial de Medicină Cuantică, unde nume de marcă din lumea medicinei dar și din biologie, fizică, chimie, etc. au și-au unit forțele spre a revoluționa medicina holistică, cu multiple informații de maxim interes.

La acest congres a participat și Bruce Lipton, biolog remarcabil, specialist în genetică, foarte cunoscut pe plan mondial datorită ideii sale revoluționare că genele și ADN-ul pot fi modificate odată cu schimbarea credinţelor unui om. Autor a două cărți best seller “Biologia credinței” și “Evoluția spontană”, acesta este este recunoscut și pentru punțile între ştiinţă şi spiritualitate pe care le construiește  permanent în articolele și conferințele sale.
După conferința susținută la congresul menționat mai sus, Bruce Lipton a fost intervievat de cunoscuta jurnalistă și om de televiziune, Lilou Macé.
Iată interviul:


Cărțile lui Bruce Lipton au fost traduse și în limba română și, cum spuneam, merită toată atenția: "Biologia credinței" (comandă online aici-link) și "Evoluția spontană" (comandă online aici-link - transport gratuit).
Ca o concluzie, putem spune că schimbarea sistemului de valori al fiecăruia dintre noi nu ne aduce doar armonia pe plan fizic și psihic individual ci acest fapt participă la co-crearea conștientă a unei realități mai bune.

***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sper să-ți placă ce vei găsi și să te întorci din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗



duminică, 26 februarie 2012

Rezonanța - un fenomen universal


Sunt convinsă că ați auzit de multe ori expresia „suntem pe aceeași lungime de undă”, probabil ați și folosit-o în diverse contexte. În copilărie credeam că acesta e doar o metaforă. Dar apoi am aflat că nu e doar atât..

În fizică, lungimea de undă este un parametru de bază al oricărui fenomen ondulatoriu (undă, vibrație) iar rezonanța este tendința unui sistem de a oscila/vibra cu amplitudine maximă la anumite frecvențe, denumite frecvențe de rezonanță. Rezonanța este un fenomen ce apare peste tot în natură, astfel că există rezonanță în cazul undelor mecanice, a undelor  electromagnetice (lumină), dar și în cazul funcțiilor de undă în fizica cuantică.

Dar rezonanţa nu este doar un fenomen întâlnit în știința numită fizică. Să nu uităm că tot ceea ce există în univers vibrează cu o anumită frecvență specifică (sau cu mai multe în cazul sistemelor complexe, cum ar fi omul) şi deci totul interacţionează mai mult sau mai puțin, măsura de interacțiune fiind dată de diferența de frecvența existentă între „partenerii” interacțiunii (cu cât diferența de frecvența este mai mică, cu atât interacțiunea este mai puternică).

Dintre legile universale (link) , legea vibraţiei susţine că tot ce există în Univers se află într-o stare continuă de vibraţie. Universul cu tot ceea ce cuprinde el este alcătuit din energie. Totul este energie în mişcare. Același lucru spune și principiul vibrației unul dintre principiile Kybalionului.

“Suntem cu toții energie care este în continuă mișcare, iar spiritul, care traiește în noi ca energie, nu moare niciodată. Nimic în Univers nu este fix, totul este în permanentă transformare și asta ne include și pe noi, cu viețile noastre cu tot.

Având în vedere aceste lucruri, putem bănui cu ușurință că tot ceea ce trăim, tot ce ni se întâmplă, este în perfectă rezonanță cu frecvența noastră a fiecăruia, acesta fiind și înțelesul expresiei “nimic nu e întâmplător” (expresia neavând nimic de a face cu destinul așa cum este uneori greșit înțeleasă).

Faptul că până acum se credea că frecvența noastră a fiecăruia, este determinată doar de gândurile pe care le emitem a fost în ultima vreme completat de descoperirile privind câmpul electromagnetic al inimii, care este mult mai extins decât cel generat de creier (fapt demostrat în urma unor cercetări efectuate în cadrul unui institut de cardiologie din California).

Acest lucru și încă multe alte multe informații strict necesare îmbunătățirii calității vieții noastre pot fi găsite intr-un documentar de excepție, numit chiar "Legea Rezonanței", în care Pierre Franckh a reunit 25 de cercetători din întreaga lume pentru a lămuri cât mai bine, pe înțelesul tuturor legătura dintre această lege și realitatea pe care o trăim.

Astfel, nume celebre ca Dr. Bruce H. Lipton, Gregg Braden, Dr. Rupert Sheldrake, Prof. Dr. Dr. Ervin Laszlo, Prof. Dr. Fritz A. Popp, Lynn McTaggart Bärbel Mohr, Prof. Dr. James Hurtak, Dr. Masaru Emoto, Dr. Eric Pearl, Prof. Dr. Hans-Peter Dürr, și mulți alții oferă informațiile și conexiunile necesare unei bune înțelegeri a necesității schimbărilor profunde pe care trebuie să le facem în cazul când ne dorim o viață în profundă armonie cu noi înșine dar și cu Universul.

Iată documentarul, sper să vă placă și să vă aducă numeroase înțelegeri, vizionare plăcută și cu folos..


Recomand și câteva cărți care merită să facă parte din lecturile celor care își doresc să-și descopere puterea interioară și să atragă în viața lor experiențe minunate (transport gratuit oriunde în țară):
- "Legea atracției" -Esther și Jerry Hicks- comandă online aici-link;
- "Relațiile și legea atracției" - Esther și Jerry Hicks - comandă online aici-link;
- "Banii și legea atracției" - Esther și Jerry Hicks - comandă online aici-link;
- "Intrarea în vortex. Ghid practic" - Esther și Jerry Hicks - comandă online aici-link ;
- "Puterea este în interiorul tău" -Louise L. Hay- comandă online aici-link;
- "Cine ești tu?" - Lise Bourbeau - comandă online aici-link;
- "Putere nemărginită" - Anthony Robbins - comandă online aici-link;
- "Eroul" - Rhonda Byrne - comandă online aici-link.

În cazul când ai pășit pentru prima dată pragul căsuței mele virtuale, îți urez bun venit! Sper ca articolele și materialele pe care le vei găsi aici să fie pe placul tău. Poți utiliza lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta pentru a căuta un subiect anume. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗